Aflat la Roma, acolo unde participă la o reuniune cu înalți oficiali din peninsulă, Marcel Ciolacu a dialogat cu primarul capitalei Italiei despre legătura istorică dintre cele două popoare.
Totodată, preşedintele Camerei Deputaţilor a adus în discuție și organizarea unui forum economic bilateral al Roma.
Marcel Ciolacu, liderul PSD, a punctat pe Facebook primele impresii de la întâlnirea cu primarul Romei, Roberto Gualtieri. În contextul în care Italia este al doilea partener comercial al României, oportunitatea organizării unui forum economic bilateral a fost adusă în discuții.
„Roma este casa a peste 200.000 de cetăţeni români! În sprijinul acestei comunităţi puternice, am discutat astăzi cu primarul Romei, Roberto Gualtieri, despre cum putem lucra împreună pentru a crea noi oportunităţi pentru aceasta, inclusiv la nivel de reprezentare administrativă. De altfel, ne dorim să organizăm împreună un forum economic bilateral la Roma, deoarece Italia este al doilea partener comercial al României. Trebuie să continuăm să întărim constant această relaţie”, a scris pe Facebook Marcel Ciolacu.
Tot joi, preşedintele Camerei Deputaţilor s-a întâlnit la Roma cu omologul său italian, Lorenzo Fontana.