VIDEO | ”Doctorul de inimi”, prof. Dragoș Vinereanu, invitat la podcastul ALTCEVA cu Adrian Artene: ”Dumnezeu este în inimile noastre”

Publicat: 12/02/2023, 16:10
Actualizat: 12/02/2023, 16:13

Renumitul profesor dr. Dragoș Vinereanu este invitatul lui Adrian Artene în cadrul podcastului ALTCEVA care a fost difuzat sâmbătă, 11 februarie, începând cu ora 19:00.

Dragoș Vinereanu, supranumit și ”doctorul de inimi’’, a realizat numeroase premiere medicale în domeniul cardiologiei și a fost președintele Societății Române de Cardiologie.

De asemenea, este președintele Senatului UMF ”Carol Davila” și profesor universitar, doctor în științe medicale, șef al secției de cardiologie 2 de la ”Spitalul Universitar de Urgență” din Capitală și a fost decorat, în 2002, de președintele României cu Ordinul ”Meritul Sanitar” în grad de Cavaler.

Invitat la podcastul ALTCEVA, dr. Dragoș Vinereanu fost întrebat dacă l-a găsit pe Dumnezeu în inima sa. Răspunsul a venit natural, însoțit de un zâmbet.

 ”Da! Acolo este, în inimă. Tot ceea ce simți, tot ceea ce înconjoară, toată această energie pe care noi o avem și o primim de undeva de sus, de undeva de jos și o concentrăm asupra celorlalți, vine de undeva din inimă. Este teoria pe care o știm, a chakrelor, a celor șapte chakre și care, într-adevăr, sunt centri energetici, demonstrat științific la nivelul corpului uman.  Una dintre chakrele cele mai importante este cea de la nivelul inimii, este chakra iubirii până la urmă. 

Așa că modul în care noi comunicăm cu Universul, cu Divinitatea, cu teluricul, cu Pământul, este prin inimă. Știm că Dumnezeu este în inimile noastre, simțim asta, simțim legătura multidimensională pe care am putea-o avea, chiar dacă nu vedem lucrurile. Nici furnicuța nu vede lumea tridimensional, vede ce este în jurul ei, dar și ea simte că există ceva mai mult de atât. La fel și noi, avem această capacitate de a intui că există ceva mai mult. Și poate că unii dintre noi, printr-o evoluție spirituală deosebită, ajung să perceapă și lumea multidimensională și știm că aceste lucruri se întâmplă”, a explicat dr. Dragoș Vinereanu.

Vorbind despre călugării de pe muntele Athos care spun că rugăciunea nu părăsește niciodată inima, Adrian Artene l-a întrebat pe dr. Dragoș Vinereanu dacă rugăciunea inimii poate fi un antrenament pentru o inimă sănătoasă.

”Da, bineînțeles. Din punct de vedere științific știm că aceste lucruri echilibrează energiile și inima este un organ extrem de energetic. Inima are circuite electrice în interiorul ei, numai prin prisma faptului că tot sistemul cardiac funcționează prin electricitate, ne duce cu gândul că, într-adevăr, inima este un organ puternic energetic. Sunt studii făcute, sunt lucruri demonstrate foarte bine științific, toate aceste molecule din inimă sunt unice, până la urmă, ele nu se mai regăsesc în alte organe. Și nu este un lucru puțin important, este esențial, fiindcă inima este un organ care funcționează din momentul în care ai început să te formezi ca embrion, până în momentul în care mori. OK, se vorbește de moartea cerebrală, se discută aceste lucruri, dar până la urmă tot inima este cea pompează în permanență sângele”.

Urmărește podcastul integral cu Dragoș Vinereanu doar pe canalul de YouTube Altceva cu Adrian Artene.

Elena Popescu
Elena Popescu iubește jurnalismul încă din adolescență, atunci când și-a descoperit pasiunea pentru scriitură. Primul job a fost la numai 21 de mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal