EXCLUSIV | Un lider politic de la Chișinău crede că avertismentul Maiei Sandu despre o lovitură de stat a Rusiei nu este credibil. ”Trebuia să transmită mesajul concomitent cu luarea de măsuri. Nu le-am văzut”

EXCLUSIV | Un lider politic de la Chișinău crede că avertismentul Maiei Sandu despre o lovitură de stat a Rusiei nu este credibil. ”Trebuia să transmită mesajul concomitent cu luarea de măsuri. Nu le-am văzut”
Sursă foto: Profimedia Images
Publicat: 13/02/2023, 21:16
Actualizat: 14/02/2023, 13:06

Igor Munteanu, președintele Coaliției pentru Unitate și Bunăstare (CUB), fost ambasador al Republicii Moldova la Washington, susține că avertismentul președintelui Maia Sandu, despre un posibil plan al Rusiei de destabilizare a țării, „cu implicarea unor diversionişti cu pregătire militară, camuflaţi în civil, care să întreprindă acţiuni violente, atacuri asupra unor edificii ale statului şi luare de ostatici”, nu este credibil, pentru că, într-o astfel de situație, ar fi trebui imediat să anunțe și ce măsuri s-au luat pentru a preveni o lovitură de stat. 

Liderul partidului pro-european spune că nu este o noutate faptul că oficialii ruși au planuri de ocupare a Republicii Moldova, riscuri de securitate existând și înainte de 24 februarie 2022, când Rusia a invadat Ucraina.

În opinia liderului politic de la Chișinău, în lipsa unor dovezi și fără anunțarea unor măsuri de identificare și acuzare a grupurilor care ar pune la cale o lovitură de stat a Rusiei, anunțul Maiei Sandu poate fi văzut ca un ecou la declarația președintelui Volodimir Zelenski și interpretat ca „scânteia” pentru tranziția de la guvernul Nataliei Gavrilița la un executiv condus de Dorin Recean, cu abilități de a consolida măsuri de securitate sau de ordine publică.

Știm de foarte mult timp despre riscurile de securitate care planează asupra Republicii Moldova”

Despre riscurile de securitate care planează asupra Republicii Moldova, noi știm de foarte mult timp. Și nu este de la începerea războiului, din 24 februarie 2022, ci cu mult înainte, pentru că oficialitățile ruse permanent au avut planuri de ocupare a Republicii Moldova.

Acum, însă, deja de un an de zile, autoritățile de la Chișinău au încercat să pedaleze pe ideea că noi suntem neutri și neutralitatea ne apără. Abia în a doua jumătate a anului 2022 s-au început anumite acțiuni sau măsuri politice, prin care să se întărească anumite poziții sau capacități de apărare, la nivelul armatei naționale.

Ultima conferință de presă la care a participat Maia Sandu, astăzi, doar rezonează și reprezintă un ecou la declarația președintelui Zelenski la Paris, în care s-a vorbit despre faptul că ar exista un plan de utilizare a unor militari îmbrăcați în haine civile, pentru că se întreprind anumite acțiuni”, susține Igor Munteanu.

„Nu este nicio dovadă, nicio bază a existenței acestor fapte”

Președintele Coaliției pentru Unitate și Bunăstare crede că dacă există aceste grupuri despre care Maia Sandu vorbește, atunci ele ar fi trebuit imediat reperate, identificate și puse sub control judiciar. Mai mult, șeful statului ar fi trebuit să convoace de urgență o ședință a Consiliului Suprem de Securitate.

„Dar, din păcate, măsurile care ar fi trebuit să fie anunțate deja astăzi, nu au urmat. De exemplu, eu nu știu care sunt aceste grupuri. Dacă ele există, ar fi trebuit să fie imediat reperate, identificate și puse sub control judiciar. Apoi, șeful statului ar fi trebuit să convoace o ședință a Consiliului Suprem de Securitate. Nu am văzut nimic. În aceste condiții, este foarte greu acum să spui în ce măsură Maia Sandu a prevenit o lovitură de stat.

Nu este nicio dovadă, nicio bază a existenței acestor fapte. Probabil că primează interesul politic de a justifica trecerea de la un guvern condus de doamna Gavrilița la un guvern condus de domnul Recean, fostul consilier de securitate, desemnat de doamna Maia Sandu să formeze noul guvern.

Această tranziție de la un guvern – să zicem – al păcii spre un guvern cu abilități de a consolida măsuri de securitate sau de ordine publică a avut, probabil, nevoie de o scânteie.

Eu, personal, m-aș bucura dacă autoritățile ar demonstra că fac mai mult pentru reziliență. Cred că șeful statului ar trebui să transmită mesaje concomitent cu luarea de măsuri sau cu anunțarea unor planuri mult mai clare și mult mai convingătoare de combatere a influenței rusești în presă, de disipare a influenței anumitor blocuri economice și politice pro-rusești din regiune”, mai spune fostul ambasador al Republicii Moldova în SUA.

Volodimir Zelenski susține că a interceptat un plan al Rusiei de „distrugere” a Republicii Moldova

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a afirmat în 9 februarie, la summitul Consiliului European, că a aflat despre un presupus plan al serviciilor secrete ruse de „distrugere” a Republicii Moldova și că a informat-o recent pe Maia Sandu despre presupusa schemă, interceptată de spionii ucraineni.

Am vorbit cu președinta Republicii Moldova, doamna Sandu, și am informat-o ce a reușit să afle spionajul nostru. Este un plan rusesc de a distruge situația politică în Moldova. Un document rusesc care arată cine, când și cum vrea să distrugă Moldova, cine vrea să schimbe ordinea democratică și să instituie control asupra țării.

