O prostituată și-a tâlhărit clientul, în timp ce fetițele ei minore o așteptau pe peronul gării din Cluj-Napoca.
La Tribunalul Cluj-Napoca se judecă un caz de tâlhărie atipic, în care a fost implicată o prostituată, care i-a promis „amor” unui clujean pentru suma de 30 de lei.
Bărbatul, care consumase alcool într-un bar din Mănăștur, a avut chef de aventură și a mers cu un taxi la gară, pentru a găsi o lucrătoare sexuală.
Acolo, a observat „o persoană de sex feminin în vârstă de aproximativ 25-30 de ani (…) care purta un tricou de culoare bleumarin, sutien albastru şi pantaloni mulaţi în mai multe culori, identificată ulterior a fi inculpata”, se arată în dosar.
După ce s-au înțeles asupra prețului, acesta a fost plimbat prin gară și dus la linia 13, unde persoana vătămată, „s-a așezat pe spate, lângă niște mărăcini, între șinele de cale ferată”.
Atunci a apărut concubinul femeii, care i-a urmărit și a pus mâna pe fața și gura clujeanului, amenințându-l cu moartea. Concubinul era alături de un alt bărbat. Împreună i-au sustras „din buznuarul pantalonilor persoanei vătămate portmoneul acesteia, din care a sustras suma de 650 lei, lăsând apoi portmoneul pe jos”.
Potrivit datelor din dosar, după ce l-au tâlhărit, femeia și cei doi bărați s-au deplasat în fața gării, unde, „însoțiți de cele două fiice minore ale inculpatei au urcat într-un taxi și au părăsit zona gării”.
Hoții au fost imediat prinși de către oamenii legii. Fapta s-a petrecut în august 2018, iar acum inculpații au făcut apel după ce au fost condamnați de Judecătoria Cluj-Napoca, scrie bzc.ro.