Corina Bega, director general al Administrației Lacuri Parcuri și Agrement București (ALPAB) a declarat, luni seară, în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”, că celebra alee Michael Jackson din Parcul Regele Mihai I va intra în curând în reparații. Șefa ALPAB a vorbit și despre alte obiective pentru parcul istoric.
„Pentru Parcul Herăstrău ne-am propus să ne uităm la trei aspecte foarte importante pentru cetățeni. Sigur că există și partea de material dendrologic, arborii și toate plantele. Ne-am propus în linii mari să ne uităm în anul 2023 la mobilier, la reparat alei, reparat maluri, vrem să construim și podul pietonal care să lege cele două maluri, unde este calea ferată. Deci locurile de joacă, alei și mobilier urban sunt prioritatea noastră în anul 2023 în absolut toate spațiile pe care le amenajăm”, a precizat Corina Bega în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București” de luni seară.
Șefa ALPAB a mai declarat faptul că celebra aleee Michael Jackson din Parcul Regele Mihai I (Herăstrău) va intra în curând în reparații.
„Dacă este o aleee crăpată, acolo de decopertează, se reface dacă este nevoie (…) De săptămâna următoare vom lansa o primă comandă pentru reparația aleii Michael Jackson, care pleacă de la Arcul de Triumf, și vom veni cu multe astfel de reparații anul acesta (…) Cred că până la jumătatea verii ar trebui să avem majoritatea lucrărilor avansate într-o măsură foarte mare”, a mai declarat Corina Bega în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”.