Global vs local și abordarea pragmatică în combaterea SCHIMBĂRILOR CLIMATICE

Problema schimbărilor climatice, în esență, este una globală, având un impact variabil asupra tuturor regiunilor lumii. În consecință, nu este surprinzător că această problemă a fost abordată încă din 1992, atunci când Națiunile Unite au creat Cadrul Convențiilor legate de schimbările climatice – United Nations Framework Convention on Climate Change (UNFCCC), iar în 1995, la Berlin, au organizat primul COP (Conference of Parties).

Însă, dacă răsfoim prin istoricul acestor conferințe mamut – unde abia în 2015, la Paris, s-a ajuns la un consens în ceea ce privește ținte concrete (1.5 °C prag maxim până în 2050), iar abia la cea de-a 26-a conferință (COP) la Glasgow s-au pus bazele unui fond global pentru finanțarea luptei împotriva schimbărilor climatice -, observăm că în decursul a peste 25 de ani progresul a fost lent, iar pe alocuri chiar inexistent, în vreme ce impactul schimbărilor climatice a devenit din ce în ce mai pronunțat, mai ales dacă ne uităm la recorduri de temperaturi & fenomene extreme, situația calotelor glaciare de pretutindeni etc.

Schimbările climatice nu sunt uniforme, regiuni diferite sunt afectate în mod diferit, iar acestea pe termen scurt, mediu și lung necesită resurse și strategii diferite pentru ameliorarea situației. Așadar, oare nu ar fi mai constructiv și pragmatic ca măsuri importante să fie luate la nivel regional, respectând, desigur, liniile unui plan global?

Modelul de operare de până acum

Spre sfârșitul anilor ’60, în politica federală a Statelor Unite schimbările climatice și politicile aferente începeau să capteze atenția politicului și electoratului American. Nixon începea cu Actul de conservare a speciilor amenințate (Endangered Species Conservation Act) din 1969 și apoi forma Environmental Protection Agency (EPA), una din primele structuri publice ale secolului trecut ce urmărea să adreseze și implementeze varii politici climatice, notează Vlad Zamfira și Sorin Cebotari pentru Infoclima.

• În 1972, la Stockholm, avea loc prima Conferință Științifică a Națiunilor Unite pe teme climatice cunoscută și ca First Earth Summit.
• În 1997, Protocolul de la Kyoto era adoptat însă implementarea avea loc abia în 2005. Acesta a fost un moment important pentru că operaționaliza cadrul de lucru al Națiunilor Unite pe teme climatice prin angajarea țărilor industrializate dar și a celor cu economii în tranziție cu scopul de a limita emisiile gazelor cu efect de seră conform țintelor individuale prestabilite.

Așadar, la nivel politic exista – cel puțin în Europa de vest și America de Nord – ceva voință politică de a încerca rezolvarea unor probleme planetare precum cea a schimbărilor climatice prin intermediul unor conferințe globale, în principal organizate de Organizația Națiunilor Unite (ONU).

COP- ce își propun acestea și un scurt istoric al realizărilor

În ultimii ani, publicul, politicul și presa la nivel global au acordat din ce în ce mai multă atenție conferințelor Națiunii Unite dedicate temelor climatice, abreviate COP (Conference of Parties). În ultimii ani s-a sperat ca aceste evenimente COP:

• Să introducă fonduri globale (publice/private) cu scopul remedierii situației climatice la nivel global 
• Să aducă împreună și să promoveze cooperarea între toate statele lumii în ciuda tensiunilor diplomatice istorice
• Să uniformizeze contribuțiile când avem discrepanțe tehnologice și socio-economice prea mari

Primul COP a fost în 1995 la Berlin, un pas de început în lupta împotriva schimbărilor climatice care a inclus primele angajamente luate la nivel global.

Progresul urma a fi unul foarte lent. În 2006 COP 15 a avut loc în Nairobi, Kenya, iar majoritatea discuțiilor nu menționau nevoia reducerii GES. Faimos a devenit termenul de “turiști climatici” folosit de reporterul BBC Richard Black care nota că la acest eveniment delegații erau mai interesați de explorarea Africii decât de dezbaterile pe teme climatice.

Însă, la sfârșitul acelei conferințe, câteva măsuri concrete au fost luate ce includeau suport financiar suplimentar pentru țări cu economii emergente printr-un program de 5 ani, procedure suplimentare au fost adaptate pentru Fondul de Adaptare.

COP 26 din Glasgow a reprezentat unul din cele mai importante evenimente ale ultimilor ani. Speranțele erau mari, dat fiind actualul context climatic, gradul emisiilor gazelor de seră și alți factori climatici ce necesită atenție urgentă. Câteva angajamente concrete au fost luate iar printre acestea se numără:

• Reducerea emisiilor provenite din metan cu 30% până în 2030. Aceasta ar putea contribui la reducerea încălzirii globale cu 0.2 celsius până în 2050.
• Eliminarea completă a utilizării cărbunelui (2030 în țările dezvoltate, 2040 în țări cu economii emergente). De notat că actualul război din Ucraina nu se declanșase la momentul adoptării acestor măsuri anul trecut. Criza energetică și războiul din Ucraina reprezintă două provocări semnificative pentru sectorul energetic.
• Mai puține subvenții date companiilor petroliere și reducerea drastică a investițiilor britanice și americane în companii petroliere străine (mai ales în contextual profiturilor record înregistrate de acestea recent). Recent, președintele American Joe Biden a dat declarații pe această temă.
• Formarea unui fond public-privat global de 19.2 miliarde USD pentru oprirea defrișărilor masive și pentru împăduriri (inclusiv în Brazilia).

