Rafael Nadal, eliminat de la Australian Open după ce a avut probleme la şold, a anunţat că va lipsi din circuit cel puţin o lună şi jumătate.
Nadal are o leziune de gradul 2 la muşchiul iliopsoas de la piciorul stâng. „Acum urmează repaus şi fizioterapie antiinflamatoare. Perioada normală de recuperare este de şase până la opt săptămâni”, a scris Rafael Nadal pe Twitter.
Spaniolul, care deţine recordul de trofee de Grand Slam, 22, a dat de înțeles că restul carierei poate depinde de gravitatea acestei leziuni.
Campionul de 36 de ani a vrut să încheie meciul din turul doi de la Australian Open, pierdut în faţa lui Mackenzie McDonald, 6-4, 6-4, 7-5, deși avea dureri la şoldul stâng, problemă ce i-a afectat jocul. „Nu pot să spun că nu sunt distrus psihic în acest moment, pentru că sunt. Nu știu exact care e problema, dar am un istoric cu șoldul. Trebuie să investigăm ce s-a întâmplat. M-am săturat să vorbesc despre accidentări. Am pierdut și am încercat să lupt până la capăt” declara Nadal după meci.
Mats Wilander, fostul campion din tenis, afirma la Eurosport despre luptătorul Nadal: „Dacă ne aducem aminte meciul cu Fritz, de la Wimbledon, o să înţelegem că Rafa nu abandonează decât dacă nu are soluţie. Tatăl său i-a spus atunci să se retragă, Moya i-a făcut de asemenea semn: Gata, s-a terminat…Dar, el a continuat şi a învins. A sperat şi acum că poate reveni, nu îi stă în caracter să renunţe. Renunţă doar în momentul în care nu mai are altă variantă”.
Nadal va rata turneele de la Doha (ATP 250) și Dubai (ATP 500), dar și Indian Wells (Masters – ATP 1000) e incert pentru marele campion.