EXCLUSIV VIDEO | Șefa ALPAB a anunțat când va fi gata Podul Mare din Cișmigiu. Corina Bega: „Va intra în reparații și Podul de Nuc”

Publicat: 21/02/2023, 09:00

Corina Bega, director general al Administrației Lacuri Parcuri și Agrement București (ALPAB) a declarat, luni seară, în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”, că Podul Mare din Parcul Cișmigiu, aflat în consolidare, se va finaliza în luna aprilie.

„Pentru Cișmigiu, avem în plan finalizarea Planului Urbanistic Zonal, refacerea DALI-ului (Documentație de avizare a lucrărilor de intervenție – n.r.), care a fost finalizat acum doi ani, dar a fost contestat în instanță, s-a refăcut cuva Lacului Mic, se va reface și cuva Lacului Mare.

Podul Mare, cred că la finalul lunii aprilie va fi finalizat. Noi sperăm, și intenția noastră este ca de 1 mai să avem lacul cu apă, după care, anul acesta, se vor face și reparațiile necesare la cele trei locuri de joacă, reparațiile la țarcul de câini”, a spus Corina Bega, în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”.

„Podul de Nuc va intra în reparații în toamnă”

Șefa ALPAB mai spune că și Podul de Nuc din Parcul Cișmigiu va intra în reparații.

„Vom avea reparații, în sensul de plombări, pentru tot ce înseamnă aleile din Parcul Cișmigiu și avem în plan să finalizăm și DALI-ul pentru Podul de Nuc, care necesită și el reparații.

Podul de Nuc va intra în reparații în toamnă, după ce se va goli din nou lacul de apă, pentru că vara aceasta, bucureștenii se vor bucura din nou de apă în lac. Și tot anul acesta vom face reparații la fântânile din Cișmigiu”, a mai spus Corina Bega, la emisiunea „Cu Gândul la București”.

Întreaga emisiune poate fi vizionată AICI:

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Dentista Marina Gavril ar fi fost ucisă la comandă. Luni a fost înmormântată în R....
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
„Zici că noi alegem președintele în America” Dan Negru vorbește despre prioritățile românilor după anunțul...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Interzis la volan! Legea care se aplică în toată România. Vei fi reținut pentru 24...
O mare companie din România concediază. Sunt probleme uriașe
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Telescopul Hubble urmărește materia întunecată din galaxii cu ajutorul stelelor