COP 27 din Egipt a încercat să construiască pe promisiunile conferinței anterioare din Glasgow. Printre cele mai semnificative realizări la Sharm El-Sheikh se numără următoarele:

• Anunțul lui António Guterres cu privire la un plan de 3,1 miliarde USD pentru a se asigura că toate persoanele de pe planetă sunt protejate de sisteme de avertizare timpurie în următorii cinci ani.
• Lansarea unui plan condus de G7, denumit Facilitatea de finanțare a Scutului Global, pentru a oferi finanțare țărilor care suferă de dezastre climatice.
• Anunțarea unei noi finanțări în valoare totală de 105,6 milioane USD de la țări precum Danemarca, Finlanda, Germania, Irlanda, Slovenia, Suedia, Elveția și regiunea valonă a Belgiei. Acestea au subliniat necesitatea unui sprijin și mai mare pentru fondurile Fondului Global de Mediu, care vizează nevoile imediate de adaptare la schimbările climatice ale statelor cu altitudine redusă și cu venituri mici.
• Noul Parteneriat indonezian pentru o tranziție energetică echitabilă, anunțat în cadrul summitului G20 desfășurat în paralel cu COP27, va mobiliza 20 de miliarde USD în următorii 3 până la 5 ani pentru a accelera o tranziție energetică echitabilă.
• S-au înregistrat progrese importante în ceea ce privește protecția pădurilor, odată cu lansarea Parteneriatului liderilor pentru păduri și climă, care are ca obiectiv să reunească acțiunile guvernelor, ale întreprinderilor și ale liderilor comunităților pentru a stopa pierderea pădurilor și degradarea terenurilor până în 2030.
• Lansarea unui pachet /masterplan de 25 de noi acțiuni de colaborare pentru accelerarea decarbonării a cinci domenii-cheie: energie, transport rutier, oțel, hidrogen și agricultură.

Următoarele COP-uri vor fi esențiale mai ales în contextual actualelor tensiuni geopolitice între Federația Rusă și majoritatea Uniunii Europene plus statele membre NATO. Însă este foarte dificil ca un eveniment ce implică sute de state să poată realiza toate obiectivele propuse dat fiind timpul scurt și amplitudinea provocărilor. Așadar, reprezintă conferințele regionale o soluție?

Acțiune climatică la nivel regional/continental?

Orientul Mijlociu și Nordul Africii reprezintă unele dintre cele mai afectate regiuni din punct de vedere climatic, manifestate prin temperature extreme (aproape de limita ce permite dezvoltarea așezămintelor umane), secete îndelungate etc.

Prin urmare, anul 2022 a văzut desfășurarea primului summit climatic dedicat acestor regiuni, abreviat MENA (Middle East and North Africa Climate Week). O întrebare foarte importantă pusă la această conferință și relatata de Al Jazeera a fost legată de 3 factori esențiali și interconectați: apă, energie și mediul înconjurător.

Tranziția energetică a acestor state din Africa de Nord și Orientul Mijlociu reprezintă un caz aparte, pentru că economiile majorității acestor state depind în mare măsură de exportul de hidrocarburi (Arabia Saudită, Kuwait, EAU, Libia printre altele). Așadar, o tranziție energetică justă e crucială pentru menținerea stabilității economiei acestor state iar speranța e că aceste evenimente precum MENA să poată contribui la adoptarea unor rezoluții ce ar detensiona de asemenea situații diplomatice precum relația dintre Arabia Saudită și Qatar.

Apoi, datorită temperaturilor și secetelor extreme, apa devine o comoditate extrem de importantă, un caz important fiind actuala situație între Egipt și Sudan pe de o parte și Etiopia pe cealaltă, unde tensiunile dintre cele trei state africane au crescut exponențial datorită barajului hidroelectric GERD (Grand Ethiopian Renaissance Dam).

Problema principală constă în reducerea semnificativă a debitului Nilului datorită acestui baraj ce creează probleme pentru Egipt, care depinde în mare măsură de fluviul african pentru aprovizionarea populației cu apă. La COP 27 Egiptul ca țară gazdă a încercat găsirea unor soluții însă acestea au rămas pe moment nerezolvate.

Este clar că un eveniment precum COP nu are focusul și puterea de a implementa soluțiile potrivite pentru variile regiuni ale planetei. Însă parteneriate mai regionalizate sau la nivel continental reprezintă un pas important și mai realist către găsirea a noi soluții în ceea ce privește lupta împotriva schimbărilor climatice.

