Un nou incident în traficul din București: un șofer băut a refuzat să oprească la semnalele agenților de la Poliția Rutieră și a încercat să scape gonind printre străzile din Sectorul 4.
Toată urmărirea a luat sfârșit după ce șoferul a lovit un alt autoturism și, astfel, a fost prins și reținut.
UPDATE 2. Judecătoria Sectorului 4 a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
UPDATE. Noi informații vin să completeze tabloul incidentului petrecut în București. Din câte se pare, șoferul băut care nu a oprit la semnalele polițiștilor ar fi Robert Nica, personaj din lumea interlopă a Capitalei, cunoscut ca fiind liderul Clanului Sportivilor.
Vineri seară, polițiști din cadrul Secției 26 au făcut semn să oprească unui autoturism la volanul căruia se afla un bărbat. Șoferul, aflat sub influența băuturilor alcoolice, nu s-a conformat semnalului și și-a continuat deplasarea.
„În acest context, polițiștii au pornit în urmărirea bărbatului, care atunci când a ajuns pe o stradă din sectorul 4 a intrat în coliziune cu un alt autovehicul, situație care nu l-a determinat să se oprească, deși, în urma accidentului de circulație, conducătorul autovehiculului a avut nevoie de îngrijri medicale”, informează Brigada Rutieră.
Urmărirea șoferului băut s-a încheiat la scurt timp după producerea accidentului de circulație, polițiștii din cadrul Secției 26 reușind oprirea acestuia.
În baza probatoriului administrat în cauză, organele de cercetare penală din cadrul Brigăzii Rutiere au dispus reținerea bărbatului, care urmează să fie prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă.