Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a decis, marți, ca salariile de bază ale angajaților din Primăria Capitalei să fie majorate cu 10% din luna ianuarie.
De asemenea, și salariile aferente funcţiilor din cadrul familiei ocupaţionale „Administraţie” ale angajaților din cadrul instituţiilor subordonate Primăriei Capitalei urmează să fie majorate cu 10% din luna ianuarie.
Aprobarea acestei majorări s-a făcut marți în şedinţa CGMB, iar proiectul a trecut cu 47 de voturi „pentru” şi 3 abţineri. Inițial, proiectului de hotărâre prevedea o majorare de 5%, dar în urma unui amendament a fost aprobată o majorare de 10%.
De asemenea, în cazul funcţiilor pentru care salariile de bază sunt sub nivelul salariului minim, tot începând cu data 1 ianuarie 2023 se va acorda salariul de bază minim brut pe ţară stabilit, respectiv 3.000 de lei brut.
Referatul de specialitate al propiectului aprobat face referire la Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 168/2022, conform căruia, în anul 2023, începând cu data de 1 ianuarie, cuantumul brut al salariilor de bază de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 10% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2022.
Clujul ține aproape, iar chiar dacă traiul este mai scump în orașul din Ardeal, salariile sunt asemănătoare celor din București.
În județul Cluj, salariile au ajuns aproape de 4.800 de lei net, iar Timişul e pe locul trei în acest top, cu o medie de circa 4.300 de lei net.
Salariile din Bucureşti au crescut cu 15% în septembrie 2022, faţă de aceeaşi lună a anului 2021, pe când cele din Cluj şi Timiş au crescut cu 13%.