Moartea magnatului Dan Petrescu – în urma unui accident aviatic în care și-au mai pierdut viața soția, copilul acestuia și alte cinci persoane – a declanșat o controversă prelungită despre averea fabuloasă care, în lipsa unui moștenitor, ar urma să intre în posesia statului român. Supranumit ”miliardarul din umbră” și fost partener de afaceri, după Revoluția din 1989, al lui Ion Țiriac, Dan Petrescu a câștigat sume uriașe din imobiliare, fiind considerat, la un moment dat, ”cel mai bogat român”.
Chiar Ion Țiriac a declarat că, fără dubii, Petrescu este mai bogat decât el. Putem spune, fără îndoială, că defunctul Dan Petrescu a fost cel mai ascuns magnat al României și, cu siguranță, cel mai modest. Un comportament tipic acoperiților serviciilor de informații. Au rămas multe întrebări fără răspuns, multe ciudățenii, le vom trata pe toate într-un mini-serial. În episodul următor, Gândul va detona o adevărată bombă.
Pe data de 3 octombrie 2021, la ora 13.04, avionul pilotat chiar de magnatul Dan Petrescu – Pilatus PC-12, cu un singur motor, înmatriculat YR-PDV – a decolat de pe aeroportul din Milano, având ca destinație Sardinia.
Trei minute mai târziu, la ora 13.07, aparatul de zbor s-a prăbușit, s-a lovit aproape în plan vertical de pământ și a luat foc, cei opt pasageri aflați la bordul aeronavei de mici dimensiuni neavând nicio șansă de supraviețuire.
După moartea miliardarului Dan Petrescu și a familiei sale a apărut întrebarea referitoare la moștenirea impresionantă lăsată de acesta. Mama magnatului, în vârstă de peste 90 de ani – cu deficiențe de auz și vorbire – este moștenitoarea de drept, iar la decesul acesteia ”o moștenesc doar descendenții sau colateralii proprii (dacă mai există)”. ”Dacă nu” – precizează avocatul Adrian Toni Neacșu, în exclusivitate pentru Gândul -, atunci moștenirea este declarata vacantă, ceea ce înseamnă că o culege statul.
Avocatul a explicat, punctual, ce se întâmplă într-o speță în care mai multe persoane – comorienți – decedează în aceeași împrejurare și nu se poate stabili ”care cui a supraviețuit”. Totodată, acesta a analizat și situația în care ar exista ”regimul comunității de bunuri”.
”Soluția e în articolul 957 Cod Civil. Dacă mai multe persoane decedează în aceeași împrejurare și nu se poate stabili care cui a supraviețuit, ele nu se pot moșteni reciproc. Astfel fiind, cum nu există soț supraviețuitor, iar rudele și colateralii unui soț nu sunt și rude sau colaterali și ai celuilalt soț ca să poată moșteni, împărțirea se face pe tulpini.
Rudele soțului îl moștenesc pe acesta și rudele soției o moștenesc pe aceasta. Mama de 90 de ani nu este moștenită de nora decedată, respectiv de moștenitorii acesteia, astfel încât la decesul ei o moștenesc doar descendenții sau colateralii proprii (dacă mai există), iar dacă nu, atunci moștenirea este declarata vacantă, ceea ce înseamnă că o culege statul.
Totuși, trebuie făcută precizarea că dacă există regimul comunității de bunuri, mai întâi se va face împărțirea acesteia între soții decedați. Fiecare soț transmite către moștenitorii săi bunurile proprii și 1/2 din bunurile comune”, a declarat avocatul Adrian Toni Neacșu, în exclusivitate pentru Gândul.
”(1) O persoană poate moşteni dacă există la momentul deschiderii moştenirii
(2) Dacă, în cazul morţii mai multor persoane, nu se poate stabili că una a supravieţuit alteia, acestea nu au capacitatea de a se moşteni una pe alta”
Articolul 957 Cod Civil
Potrivit unor surse Gândul, Anca Surugiu – secretara, ulterior asistenta și, într-un final, coordonatoarea tuturor firmelor lui Dan Petrescu (interesantă ascensiune, dar și ușor atipică la acest nivel), ar putea prelua averea discretului miliardar, aceasta controlând și având acces la toate datele offshore-urilor, știind unde se află toate conturile și, mai mult, primise împuternicire deplină din partea magnatului.
