Probleme grave în sistemul de sănătate britanic. Femeie cu demență tratată timp de trei zile pe holul unui spital

Probleme grave în sistemul de sănătate britanic. Femeie cu demență tratată timp de trei zile pe holul unui spital
Sursă Foto: Pixabay - Ilustrativ
Publicat: 15/01/2023, 22:29

Criză fără precedent în Serviciul național medical din Marea Britanie (NHS). Recent, o pacientă cu demență a așteptat cinci ore pentru o ambulanță, iar apoi a petrecut trei zile pe un coridor, înainte de a primi un pat într-un salon. 

Femeia, pe nume Susan Roberts, în vârstă de 72 de ani, a căzut în casa ei din Liverpool pe 9 decembrie și a așteptat ore întregi pe podea până a venit o ambulanță, relatează The Independent.

Odată sosiți paramedicii, speriată, femeia a refuzat să meargă la spital. Dar a doua zi, a chemat din nou ambulanța, din cauza durerilor provocate de căzătură. De data aceasta, a așteptat două ore.

Fiica ei, Adele Browne, a descris scenele „oribile” prin care a trecut ea și mama ei atunci când au ajuns la Spitalul Aintree din Liverpool, ceea ce a făcut-o pe Susan să exclame: „Mi-aș dori să fiu moartă, pur și simplu nu vreau să fiu aici”.

Adele a spus că mama ei a fost tratată timp de trei zile pe un coridor, alături de alte zeci de pacienți, înainte ca să i se ofere un pat într-o secție. Deranjant a fost și că femeia în vârstă a fost forțată să răspundă la întrebări intime în fața altor oameni. După experiența „traumatică”, Adele mărturisește că se teme să nu trebuiască să treacă din nou pragul acelui spital.

Potrivit ei, secția de urgențe arăta ca o „zonă de război”, iar mama sa era tulburată, deshidratată și țipa de frică. În ciuda faptului că era și ea epuizată, Adele a spus că simțea că nu își poate lăsa mama singură acolo.

Urăște să intre oricum în spitale, deoarece spitalul unde trebuie să meargă este spitalul nostru local, unde a murit tatăl meu. Așa că a fost îngrozitor trei zile pe coridor și a exacerbat stresul pe care îl simte. Să petreacă trei zile pe un coridor este o barbarie pentru orice pacient”, a declarat Adele.

Femeia este nemulțumită și de faptul că mama ei a fost externată prea devreme, iar paramedicilor le-a luat prea mult timp ca să o transporte.

Soțul ar fi încercat să discute cu personalul medical de la secția de urgențe, dar a fost „ca și cum ai vorbi despre un pachet de pe Amazon”, personalul spunând că pacienta: „Era bine când ne-a părăsit”.

Între 54.000 și 200.000 de britanici au așteptat peste 12 ore la urgențe

Potrivit sursei citate, Serviciul național medical din Marea Britanie (NHS) se confruntă cu probleme fără precedent în cadrul sistemului său de urgență. Rapoartele publicate joi au arătat că 54.000 de persoane au așteptat în mai mult de 12 ore în secțiile de urgențe, în decembrie.

Cu toate acestea, potrivit unor date consultate de The Independent, dacă s-ar măsura timpii de așteptare din momentul în care o persoană ajunge la serviciul de urgență, numărul britanicilor care au trecut prin asta, luna trecută, este de aproape de 200.000.

Cele mai recente date NHS au arătat, de asemenea, o scădere a timpului de răspuns al ambulanței, cele mai urgente apeluri având nevoie de 10 minute pentru a ajunge, când timpul țintă este de șapte minute. A doua categorie de pacienți ca urgență, a avut nevoie în medie de 90 de minute pentru a obține un răspuns, luna trecută. Aceste apeluri ar trebui să fie preluate în termen de 18 minute.

Dr. Jim Gardner, director medical la Liverpool University Hospitals NHS Foundation Trust, care conduce Spitalul Universitar Aintree, a spus că, la fel ca în multe alte spitale din Marea Britanie, se confruntă cu presiuni fără precedent.

Personalul nostru lucrează incredibil de mult în tot spitalul pentru a oferi îngrijiri sigure pacienților în circumstanțe extrem de dificile și pentru a gestiona aceste presiuni. Aceasta include triajul pacienților la sosire, prioritizarea îngrijirii în funcție de nevoile clinice și revizuiri regulate și verificări de siguranță pentru a monitoriza și sprijini pacienții în timp ce aceștia se află în secția de urgențe”, a spus el.

Apreciem cât de dificilă este situația actuală pentru pacienți, familiile acestora și personalul nostru. Dorim să mulțumim publicului pentru sprijinul și amabilitatea continuă în acest moment”, a adăugat acesta.

Premierul britanic Rishi Sunak a lansat sâmbătă, 8 ianuarie, un apel la o abordare „îndrăzneaţă şi radicală” în cursul unei reuniuni de urgenţă cu experţi şi responsabili din domeniul sănătății. Apelul are loc sub presiunea nevoii de rezolvare a crizei acute din sistemul de sănătate.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Greșeala incredibilă” pe care a făcut-o echipajul superiahtului lui Mike Lynch. „A fost o serie...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
FOTO Povestea lui Oleksandr Budko, soldatul căruia i-au fost amputate picioarele, dar care a devenit...
Acestor pensionari români li se va mări pensia cu 1.000 de lei, după recalcularea de...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Afacerea deschisă de Vlad în Capitală: a început cu un spaţiu mic, iar după 6...
Descoperire șocantă la autopsia lui Filip, băiețelul mort la bazin
Tu ai văzut-o? Melania a dispărut misterios în timpul unei vacanțe în Turcia. Ce spune...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
Cel mai RAPID ÎNCĂRCĂTOR din lume! Încarcă ORICE TELEFON în mai puțin de...
UE, ordin pentru grupele de muncă la pensie. Olguța Vasilescu: N-au vrut să accepte
Secretele averii lui Alexandru Arșinel. Cum au fost împărțiți banii
VIDEO | Momentul frapant când o femeie sare gardul la zoo ca să mângâie un...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Ghinion după ghinion pentru Lino Golden! Artistul, implicat într-un nou accident: ”Cum am început eu...
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
David Niven, al doilea James Bond. Sublocotenent, scriitor și actor de Oscar