VIDEO | Noi detalii despre accidentul în care au murit 3 mineri și alți 10 au fost răniți. Ce se mai afla, pe lângă mineri, în interiorul camionului

Publicat: 17/01/2023, 22:40
Actualizat: 17/01/2023, 22:43

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj au transmis marți, prin intermediul unui comunicat, mai multe informații despre accidentul de la cariera Jilț Sud, în urma căruia au murit trei mineri și alți zece au fost răniți.

„La data de 17 ianuarie, Secția 3 Poliție Rurală Motru a fost sesizată cu privire la producerea unui eveniment în incinta Carierei Jilț Sud, din localitatea Mătăsari. La nivelul IPJ Gorj, s-a constituit echipa operativă formată din polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Criminalistic, Poliției Municipiului Motru și Secției 3 Poliție Rurală Motru, care s-au deplasat la fața locului, pentru efectuarea cercetării”, se precizează în comunicat.

Din primele cercetări efectuate, polițiștii au stabilit faptul că astăzi, în jurul orei 13:30, un bărbat, de 51 de ani, angajat al unei societăți comerciale, în timp ce conducea o autoutilitară în incinta Carierei Jilț, în care erau transportați angajați ai carierei miniere, a pierdut controlul autoutilitarei la trecerea peste un pod amenajat peste benzile transportoare, răsturnându-se la o diferență de circa 3 metri de sol.

În urma accidentului, a rezultat rănirea a zece persoane și decesul a trei bărbați, de 29, 38, respectiv 48 de ani. Conducătorul auto a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale, urmând să îi fie recoltate probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au stabilit faptul că, în interiorul camionului, la momentul producerii incidentului, pe lângă muncitori, se mai aflau și două tuburi metalice de acetilenă.

„În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și neluarea și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă. Cercetările sunt continuate de polițiști, sub supravegherea unității de parchet competente, pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și condițiilor în care s-a produs evenimentul”, au mai transmis polițiștii.

Trei persoane au murit și 10 au fost rănite, fiind transportate la spital, în urma accidentului produs marți, la exploatarea minieră Mătăsari din județul Gorj, au anunțat echipele de intervenție la finalul misiunii.

Din cauza numărului mare de victime, autoritățile din județul Gorj au activat Planul Roșu de Intervenție, care a fost dezactivat în jurul orei 16:00. În zonă a fost amenajat un punct medical pentru victimele accidentului.

La fața locului au fost alocate o mașină de stingere, două ambulanțe SMURD, un echipaj de descarcerare, o autospecială pentru transport victime multiple, patru ambulanțe SAJ, precum și două elicoptere SMURD.

Marian Popescu
Marian Popescu este pasionat de tot ce înseamnă jurnalism, de-a lungul timpului activând în tv, radio și mai ales în presa online. După ce a mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Alex Bodi a INCENDIAT internetul cu o singură poză! Recunoști personajul notoriu și controversat din...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
"Undă de șoc" înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Răsturnare de situație într-un stat considerat "sigur"...
Vin ninsorile în București. Și chiar mai repede decât ne așteptam, potrivit meteorologilor EaseWeather
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Rezultate alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Maia Sandu preia conducerea în faţa lui Alexandr Stoianoglo....
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Proprietarii de mașini trebuie să anunțe Primăria. Se depune formular și se achită taxă. Zero...
Locurile în care șoferii greșesc fără să-și dea seama. Poliția abia îi așteaptă
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Maghiarii vin să muncească în România, care nu mai este o ţară ieftină