Dar nu numai acesta este atuul ei. Anca Surugiu știe efectiv toate afacerile (zeci, sute…), afaceri cunoscute doar de ea și cei care “țin” offshore-urile si conturile bancare. Dar rămâne de văzut, bineînțeles, cu cine ar putea ”lupta” Anca Surugiu pentru a prelua această uriașă moștenire. Doar Doamna Coca îi stă în cale, la cei +98 de ani ai săi…
Un proiect în care a fost implicată Anca Surugiu, potrivit presei economice, a fost cel depus la Primăria Municipiului București, respectiv documentația pentru obținerea unui PUZ pentru dezvoltarea unui bloc de patru etaje pe un teren de circa 3.800 mp de pe Bulevardul Kiseleff, în apropiere de Ambasada Suediei.
Anca Surugiu a fost implicată şi în dezvoltarea, în 2017, a unui alt proiect de lux pe strada Mircea Eliade, în apropiere de Ambasada Kuweitului, prin firma Alex Global, unde compania sa, Business Management System, deținea aproximativ 21% dintre acțiuni. (mai multe informații AICI)
Potrivit legii, dacă în termen de 1 an și 6 luni din momentul în care este deschisă moștenirea nu s-a înfățișat niciun moștenitor, notarul ” îi va soma pe toţi succesibilii, printr-o publicaţie făcută la locul deschiderii moştenirii, la locul unde se află imobilele din patrimoniul succesoral”
”(1) Dacă în termen de un an şi 6 luni de la deschiderea moştenirii nu s-a înfăţişat niciun succesibil, notarul, la cererea oricărei persoane interesate, îi va soma pe toţi succesibilii, printr-o publicaţie făcută la locul deschiderii moştenirii, la locul unde se află imobilele din patrimoniul succesoral, precum şi într-un ziar de largă circulaţie, pe cheltuiala moştenirii, să se înfăţişeze la biroul său în termen de cel mult două luni de la publicare.
(2) Dacă niciun succesibil nu se prezintă în termenul fixat în publicaţie, notarul va constata că moştenirea este vacantă”, se menționează în articolul 1.137 Cod Civil.
Articolul 1.138 Cod Civil – ”Dreptul de a culege moştenirea vacantă” – precizează că ”moştenirile vacante revin comunei, oraşului sau, după caz, municipiului în a cărui rază teritorială se aflau bunurile la data deschiderii moştenirii şi intră în domeniul lor privat. Este considerată nescrisă orice dispoziţie testamentară care, fără a stipula transmiterea bunurilor moştenirii, urmăreşte să înlăture această regulă”.
În același timp, articolul 1.139 Cod Civil – ”Intrarea în stăpânirea moştenirii vacante şi răspunderea pentru pasiv” – stabilește ce se întâmplă în cazul în care niciun moștenitor nu este cunoscut la împlinirea termenului prevăzut de articolul 1.137.
”(1) Comuna, oraşul sau, după caz, municipiul intră în stăpânirea de fapt a moştenirii de îndată ce toţi succesibilii cunoscuţi au renunţat la moştenire ori, la împlinirea termenului prevăzut la art. 1.137, dacă niciun moştenitor nu este cunoscut. Moştenirea se dobândeşte retroactiv de la data deschiderii sale.
(2) Comuna, oraşul sau, după caz, municipiul suportă pasivul moştenirii vacante numai în limita valorii bunurilor din patrimoniul succesoral”.
Posesor al unei averi fabuloase, magnatul Dan Petrescu ducea, paradoxal, o viață ”la polul opus”, preferând să conducă maşini vechi, îmbrăcându-se chiar ”sărăcăcios” și zburând cu avioane low cost atunci când mergea la Monte Carlo, acolo unde locuia.
Mai mult, atunci când se îndrepta către locuința sa de pe Riviera Franceză, magnatul lua autobuzul, persoanele de peste 50 de ani având transportul gratuit. Chestiuni reale, nu povești.
Pe lângă eticheta de ”miliardarul din umbră”, primită datorită discreției sale, Dan Petrescu a fost supranumit și ”Omul fără chip”, cu toate că omul de afaceri care a fost asociat cu firmele lui Ion Țiriac era departe de a fi un necunoscut.
Segmentul ”imobiliare” i-a adus magnatului averea uriașă, marile supermarketuri (Metro, Real etc.) fiind construite pe terenurile sale și închiriate ”la cheie” pentru un deceniu și chiar două. Milioane, zeci de milioane de euro din chirii lunare și anuale!
În același timp, Dan Petrescu a construit și ansambluri rezidențiale care au atras ca un magnet celebritățile României, iar averea sa a fost estimată la nu mai puțin de 2-3 miliarde de euro. Atenție, este vorba despre averea cunoscută a magnatului, acesta având multe business-uri de care știau doar el, secretara și foarte puțini oameni, secretomania fiind principala regulă a casei.
Cutia neagră a avionului cu care s-a prăbușit miliardarul Dan Petrescu nu a înregistrat datele zborului încheiat tragic, și asta pentru că magnatul ar fi decis să decupleze respectivul dispozitiv. Foarte bizar și fără explicație: de ce să faci asta?
