Armata ucraineană a recunoscut miercuri că s-a retras din orașul Soledar, aflat în estul Ucrainei, localitatea rămânând sub controlul forțelor ruse.
Anunțul vine la două săptămâni după ce Rusia a anunțat că a capturat orașul.
„După luni de lupte grele, forţele armate ucrainene l-au părăsit (orașul Soledar, n. red.) pentru a se replia pe poziţii pregătite”, a declarat un purtător de cuvânt al Grupului Est al armatei ucrainene, Serghii Cerevatîi, refuzând totuşi să precizeze când a avut loc această retragere, informează Agerpres.
Grupul paramilitar rus Wagner anunţase preluarea sub control a Soledarului încă din 11 ianuarie, anunţul său fiind urmat de cel al armatei ruse în 13 ianuarie. Acest mic oraş din regiunea Doneţk, unde au rămas doar 500 de locuitori din cei aproximativ 11.000 de dinainte de război, cunoscut pentru minele sale de sare, este situat în apropiere de Bahmut, un alt punct fierbinte în estul Ucrainei.
Ucrainenii au refuzat până acum să recunoască pierderea acestei localităţi.
Ministerul rus al Apărării a anunţat, la jumătatea acestei luni, că forţele ruse au preluat controlul asupra oraşului ucrainean Soledar – unde se află o mină de sare – potrivit presei de stat. Potrivit Ministerului rus, cucerirea oraşului ar permite trupelor ruse să izoleze forţele ucrainene din oraşul vecin, Bahmut, mult mai mare.
După cucerirea Soledar, orașul Bahmut a fost înconjurat de forțele rusești, a afirmat un oficial rus. Orașul a fost încercuit, fiind formate forțe de atac serioase din două părți, a declarat un consilier al șefului interimar al republicii, Igor Kimakovski, relatează sursa citată.
Importanţa strategică a Soledar este contestată, think tank-ul american Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) apreciind că nu este vorba de „o dezvoltare semnificativă pe plan operaţional”.
Armata rusă prezintă în schimb cucerirea Soledar ca pe o etapă-cheie în vederea încercuirii oraşului vecin, Bahmut, pe care încearcă să-l cucerească din vară şi unde ambele tabere se confruntă cu pierderi grele.
Retragerea din Soledar a „fost controlată, nu a avut loc niciun fel de încercuire sau capturare masivă de soldaţi ai noştri”, a asigurat Cerevatîi, care a dezminţit că soldaţii ucraineni ar fi „dat bir cu fugiţii”.