Mecanismul de protecție civilă al UE include o rezervă europeană de protecție civilă. Aceasta constă într-un ansamblu de resurse puse în comun în mod voluntar, care sunt angajate în prealabil de statele membre în vederea desfășurării imediate în interiorul sau în afara UE.
După seismul de 7, 4 grade din Turcia, mecanismul de protecție civilă al UE a fost activat, la această oră salvatori din România și din Olanda fiind deja pe drum către țara greu încercată în astfel de momente. ”Ca urmare a cutremurului din Turcia din această dimineață, am activat Mecanismul UE de Protecție Civilă. Centrul de coordonare a răspunsului la situații de urgență al UE coordonează desfășurarea echipelor de salvare din Europa. Echipe din Olanda și România sunt deja pe drum”, a scris pe TwitterJanez Lenarčič, comisarul european pentru gestionarea crizelor.
In the wake of the earthquake in #Turkey this morning, we have activated the #EUCivilProtectionMechanism.
The EU’s Emergency Response Coordination Centre is coordinating the deployment of rescue teams from Europe.
Teams from the #Netherlands & #Romania are already on their way.
— Janez Lenarčič (@JanezLenarcic) February 6, 2023
Urmare a activării Mecanismului European de Protecție Civilă, Guvernul României a decis trimiterea unei echipe RO-USAR, personal specializat de intervenție în astfel de situații din cadrul IGSU, în Turcia, țara puternic afectată de cutremurul de noaptea trecută.
„Sprijinul oferit de statul român a fost acceptat de autoritățile turce, precizând, totodată, că echipele de salvatori ale IGSU, împreună cu echipa medicală SMURD București (parte integrantă a INSARAG), alături de personalul Forțelor Aeriene Române din cadrul MAPN, sunt deja pregătite pentru desfășurarea acestei misiuni de sprijin”, menționează IGSU.
Potrivit sursei citate, sprijinul se va acorda în baza solicitării de asistență internațională formulată de guvernul Republicii Turcia prin Mecanismul European de Protecție Civilă.