Întrebarea, însă, este alta: chiar Dan Petrescu a decis asta? Vom reveni pe această linie. Mulți susțin că totul a fost un plan având ca scop eliminarea miliardarului. Există multe elemente care au o logică, din acest punct de vedere.
Specialiștii au transmis că, ținând cont de avion și de caracteristicile zborului, pilotul nu era obligat să aibă înregistrator activat.
Practic, înregistratorul aeronavei care Dan Petrescu s-a prăbușit la Milano era inoperabil.
”Înregistratorul de pe această aeronavă înmatriculată în România era inoperabil. Pilotul nu era obligat să aibă un înregistrator, obligația apare doar atunci când se efectuează zboruri comerciale, iar Dan Petrescu făcea doar zboruri în interes personal.
Este trecut acest aspect și în raportul de verificări tehnice realizat în Elveția”, au declarat, în exclusivitate pentru Gândul, reprezentanți ai Autorității Aeronautice Civile Române. (mai multe detalii AICI)
Anchetatorii italieni de la Agenţia Naţională pentru Siguranţa Zborului (ANSV) au anunţat că datele obţinute din cutia neagră a avionului pilotat de miliardarul român Dan Petrescu nu sunt relevante. Specialiştii în aviaţie sunt de părere că avionul s-a prăbuşit fie din cauza unei defecţiuni la motor, fie din cauza unui infarct suferit de miliardar.
Aeronava a intrat în picaj cu un minut înainte de impact şi a căzut rapid, aproape vertical.
“Din păcate, analiza aprofundată şi extinsă efectuată de ANSV a datelor recuperate a evidenţiat indisponibilitatea datelor de zbor sau a înregistrărilor referitoare la zborul care s-a încheiat odată cu accidentul. Niciun fişier din LDR (n.red. – înregistratorul de zbor) nu se referă, de fapt, la evenimentul survenit”, au transmis reprezentanții ANSV.
În timpul cercetărilor efectuate după accidentul aviatic în care Dan Petrescu, soția și fiul său și-au pierdut viața, anchetatorii au stabilit că avionul pilotat de omul de afaceri ar fi trebuit să se ridice la 5.000 de picioare, pe când acesta a rămas la 3.500 – 4.000. Apoi a continuat virarea aparatului, anormal, spre dreapta.
Întrebat din turnul de control ce se întâmplă, Dan Petrescu a răspuns că efectuează ”o mică deviație”, solicitând să-i fie eliberat un culoar pentru a reveni pe aeroport.
Totuși, acesta nu a precizat însă și care sunt problemele tehnice ale avionului. ”De ce ați deviat? Pentru a evita o turbulență?”, au întrebat cei de la turnul de control. ”Nu”, a fost singurul răspuns primit de la pilot.
În acel moment, comunicațiile s-au pierdut, dar cei din turnul de control al aeroportului și-au dat seama că Dan Petrescu a cerut revenirea pe aeroport din cauza unei urgențe – vreme rea sau o avarie la motor.
Trăgând concluziile, lucrurile stau astfel: în momentul în care Doamna Coca (cetățean român) – mama magnatului defunct Dan Petrescu – pleacă în neființă, moștenirea ar trebui să rămână Statului Român. Și asta deoarece se pare că nu mai există nici un descendent pe linie, toți murind în tragicul accident.
Vom încerca în episoadele următoare să găsim, însă, răspunsul la următoarele întrebări interesante:
Aceste întrebări ar trebui să și le pună Statul Român, dar o facem noi acum, aceleași surse Gândul avertizând că ”este, însă, păcat că o grupare mafiotă să dea o astfel de lovitură, în condițiile în care lucrurile sunt evidente”.
Toate întrebările îi sunt adresate Ancăi Surugiu, care îi are în control total pe toți directorii offshore-urilor și pe ofițerii de conturi. Ce este de reținut? Potrivit surselor Gândul, apropiații sunt convinși că ”există un plan de deturnare a averii”. Ceea ce Statul Român ar trebui să prevină și să evite, căci sunt banii săi.
În condițiile în care unii sunt condamnați pentru furturi de zeci și sute de euro, acest caz ar trebui privit cu multă atenție. Continuăm, însă, în episodul doi, cu o adevărată bombă: Planul secret al Ancăi Surugiu, cum vrea să deturneze miliardele și ce va păți Doamna Coca! Bombă totală, informații care vor șoca!
Mărturii, surse acoperite, sunt detalii realmente incendiare, dar și un plan cutremurător. Mâine, la 08:00, pe Gândul!
Citește și: