Ministerul rus al Afacerilor Externe a transmis vineri un comunicat de presă prin care avertizează Statele Unite, Ucraina și NATO că orice „pas aventuros” în Transnistria va fi considerat de Moscova drept „un atac împotriva Federației Ruse”, iar forțele ruse vor răspunde „în mod adecvat”.
Comunicatul vine în contextul în care, joi, Moscova a susținut că Ucraina ar pregăti un atac asupra Transnistriei. Mai exact, autoritățile ruse susțin că forțele ucrainene ar urma să lanseze în Transnistria un atac sub steag fals.
„În legătură cu acumularea semnificativă de personal și echipament militar al unităților ucrainene în apropierea frontierei ucraineano-pristrene, desfășurarea artileriei pe poziții de tragere, precum și creșterea fără precedent a zborurilor avioanelor fără pilot ale Forțelor Armate ale Ucrainei deasupra teritoriului Transnistriei, avertizăm Statele Unite, țările membre NATO și pupilele lor ucrainene de următorii pași aventuroși”, se arată în documentul postat pe site-ul ministerului.
„Ne pronunțăm în mod consecvent pentru soluționarea oricăror probleme prin mijloace politice și diplomatice. În același timp, nimeni nu ar trebui să aibă îndoieli că Forțele Armate ale Federației Ruse vor răspunde în mod adecvat la provocarea regimului de la Kiev, dacă va exista, și vor asigura protecția compatrioților noștri, a contingentului rus de menținere a păcii, a militarilor Grupului Operațional al Forțelor Ruse și a depozitelor militare din satul Kolbasna din Transnistria”, subliniază comunicatul.
La rândul său, Ambasada Federației Ruse la București a transmis un mesaj similar, prin intermediul unei postări pe pagina de Facebook a instituției.
„Regimul de la Kiev intensifică pregătirile pentru o invazie a Republicii Transnistrene. După cum a fost raportat anterior, Forțele Armate ucrainene vor lansa această provocare ca răspuns la un presupus atac al trupelor ruse pe teritoriul transnistrean;
Ministerul rus al Apărării informează în prezent despre acumularea semnificativă de personal și armament ucrainean în apropierea frontierei transnistrene-ucrainene.
Această provocare reprezintă o amenințare directă la adresa contingentului rus de menținere a păcii staționat legal în Transnistria. Forțele armate ruse vor răspunde în mod adecvat provocării iminente din partea Ucrainei”, transmite Ambasada.
Ministerul rus al Apărării a anunțat joi, prin intermediul unui comunicat, că ar avea informații potrivit cărora forțele ucrainene ar pregăti „o provocare armată” în Transnistria și o operațiune sub steag fals.
Potrivit instituției, militarii ucraineni ar urma să invadeze Transnistria purtând uniforme ale Armatei ruse.
În replică, autoritățile de la Chișinău susțin că nu confirmă această informație și fac apel la calm.
„În viitorul apropiat se pregăteşte o provocare armată împotriva Transnistriei, care va fi efectuată de unităţi ale forţelor armate ale Ucrainei, inclusiv cu implicarea formaţiei naţionaliste Azov. (…) Ca pretext pentru invazie, ar fi planificată organizarea unei presupuse ofensive a trupelor ruse de pe teritoriul Transnistriei. Pentru a face acest lucru, ucrainenii care participă în acţiune vor fi îmbrăcaţi în uniforma Forţelor Armate ale Federaţiei Ruse”, arată Ministerul rus al Apărării.
„Ministerul rus al Apărării monitorizează îndeaproape situaţia de la graniţa Ucrainei cu Republica Moldovenească Transnistreană şi este pregătit să răspundă la orice schimbare a situaţiei” – se spune în finalul comunicatului.
După publicarea comunicatului autorităților de la Moscova, Daniel Vodă, purtătorul de cuvânt al premierului Dorin Recean, a declarat că „autorităţile statutului nu confirmă informaţia difuzată în această dimineaţă de Ministerul rus al Apărării”.
„Facem apel la calm şi invităm publicul să urmărească sursele oficiale şi credibile ale Republicii Moldova”, spune Daniel Vodă, care dă asigurări că instituţiile Republicii Moldova „cooperează cu partenerii străini şi în cazul unor pericole la adresa ţării, vor informa neîntârziat opinia publică”.
Vladimir Putin a anulat marţi un decret din 2012 care stabilea principiile directoare ale politicii externe a Federaţiei Ruse. Între altele, în documentul anulat se menționa inclusiv faptul că trebuie găsite „căi de soluţionare a problemei transnistrene pe baza respectării suveranităţii, integrităţii teritoriale şi statutului de neutralitate al Republicii Moldova”.
În Monitorul Oficial al Federaţiei Ruse este publicat un „Decret al Preşedintelui Federaţiei Ruse nr.111 din 21 februarie 2023 cu privire la invalidarea Decretului Preşedintelui Federaţiei Ruse nr. 605 din 7 mai 2012 cu privire la măsurile de punere în aplicare a politicii externe a Federaţiei Ruse”.