Liderul ucrainean, Volodimir Zelenski, împlinește astăzi, 25 ianuarie, vârsta de 45 de ani.
Evenimentul a fost marcat inclusiv de Olena Zelenska, soția președintelui Ucrainei.
„Sunt adesea întrebată cum te-ai schimbat anul acesta. Și mereu răspund: „Nu s-a schimbat. El este la fel. Același tip pe care l-am întâlnit când aveam șaptesprezece ani”.
Dar, de fapt, ceva s-a schimbat: Acum zâmbești mult mai puțin. De exemplu, ca în această fotografie… Îți doresc mai multe motive să zâmbești. Și știi ce este nevoie. Toți știm.
Ai destulă încăpățânare. Principalul lucru este să ai suficientă sănătate. Vreau să zâmbesc mereu cu tine. Dă-mi această oportunitate!”, a scris Olena Zelenska.
Volodimir Zelenski a declarat duminică că o problemă cronică a ţării pusă în fundal de războiul împotriva Rusiei, corupţia, nu va fi tolerată şi a promis decizii cheie privind eradicarea acesteia în această săptămână.
În mesajul video de duminică seară, Volodimir Zelenski a vorbit și despre cazul de corupţie descoperit în rândul oficialilor guvernamentali. Acesta i-a asigurat pe ucraineni că, în ciuda războiului, societatea se va construi pe principii corecte şi nu va mai reveni la practicile din trecut.
„Vreau ca acest lucru să fie clar: nu se va reveni la ceea ce a fost în trecut, la modul în care trăiau diverse persoane apropiate de instituţiile statului sau cei care şi-au petrecut întreaga viaţă alergând după un scaun”, a spus Volodimir Zelenski.
De asemenea, el a părut să sugereze că în zilele următoare va anunţa unele schimbări importante în această privinţă.
„Săptămâna aceasta va fi un moment pentru decizii adecvate. Aceste decizii au fost deja pregătite. Nu vreau să le anunţ acum, dar totul va fi corect”, a mai spus Zelenski.
„Înţeleg ce a atras atenţia oamenilor. În fiecare situaţie, vom analiza totul în detaliu. Problemele legate de energie şi de achiziţii. Relaţiile dintre guvernul central şi regiuni. Tot ce ţine de achiziţiile pentru armată. Şi aşa mai departe”, a adăugat acesta.