Seara trecută, în Pitești, Argeș, în jurul orei 23:00, un incendiu a izbucnit la panourile din apropierea unui cuptor situat într-o hală a unei fabrici a metalelor neferoase. Oamenii au fost evacuați de urgență.
Incendiul s-a produs pe Drumul 23 – Pitești.
Pompierii de la Detașamentele Bradu și Pitești au ajuns imediat la fața locului cu patru autospeciale pentru stingerea incendiilor, o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat și o autoplatformă de intervenție.
O parte dintre angajații aflați la locul de muncă s-au evacuat pe cont propriu, iar alte 12 persoane au fost evacuate de către salvatori.
Intervenția a fost rapidă oprindu-se propagarea cu flacără deschisă.
„Intervenția a fost rapidă oprindu-se propagarea cu flacără deschisă. Incendiul s-a produs la un utilaj de prelucrare a aluminiului și flăcările s-au propagat la panourile sandwich ale halei.
Din hală au fost evacuate 25 de persoane, iar două dintre acestea au suferit atac de panică și au fost monitorizate de către echipajul SMURD, fără să fie nevoie de transport ulterior la spital”, precizează ISU Argeș.
Au ars tavanul și un perete lateral pe o suprafață de aproximativ 300 mp, iar pe timpul intervenției au fost evacuate 24 de butelii de azot încărcate și 34 goale.
„Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost o defecțiune la nivelul utilajului”, mai spune ISU Argeș.