Mai multe persoane au dat o spargere la Primăria Slatina în noaptea de miercuri spre joi. Hoții au vizat casieria instituției și au sperat că vor da lovitura vieții lor.
Nu au avut, însă, noroc, pentru că singurul lucru pe care l-au obținut a fost să plece cu un seif gol.
„La data de 16 februarie 2023, în jurul orei 07.00, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi pătruns, prin efracție, în sediul unei instituții publice din municipiul Slatina. La fața locului s-a deplasat o echipă complexă de cercetare, care, din primele verificări, a stabilit faptul că, în noaptea de 15 spre 16 februarie 2023, persoane necunoscute ar fi pătruns, prin efracție, în sediul unei instituții publice din municipiul Slatina, de unde ar fi sustras un seif gol.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate în vederea identificării persoanelor bănuite, stabilirii situației de fapt și dispunerii de măsuri legale”, transmite IPJ Olt.
Un paznic este angajat pentru supraveghere, însă se afla în sediul principal la momentul spargerii.
Polițiștii încearcă acum să îi prindă pe hoți.