Premierul Nicolae Ciucă a informat, la Antena 3 CNN, de ce nu ar fi bine ca rotativa guvernamentală să aibă loc în data de 25 mai.
„Stabilitatea politică a fost cea care ne-a garantat credibilitatea în fața investitorilor și a partenerilor. Este o chestiune de responsabilitate, nu este vorba de PSD sau PNL, ci de guvernul României și nu putem să ne jucăm cu stabilitatea țării. Oamenii ne spun că rămânem stabili, uniți, să nu ne certăm. Este apelul celor care s-au săturat de scandaluri și de incertitudine. Am avut un acord politic de care ne-am ținut, așa cum ne-am angajat de la început. Tot așa se va întâmpla și în momentul în care urmează să fie schimbarea”, a declarat Ciucă într-un interviu dat în emisiunea ”În fața națiunii”.
„Toată lumea vorbește că schimbarea va fi în data de 25 mai. Această este ziua Înălțării Domnului și cea a Eroilor. Nu trebuie să fie acoperită de un eveniment politic. Așa cum am primit mandatul, la momentul oportun îl voi depune și vom proceda pe acordul pe care l-am avut. Nimeni nu a rămas definitiv niciunde”, a precizat acesta.
Întrebat dacă partidul pe care îl conduce îl va vota pe Marcel Ciolacu în funcția de premier, Ciuca a răspuns: „Toate deciziile le-am luat în partid. Atunci când am constituit coaliția, am luat decizie în partid. PNL va vota guvernul din care facem parte. Aici nu este vorba de orgolii, ci de ceea ce facem pentru țara noastră”.