VIDEO | Eugen Doga, la „Altceva” cu Adrian Artene, despre întâlnirea cu Vladimir Putin: „I-am spus că am un nou fan”

Publicat: 21/01/2023, 18:25

Compozitorul Eugen Doga este invitatul lui Adrian Artene în cadrul podcastului ALTCEVA ce va fi difuzat sâmbătă, 21 ianuarie, începând cu ora 19:00.

Printre altele, el a vorbit despre faptul că, de-a lungul carierei sale, a fost decorat de un număr mare de președinți de stat, ocazie cu care a povestit despre momentul în care s-a întâlnit cu actualul președinte al Rusiei, Vladimir Putin.

„Eu nu cred că am fost iubit de președinți, am fost iubit de oameni, care îmi ascultau muzica. Eu cu Putin vorbeam, i-am dăruit, mi se pare, un disc, nu știu ce, în orice caz, el mi-a mulțumit. Iar eu i-am mulțumit că mai am încă un fan. Și el mi-a spus că aveam de mult timp un fan în el. Nu au de unde să nu cunoască muzica mea, nu pentru că este mai bună ca celelalte, sunt foarte multe lucrări muzicale foarte, foarte bune, cunosc compozitori și de la Moscova, Chișinău, de la București mai puțin, dar muzica o cunosc, muzica românească. Muzica mea e alta, pur și simplu. De ce? Nu caut să imit pe cineva”, a povestit celebrul Eugen Doga.

Compozitorul Eugen Doga, invitat la podcastul ALTCEVA cu Adrian Artene

Eugen Doga s-a născut în anul 1937 în satul Mocra din Transnistria. A studiat la Școala de muzică „Ștefan Neaga” din Chișinău, apoi la Conservatorul de stat și la Institutul de Arte „Gavriil Muzicescu” din Chișinău .

Talentul incontestabil al lui Eugen Doga a fost recunoscut și de UNESCO, valsul inclus în coloana sonoră a filmului “Gingaşa şi tandra mea fiară” fiind numit a patra capodoperă muzicală a secolului XX.

Valsurile sale au fost cântate în deshiderea a trei ediții ale Jocurilor Olimpice și au fost coloana sonoră a peste 200 de filme (Lăutarii, Șatra, Maria Mirabela etc.)

Eugen Doga a fost decorat de șase președinți: Leonid Brejnev, Mihail Gorbaciov, Vladimir Putin, Traian Băsescu, Vladimir Voronin și Maia Sandu.

Urmărește podcastul integral cu Eugen Doga doar pe canalul de YouTube Altceva cu Adrian Artene.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
Experiența CIUDATĂ a unui bărbat care a fost mort timp de 45 de minute. Ce...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Motivul pentru care raportul final al necropsiei lui Andrei Versace va fi gata abia peste...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
Când se dă permisul de conducere înapoi? Lege nouă pentru șoferii din România
Scandal în lumea manelelor. S-au aruncat cuvinte grele și a fost necesară intervenția polițiștilor
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Ce rol joacă statul român în afacerile lui Gabi Bădălău? Cum a reușit să aibă...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Test de cultură generală. Ce obicei alimentar ciudat avea Charles Darwin?