Primăria Sectorului 3 a fost una dintre cele 17 locații percheziționate de procurorii Direcției Naționale Anticorupție miercuri, 1 februarie 2023, în București și în județul Ilfov.
Potrivit informațiilor obținute, în exclusivitate, de Gândul, procurorii DNA au avut ca ”țintă” emiterea unei autorizații de urbanism care a fost dată în cursul anului 2015.
”Perchezițiile de la Primăria Sector 3 au vizat o autorizație de urbanism dată în anul 2015 la construirea unui bloc de pe strada Matei Basarab”, au declarat surse judiciare.
În același timp, în urma percheziției efectuate au fost ridicate ”un calculator și telefoane mobile”, informația fiind confirmată, pentru Gândul, de Robert Negoiță, primarul Sectorului 3.
Reprezentanții Direcției Naționale Anticorupție au transmis, miercuri – 1 februarie 2023 – că există suspiciuni referitoarea la ”săvârșirea unor asimilate unor acte de corupție”, perioada vizată fiind 2015 – 2021, în centrul atenției aflându-se ”emiterea unor acte administrative de către autoritățile administrativ – teritoriale”.
”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate celor de corupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, comise în perioada 2015-2021, în legătură cu emiterea unor acte administrative de către autoritățile administrativ – teritoriale.
În cursul zilei de 01 februarie 2023, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, se efectuează percheziții domiciliare în 17 locații, situate pe raza municipiului București și a județului Ilfov, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române”, a transmis DNA prin intermediul unui comunicat de presă.
Citește și: