Fostul antrenor Mugur Niculescu, cel care a condus atât prima reprezentativă feminină, cât şi echipa naţională de junioare a României, a încetat din viață la vârsta de 77 de ani. Anunțul a fost făcut marţi de Federaţia Română de Volei.
„O nouă veste tristă îndoliază voleiul românesc. Profesorul universitar-doctor Mugur Niculescu a încetat din viaţă la 77 de ani. Federaţia Română de Volei transmite sincere condoleanţe familiei îndurerate. Dumnezeu să-l odihnească în linişte şi pace”, se arată într-un comunicat publicat pe pagina oficială de Facebook a FRV.
Selecţioner al lotului naţional de junioare în perioada 1982-1988, Mugur Niculescu a cucerit medalia de bronz la Campionatul European din 1988, disputat în Italia. De asemenea, el a condus în două mandate naţionala feminină de volei a României (1987-1988 şi 1996-2000), calificând-o în mai multe rânduri la turneele finale ale Campionatului European, potrivit Agerpres.
La nivelul echipelor de club, a antrenat în mai multe rânduri formaţia Dacia Piteşti, dar şi Rapid Bucureşti, cu care a terminat pe locul 3 în 1990, în Cupa CEV. În perioada 1991-1995, a activat ca antrenor-coordonator al CS Dijon Cote D’Or Volleyball din Franţa. Antrenor emerit, acesta a fost decorat în anul 2004 cu Medalia „Meritul Sportiv”, clasa a III-a.
În paralel cu cariera sportivă, profesor universitar-doctor Mugur Niculescu a avut şi o prodigioasă activitate academică. Absolvent al IEFS Bucureşti în 1971, a activat în cadrul Universităţii din Piteşti, fiind decanul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din anul 2004. De-a lungul activităţii sale academice a publicat mai multe cărţi şi manuale şi a prezentat comunicări la diferite sesiuni ştiinţifice naţionale şi internaţionale.