Postul Paştelui, cel mai lung şi aspru dintre toate posturile din an, va începe de luni, iar credincioșii vor renunța timp de 40 de zile la tot ceea ce înseamnă carne, lactate, ouă ba chiar și ulei sau vin.
Așadar, românii vor avea nevoie de cât mai multe legume și fructe în perioada următoare, pentru a reuși să țină Postul Paștelui așa cum se cuvine.
Însă, prețul legumelor din piețe pare ireal. Din cauza inflației, a războiului, dar și a cutremurelor devastatoare care au lovit Turcia (foarte multe legume și fructe fiind importate de acolo), să faci piața a ajuns un lucru aproape irealizabil, mai ales pentru o familie cu venituri medii, cu doi copii, de exemplu.
De exemplu, un kilogram de roșii este, în medie, 13 lei, iar o gulie costă 5 lei. De asemenea, pentru un kilogram de castraveți, românii scot din buzunare 10 lei, iar pentru o salată verde 4 sau chiar 5 lei. Dacă vrei și ceapă verde, o legătură costă 2-3 lei, iar o legătură de ridichi încă 3-4 lei.
Iar dacă vrei să cumperi și ceva fructe, deja trebuie să îți numeri banii bine, un kilogram de pere depășește 10 lei, iar unul de mere 5 lei.