Zilele Filmului German se întorc la București, între 2 și 5 martie, și la Timișoara, între 9 și 12 martie

Zilele Filmului German se întorc la București, între 2 și 5 martie, și la Timișoara, între 9 și 12 martie
Publicat: 25/01/2023, 16:07

După o perioadă de pauză datorată evenimentelor prin care am trecut în ultimii ani, Zilele Filmului German se întorc la București între 2-5 martie și vor aduce publicului cele mai noi producții germane ce vor fi găzduite de Cinema Elvire Popesco.

Mai mult, evenimentul se extinde, în premieră, la Timișoara unde spectatorii sunt așteptați la Cinema Victoria între 9-12 martie.

Organizat de Goethe-Institut, festivalul adună anul acesta cele mai bune filme germane din perioada recentă și le arată pentru prima dată pe marele ecran publicului cinefil.

„Mă bucur să revenim, în sfârșit, după această perioadă în care am simțit lipsa întâlnirilor cu publicul de la Zilele Filmului German. Partea bună este că ediția cu numărul 15 însumează cele mai bune producții de film german din ultimii ani, prin urmare publicul este așteptat cu o selecție din care îi va fi greu să rateze vreun titlu” spune Marina Neacșu, coordonatorul festivalului.

Cea de-a 15-a ediție a Zilelor Filmului German va fi deschisă de „TOUBAB” distins cu Premiul Publicului la Festivalul Internațional de Film de la Varșovia și Festivalul Filmului German din Lisabona și Premiul pentru cel mai bun tânăr actor, Ex-Aequo pentru Farba Dieng și Julius Nitschkoff la Bavarian Film Awards.

Filmul regizat de Florian Dietrich spune povestea lui Babtou (Farba Dieng), proaspăt eliberat din închisoare, care – deși este născut în Germania – urmează să fie deportat în Senegal, lucru care îl aduce în situația în care să decidă să se căsătorească cu cel mai bun prieten al său, Dennis (Julius Nitschkoff), care este heterosexual. „A fost important pentru mine să spun o poveste despre un subiect foarte serios într-un mod și pe un ton care să nu împiedice spectatorii să se identifice cu protagoniștii filmului” declara regizorul „aceastei comedii mocnit-hilară” (Bild).

„Aproape tragi-comic, filmul îmbină teme precum rasismul, inegalitatea socială și homofobia într-un studiu social extrem de amuzant care, datorită celor doi actori principali excepționali și a multor detalii aproape de documentar, se transformă într-o odă închinată prieteniei dintre doi bărbați.” scriau cei de la Filmdienst.

Vizualul #ZFG15 este construit de graficianul Marius Weber în jurul unui cadru din DIE GOLDFISCHE | PEȘTIȘORII AURII, alt film ce va fi prezentat în premieră în programul festivalului.

Cea de-a 15-a ediție a Zilele Filmului German este organizată de Goethe-Institut și se va desfășura la Cinema Elvire Popesco din București între 2-5 martie și la Cinema Victoria din Timișoara, între 9-12 martie, în parteneriat cu Centrul Cultural German Timișoara.

Vizual: Marius Weber

CITEȘTE ȘI: Oscar 2023: „Everything Everywhere All at Once” concurează la 11 categorii. Lista completă a nominalizărilor

ZMEURA DE AUR 2023: Filmul „Blonde” conduce cu opt nominalizări, iar Tom Hanks primește două, pentru „Pinocchio” și „Elvis”

„Avatar: The Way of Water” rămâne pe primul loc în box office-ul nord-american și devine al șaselea film din istorie cu încasări mai mari de 2 miliarde de dolari la nivel mondial

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Alegeri Prezidențiale 2024 | Cifrele de la ora 12:00. Județele care au aruncat în aer...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să...
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
LIVE TEXT Alegerile prezidențiale din 2024 în România, Turul I: Au votat peste două milioane...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Regele Charles, shimbări în Casa Regală. Prima vizată, Camilla
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
Secțiile de votare din București pentru prezidențiale și referendum 2024: Cum vezi online lista și...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
De ce azbestul încă apare în unele produse cosmetice?