Președinta Parlamentului European: „Suntem gata să sprijinim aspirațiile Republicii Moldova privind ADERAREA la UE”

Președinta Parlamentului European: „Suntem gata să sprijinim aspirațiile Republicii Moldova privind ADERAREA la UE”
Sursă Foto - Profimedia
Publicat: 20/02/2023, 15:50

Uniunea Europeană este gata să sprijine Republica Moldova în vederea îndeplinirii aspirațiilor privind aderarea la marea familie europeană, a transmis președinta Parlamentului European, Roberta Metsola.

Uniunea Europeană este gata să sprijine Republica Moldova în vederea îndeplinirii aspiraţiilor privind aderarea la marea familie europeană, a transmis preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, într-un mesaj video adresat participanţilor la cea de-a 10-a sesiune a Adunării Parlamentare a Parteneriatului Estic (AP Euronest), care s-a deschis oficial luni la Chişinău.

Roberta Metsola a dat această asigurare într-un mesaj video către participanţii la cea de-a 10-a sesiune a Adunării Parlamentare a Parteneriatului Estic (AP Euronest), care s-a deschis luni la Chişinău.

„Suntem gata să vă sprijinim”

Șefa Parlamentului European a apreciat că AP Euronest este un bun exemplu despre cum diplomaţia parlamentară poate să dea roade.

„Ne uităm cu speranţă către viitor şi vă asigur că Parlamentul European rămâne pe deplin angajat în sprijinirea Parteneriatului Estic.

Vă respectăm şi suntem gata să vă sprijinim în realizarea aspiraţiilor dumneavoastră în relaţia cu Uniunea Europeană”, a declarat Roberta Metsola.

În jur de 100 de oficiali din ţările Parteneriatului Estic şi membri ai Parlamentului European au venit la Chişinău pentru a participa la cea de-a 10-a sesiune a AP Euronest, potrivit Agerpres.

De asemenea, potrivit unui anunţ al Legislativului Republicii Moldova, discuţiile se axează pe consecinţele invaziei ruse în Ucraina, provocările din domeniul securităţii, integrarea economică, precum şi securitatea energetică.

Amyra Garey
Amyra Garey a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea București, secția Filologie, limbile - ucraineană-rusă. Pasionată mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Greșeala incredibilă” pe care a făcut-o echipajul superiahtului lui Mike Lynch. „A fost o serie...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
FOTO Povestea lui Oleksandr Budko, soldatul căruia i-au fost amputate picioarele, dar care a devenit...
Acestor pensionari români li se va mări pensia cu 1.000 de lei, după recalcularea de...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Afacerea deschisă de Vlad în Capitală: a început cu un spaţiu mic, iar după 6...
Descoperire șocantă la autopsia lui Filip, băiețelul mort la bazin
Tu ai văzut-o? Melania a dispărut misterios în timpul unei vacanțe în Turcia. Ce spune...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
Cel mai RAPID ÎNCĂRCĂTOR din lume! Încarcă ORICE TELEFON în mai puțin de...
Șoferii vor conduce însoțiți, deși au obținut permis auto. Se schimbă Codul Rutier în România
Secretele averii lui Alexandru Arșinel. Cum au fost împărțiți banii
VIDEO | Momentul frapant când o femeie sare gardul la zoo ca să mângâie un...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Ghinion după ghinion pentru Lino Golden! Artistul, implicat într-un nou accident: ”Cum am început eu...
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Ieșire periculoasă în spațiu, plănuită de compania SpaceX