Dr. Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie Marius Nasta, a fost invitata lui Ion Cristoiu într-o ediție transmisă live de Gândul. Aceasta spune că pacienții cu tuberculoză sunt foarte slăbiți. Urmăriți aici, integral, emisiunea „Față în față cu Ion Cristoiu”
„O să vă spun o poveste reală. Pacientul cu tuberculoză când ajunge în spital este foarte slăbit. Am avut un pacient internat care era cu o formă severă de boală și mama lui a venit la o colegă de-a mea să o întrebe ce poate ea să facă pentru băiatul ei ca să-l facă mai repede bine.
Colega mea a spus în principal că trebuie să-și ia tratamentul. Tuberculoza tratată se vindecă. Femeia n-a fost mulțumită cu răspunsul. Atunci a venit dintr-o altă discuție la doamna doctor și i-a spus că untura de bursuc este bună pentru plămâni și că vindecă tuberculoza.
În tuberculoză ai voie să mănânci orice dorești. Tratamentul de tuberculoză și-a făcut treaba, pacientul s-a vindecat, însă după aceea a urmat un val de pacienți care toți căutau untură de bursuc”, a spus Dr. Beatrice Mahler .
Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, pe pagina de Facebook Gândul și pe canalul de YouTube Gândul.