Nu am avut niciun dubiu, când am văzut acest document și când am înțeles care sunt originile acestui document. Am informat Moldova imediat despre aceste amenințări pentru a o proteja. Sunt sigur că și voi toți ați fi făcut același lucru”, a spus Zelenski.

Declarațiile președintelui Zelenski vin în contextul în care Moscova a acuzat Occidentul, prin vocea ministrului său de Externe, Serghei Lavrov, că vrea „să transforme Republica Moldova într-o nouă Ucraină.”

Demisia premierului Natalia Gavrilița, după un an și jumătate de mandat

La o zi de la declarațiile liderului de la Kiev, premierul moldovean Natalia Gavrilița a demisionat, după un an și jumătate de activitate, în locul acesteia fiind numit Dorin Recean, fost consilier prezidențial și secretar al Consiliului Suprem de Securitate al Republicii Moldova.

Republica Moldova intră într-o nouă etapă, o etapă a securității”, a spus, în 10 februarie, premierul demisionar.

Natalia Gavrilița a făcut anunțul după revenirea de la Bruxelles, unde a participat la cea de-a șaptea reuniune a Consiliului de Asociere UE -Republica Moldova. Premierul demisionar a afirmat că Guvernul pe care l-a condus a avut încrederea oficialilor străini, însă nu și pe a celor din țară.

Dacă Guvernul ar fi avut acasă aceeași susținere și încredere pe care am simțit-o de la partenerii noștri europene, am fi reușit să avansăm mai mult și mai repede. Dragi cetățeni, după un an și jumătate în fruntea acestui Guvern, a venit timpul să anunț demisia mea din această funcție.

Am preluat guvernarea cu un mandat anticorupție, pro-dezvoltare și pro-european, într-o perioadă în care schemele de corupție acaparaseră toate instituțiile, iar oligarhii se simțeau de neînvins”, a spus Natalia Gavrilița.

Maia Sandu: ”Țara a fost guvernată responsabil”

După demisia Nataliei Gavrilița, președintele Maia Sandu i-a mulțumit printr-un mesaj postat pe pagina de Facebook:

Am luat act de demisia doamnei Prim-ministru Natalia Gavrilița. Îi mulțumesc mult pentru sacrificiul și eforturile enorme de a conduce țara într-o perioadă cu atâtea crize. În pofida unor provocări fără precedent, țara a fost guvernată responsabil, cu multă atenție și muncă dedicată.

Avem stabilitate, pace și dezvoltare – acolo unde alții doreau război și faliment. Mulțumim mult, Natalia! Urmând procedurile legale, în urma demisiei Prim-Ministrei, voi avea consultări cu fracțiunile parlamentare și, ulterior, voi desemna un candidat la funcția de Prim-ministru al Republicii Moldova”.

Maia Sandu, apel la „vigilență maximă”

La patru zile după declarațiile președintelui Ucrainei, luni, Maia Sandu a făcut apel la „vigilență maximă”, arătând că a primit documente de la Serviciile secrete ucrainene care, în opinia sa, arată că Rusia intenționează să destabilizeze Republica Moldova, prin utilizarea agenților provocatori, pentru a ataca clădiri guvernamentale sub pretextul unor proteste publice.

Documentele primite de la partenerii noștri ucraineni arată documentarea locațiilor și a aspectelor logistice de organizare a acestor subversiuni”, a declarat președintele Republicii Moldova.

Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova (SIS) a confirmat în 9 februarie că a primit informații despre presupusul plan de la omologul său ucrainean, dar a precizat că nu poate oferi mai multe detalii „deoarece există riscul de a pune în pericol diferite activități operaționale în curs de desfășurare”.

Documentele primite de la partenerii noștri ucraineni arată documentarea locațiilor și a aspectelor logistice de organizare a acestor subversiuni. (…) Planul implică, de asemenea, utilizarea de persoane din afara țării pentru acțiuni violente”, a afirmat președintele Republicii Moldova.

Maia Sandu a precizat că planul ar fi implicat „diversioniști cu pregătire militară și camuflați în haine civile” și că ar fi fost descoperite instrucțiuni pentru ca cetățeni din Serbia, Rusia, Belarus și Muntenegru să intre în Moldova pentru a-l duce la îndeplinire.

Tentative de subminare a statului au existat și în toamna anului trecut, dar ele nu și-au atins obiectivele, grație acțiunii prompte a instituțiilor noastre de securitate și de asigurare a ordinii publice. În toamnă, accentul s-a pus pe criza energetică, care trebuia să provoace nemulțumiri majore în rândul populației și să ducă la acțiuni violente”, a explicat Maia Sandu.


CITEȘTE ȘI:

TENSIUNI puternice în Moldova. Maia Sandu, acuzată de tentativă de uzurpare a puterii / Cine cheamă oamenii la proteste în Chișinău

VIDEO | Maia Sandu anunță că Rusia plănuiește acțiuni pentru destabilizarea Moldovei. Sunt luate în calcul atacuri violente și chiar luări de ostatici

Dorin Recean, numit de Maia Sandu în funcția de PRIM-MINISTRU al Republicii Moldova

Marcel Ciolacu, ÎNGRIJORAT după ce Maia Sandu a vorbit despre o posibilă lovitură de stat în Moldova 

Mara Răducanu
Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Peste...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă...
Vedetele care vor participa la Survivor România 2025. Vor fi surprize mari
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Cher dezvăluie cine este unicul bărbat celebru care a părăsit-o
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Plânsul ne face bine sau rău? Iată ce spune știința!