Reziliența locală, nou motor al schimbării

Cu toate eforturile la nivel global, este interesant de observat modul în care acțiunea practică este mereu localizată geografic. Putem vorbi despre acțiuni globale, totuși implementarea în practică a acestor măsuri are loc la nivel local. În acest context, guvernanța climatică construită în ultimele decenii nu pare să integreze într-un mod eficient perspectiva și acțiunea locală.

Economia circulară și construirea ciclurilor valorice la nivel local

Economia circulară, des confundată cu un sistem de management al deșeurilor, este în fapt o paradigmă care vrea să asigure o utilizare mai eficientă și nepoluantă a resurselor. În acest sens, la baza acestei paradigme stă necesitatea de a crea cicluri valorice la nivel cât mai mic, respectiv dacă e posibil să creăm o piață în care produsul și consumatori sunt unii lângă alții vom reuși să reducem costurile de transport, distribuție, operare, depozitare, și respectiv toată poluarea cauzată de acestea.

Un exemplu bun în acest sens sunt produsele agricole locale și crearea unui spațiu economic local care ar permite fermierilor să își vândă produsele direct consumatorilor evitând intermediarii. Nu doar că acest lucru ar scădea presiunea pe lanțurile logistice și respectiv poluarea, dar ar putea aduce și beneficii directe ambelor grupuri (cel mai probabil fermierul va primi un preț mai bun de la consumator, iar consumatorul va plăti mai puțin, având în vedere reducerea costurilor de intermediere).

În acest sens, pentru implementarea de succes a unei strategii de economie circulară avem nevoie să gândim local și să construim în baza resurselor pe care le avem la îndemână la nivel local.

Nicio schimbarea de comportament nu poate fi sustenabilă dacă nu e susținută și înțeleasă de cei căreia i se adresează. Trebuie să avem deziderate climatice ambițioase la nivel global, dar e la fel de important să vedem dacă aceste deziderate sunt înțelese, susținute și însușite de grupurile/comunitățile cărora li se adresează. În acest sens excluderea din discuție a comunităților locale și construirea politicilor într-un format ”top-down” nu face decât să crească opoziția comunităților locale care simt că interesele și vocea lor a fost neglijată în cadrul dezvoltării acestor soluții.

Această opoziție poate crește pe termen lung și se poate transforma în susținere pentru partide de extremă care de multe ori sunt și cele ce promovează un mesaj anti-științific și negaționist la adresa schimbărilor climatice. Este deci extrem de important să construim susținerea pentru politicile climatice de la nivel local.

Cunoștințele locale nu trebuie și nu pot fi neglijate. Este cert că anumite măsuri climatice nu pot fi dezvoltate și implementate direct de la nivel local având în vedere demersul științific complex din spatele acestora. totuși, atunci când vorbim despre intervenții și acțiuni directe, ”la firul ierbii”, de obicei factorii locali sunt cei mai bine informați în legătură cu problemele de mediu din comunitatea lor și chiar uneori pot avea și soluțiile creionate.

În acest context, cooperarea între factorii locali și autoritățile de profil, mediu academic, devine centrală. Folosindu-ne de cunoștințele și capacitățile financiar administrative de la nivel regional, național sau European, este necesar să dezvoltăm strategii de adaptarea și creștere a rezilienței climatice împreună cu comunitățile locale. Factorii de decizie de la nivel local și susținerea comunității sunt elementele cheie fără de care nici o politică națională sau Europeană nu va reuși.

Proximitatea problemei și a soluției. Conectat cu cele două argumente de mai sus, acest punct vine să sublinieze necesitatea de contextualizare pentru a putea crea acțiune. Este extrem de greu să sensibilizăm membrii unei comunități în legătură cu o problemă climatică dacă aceasta are loc la 5000 km depărtare.

De fapt, nici nu avem nevoie să facem acest lucru din moment ce schimbările climatice și efectul lor este resimțit în fiecare parte a țării. În acest sens, pentru a putea mobiliza comunitățile pentru acțiune, e necesar să construim pe riscurile și impacturile climatice la nivel local. Evitând discuțiile abstracte, trebuie să punctăm clar modul în care aceste schimbări sunt relevante pentru comunitățile locale și ce putem face la nivel local pentru a crește reziliența față de acestea.

”Pentru a putea avea un impact la nivel global trebuie să acționăm la nivel local (chiar dacă ne ghidăm de acte legislative naționale sau internaționale). Neglijarea contextului local nu face decât să întârzie tranziția și să reducă din eficiența măsurilor propuse”.

Citește și:

EXCLUSIV VIDEO | Independența energetică a României. Expert: ”Va fi o luptă destul de dificilă, România trebuie să găsească o soluție pentru următorii 10 ani, dacă ne vom ține de treabă”

EXCLUSIV VIDEO | Specialist în energie: ”Mixul energetic, gândit bine, înseamnă 7-10 ani. Insecuritate și prețuri mai ridicate”

EXCLUSIV VIDEO | Care sunt problemele din energia românească. Specialist în energie: ”Sunt de natură managerială, de natură legislativă, de natură birocratică”

EXCLUSIV VIDEO | Specialist în energie: ”2023, an liniștit. Am semne de îndoială pentru următorii 10-15 ani”