Ministrul Muncii, Marius Budăi, despre persoanele care ar putea beneficia de venitul minim de incluziune: „Nu le mai acord NICIUN SPRIJIN, dacă nu vor să muncească”

Ministrul Muncii, Marius Budăi, despre persoanele care ar putea beneficia de venitul minim de incluziune: „Nu le mai acord NICIUN SPRIJIN, dacă nu vor să muncească”
Ministrul Muncii, Marius Budăi / Sursa foto: Alexandra Pandrea (GANDUL)
Publicat: 11/02/2023, 19:13
Actualizat: 11/02/2023, 19:18

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunţat – sâmbătă – că unul dintre cele mai importante proiecte derulate de ministerul pe care îl conduce este reforma legată de venitul minim de incluziune. Acesta implică încurajarea muncii în cazul celor care sunt apţi din punct de vedere legal şi din punctul de vedere al sănătăţii să aibă un loc de muncă.

„Mă uit ce are nevoie o familie, dar mă uit şi la cei apţi legal şi din punct de vedere al sănătăţii să muncească şi nu le mai acord niciun sprijin dacă nu vor să muncească”, afirmat Marius Budăi sâmbătă, la Alba Iulia, în cadrul unei dezbateri privind accesarea de fonduri europene.

„Vă spun cu mândrie că ceea ce înseamnă măsuri de încurajare a ocupării am transferat deja 57 de milioane de euro de pe altă linie de finanţare, i-am accesat deja din noiembrie 2022, am încheiat deja convenţiile cu mediul privat pentru a subvenţiona şi a încuraja în primul rând ocuparea tinerilor în România şi mai ales pentru a apăra locurile de muncă. Şi iată că măsurile implementate de această coaliţie politică, un echilibru între măsurile sociale şi măsurile economice, au creat în România, în anul 2022, folosind şi fondurile europene, peste 100 000 de noi locuri de muncă. Sunt 100.000 de suflete de români care şi-au găsit un rost având un job”, a adăugat el.

În acest context a vorbit ministrul Muncii despre venitul minim de incluziune.

„(…) Avem o reformă foarte importantă, tot pe bani europeni: venitul minim de incluziune. Să nu săriţi la mine, mai ales mediul privat! (…) Venitul minim de incluziune este foarte bine aşezat şi stabilit pe trei piloni foarte importanţi. Unu: evitarea sărăciei şi scoaterea cât mai multor oameni din sărăcie şi din risc de sărăcie. Al doilea este axat pe încurajarea ocupării forţei de muncă: mă uit ce are nevoie o familie dar mă uit şi la cei apţi din punct de vedere legal şi din punct de vedere al sănătăţii să muncească şi nu le mai acord niciun sprijin dacă nu vor să muncească. În primul rând să-i orientăm în carieră, să le arătăm că pot fi utili societăţii şi să îi îndreptăm să muncească pe cei apţi de muncă”, mai spune Budăi.

El a explicat că cei care pot munci şi fac parte din familii care vor să primească venitul minim de incluziune vor fi înscrişi automat în bazele de date ale Agenţiilor de Ocupare a Forţei de Muncă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă.

„Pe viitor, o familie căreia noi îi înlocuim acel ajutor social cu venitul minim de incluziune, în momentul când i se va aproba dosarul, acea persoană sau acele persoane care sunt apte din punct de vedere legal şi al sănătăţii, de muncă, vor fi înscrise automat la Agenţiile Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă, vor fi chemate la Agenţiile Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă, vor fi consiliate acolo, vor fi calificate acolo în vederea ocupării. Refuză acest lucru, înseamnă că nu are nevoie de venitul minim de incluziune”, a afirmat ministrul.

Ministrul Muncii a adăugat că al treilea pilon al venitului minim de incluziune este axat pe descurajarea abandonului şcolar şi pe încurajarea şcolarizării, notează News.ro.

Marian Popescu
Marian Popescu este pasionat de tot ce înseamnă jurnalism, de-a lungul timpului activând în tv, radio și mai ales în presa online. După ce a mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Ilegal pentru proprietarii de locuințe. Poliția intră peste tine în casă și confiscă tot
Vreme crâncenă în ziua alegerilor. Estimările ANM pentru duminică
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Oamenii de știință au dezvăluit coroana unei găuri negre pentru prima dată