Franța primele ultimatum din partea Burkinei Faso. Are termen 1 lună de zile să își retragă trupele din această africană, anunță agenția națională de presă.
În același timp, influența Rusiei în Burkina Faso se consolidează de la o zi la alta, remarcă AFP.
Guvernul din Burkina Faso „a denunţat acordul care guvernează din 2018 prezenţa forţelor armate franceze pe teritoriul său”, a indicat AIB. „Acest denunţ făcut la 18 ianuarie 2023 acordă, în condiţiile acordului din 17 decembrie 2018, o lună forţelor armate franceze pentru a părăsi teritoriul Burkinei Faso”, mai notează agenţia naţională de presă.
Potrivit unei surse apropiate Executivului, autorităţile au cerut „plecarea soldaţilor francezi cât mai curând posibil”. Totuși, africanii insist că „nu este vorba despre ruperea relaţiilor cu Franţa. Notificarea vizează numai acordurile de cooperare militară”.
O fostă putere colonială, Franţa este contestată în Burkina Faso de câțiva ani, notează RFI.
Mai multe demonstraţii au avut loc recent în capitala Ouagadougou pentru a cere retragerea Franţei din Burkina Faso. În această țară sahaliană este present un contingent de aproape 400 de forţe speciale franceze.
„Rusia reprezintă o alegere a raţiunii în această dinamică, iar noi credem că parteneriatul cu Moscova trebuie consolidat”, a subliniat, zilele trecute, premierul din Burkina Faso, Apollinaire Kyélem de Tembela, la finalul unei întrevederi cu ambasadorul rus Aleksei Saltykov.
La începutul lunii decembrie, primul-ministru al Burkinei Faso a făcut o vizită discretă la Moscova.