Prima pagină » Actualitate » Scandal la primul termen de apel din dosarul Caracal. Bunicul Luizei Melencu: „Nu știu cu ce drept m-a insultat. Eu am muncit pentru Luiza și am vrut să fac din ea o fată utilă societății”

Scandal la primul termen de apel din dosarul Caracal. Bunicul Luizei Melencu: „Nu știu cu ce drept m-a insultat. Eu am muncit pentru Luiza și am vrut să fac din ea o fată utilă societății”

Primul termen de apel în dosarul Caracal s-a încheiat cu scandal. Familiile celor două fete au ieșit extrem de revoltate din sală.

A fost făcută o cerere privind desecretizarea întregului proces. Avocatul Aurel Moldovan s-a opus însă cu tărie, motivând că, la data când Alexandra a dispărut, aceasta era minoră, astfel că familia dorește ca procesul să se desfășoare în continuare tot cu ușile închise.

La proces, a fost prezent și Gheorghe Dincă, dar și complicele său Ștefan Risipițeanu, care a susținut ca procesul să devină public.

De asemenea, bunicii Luizei Melencu au ieșit și aceștia foarte revoltați din sală, deoarece avocatul Moldovan i-ar fi adresat bunicului Luizei jigniri în sala de judecată, numindu-l golan. Astfel că judecătorul l-ar fi avertizat pe avocat că va primi o amendă. Bunica Luizei a ieșit în lacrimi din sală: „I-a zis bunicului că e golan. Nerușinatul. Să îi fie rușine”, a spus aceasta.

De asemenea, bunicul Luizei a declarat că a fost un conflict cu avocatul: „Nu știu cu ce drept m-a insultat și m-a jignit. Eu am muncit pentru Luiza și am vrut să fac din ea o fată utilă societății”.

Primul termen de apel în dosarul Caracal s-a amânat pentru data de 9 martie.

 

Citește și