Miercuri, 21 februarie, polițiștii au pus în executare a două mandate de arestare, emise pe numele unui bărbat, de 41 de ani, din Gherăiești, respectiv pe numele unui bărbat de 32 de ani, din Tupilați.
Surse judiciare au precizat, pentru GÂNDUL, că este vorba de Păunescu Nicu și Martinaș Mihai Ionuț.
Cei doi bărbați au fost condamnați de Tribunalul București la o pedeapsă privativă de libertate de 13 ani, in cazul bărbatului de 41 de ani și de 9 ani, în cazul bărbatului de 32 de ani, pentru săvârșirea, pe teritoriul Irlandei, a infracțiunii de omor.
În urma investigațiilor proprii și a schimbului de date și informații realizat între polițiștii Secțiilor de Poliție Rurală Săbăoani și Ștefan cel Mare, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Neamț, la data de 21 februarie a.c., cei doi bărbați au fost depistați în localitatea Tupilați, fiind conduși la Penitenciarul Bacău.