Ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, a avut o întâlnire – duminică și luni – cu comunitatea românilor din Chicago, una din cele mai numeroase și unite comunități românești din Statele Unite.
„Fiind duminică, prima zi a vizitei, i-am întâlnit în biserici, fie ortodoxe, fie de alte confesiuni, acolo unde țin sus cei mai importanți stâlpi ai națiunii noastre: credința în Dumnezeu, dragostea de țară și cinstirea limbii române. Am cunoscut oameni absolut minunați, care vor fi partenerii noștri în proiecte culturale, care să sprijine misiunea celor de departe de a ne menține identitatea, oriunde am fi”, a transmis ministrul, prin intermediul unei postări pe Facebook.
Lucian Romașcanu a mai precizat că a participat și la aniversarea a 21 de ani a revistei Tribuna Românească, „o platformă de patriotism și cultură românească, un efort minunat al lui Steven Bonica și al familiei sale”.
„La eveniment am reascultat vocea superbă a Laurei Bretan, studentă acum la conservatorul din Chicago. Am vizitat apoi, dacă nu singura, sigur cea mai mare școală românească din afara granițelor. 400 de copii de la grădiniță până la ultima clasă de liceu învață la Chicago să nu uite România, să o iubească, să iubească și să păstreze limba română”, a precizat ministrul.
„Ministerul Culturii va fi un partener constant pentru păstrarea culturii și identității naționale oriunde în lume” – ministrul Culturii, Lucian Romașcanu.