Sportivii români care au evitat în ultimul moment cutremurul din TURCIA! „Hotelul nu mai există”

Publicat: 01/03/2023, 09:00

Componenții naționalei de volei pe zăpadă aveau rezervate camere pentru luna februarie într-un hotel ras de pe fața pământului de seismul devastator din Turcia.

Componenții lotului național de volei pe zăpadă pot spune că s-au născut a doua oară. România trebuia să participe, din 20 februarie, la turneul din circuitul mondial organizat la Kahramanmaraş, oraș situat în epicentrul devastatorului seism produs la 6 februarie, în Turcia.

„Pe data de 20 trebuia să ajungem și noi la Kahramanmaraş, acolo unde anul trecut am ocupat locul 5. Cutremurul ne-a prins acasă, din fericire nu am fost acolo. Hotelul nu mai există, nu mai există foarte multe din clădirile pe unde noi ne plimbam anul trecut. Toate echipele străine urmau să stea în același hotel, era o etapă de World Tour”, a declarat Răzvan Ifrim, antrenorul lotului național de volei pe zăpadă al României.

Sportivii români care au evit în ultimul moment cutremurul din Turcia

„Dumnezeu ne iubește. Asta pot să spun clar, pentru că mai aveam câteva zile și trebuia să plecăm acolo. Îmi pare foarte rău de ce s-a întâmplat acolo”, a anunțat și Roxana Bacșiș, componentă a echipei naționale de volei pe zăpadă al României.

În aceste condiții, echipa României se pregătește la București. În lipsa zăpezii, antrenamentele au loc pe nisip, însă Federația Română de Volei a aranjat și câteva mini-cantonamente la Poiana Brașov, pentru a se acomoda cu zăpada.

Câștigătoare a Cupei Challenge cu CSM București în 2016, Roxana Bacșiș este cea mai experimentată componentă a echipei. Ea a devenit chiar expertă în crampoane: „Jucăm cu crampoane, este chiar ceva nou și pentru mine, dar într-adevăr mă simt mai bine în crampoane decât dacă aș fi jucat în adidași. Sunt foarte ușoare, parcă nici nu le ai în picioare. În plus de asta, suprafața pe zăpadă, dacă nu ai avea crampoane, ar fi foarte alunecoasă. De fapt, am și învățat că pentru a nu aluneca și a se înfige foarte bine în zăpadă, crampoanele trebuie să fie de un anume fel, trebuie să aibă și cercuri și dreptunghiuri si romburi”.

Roxana, jucătoare care a fost titulară ani buni în naționala de senioare a României, recunoaște că atunci când juca volei de sală nici nu se gândea că va ajunge să joace în ploaie, vânt sau ninsoare: „Este un sport diferit față de cel de sală, dar pot spune că m-am adaptat ușor la condițiile de aici. Este foarte diferit pentru că este în aer liber și te confrunți cu alte lucruri: vântul, care la sală bineînțeles că nu există, dar și alte condiții meteo. Chiar ne-am antrenat în condiții meteo nefavorabile, ploaie, vânt. Nu m-aș fi gândit niciodată că voi juca volei pe ploaie și vânt, dar pentru toate există un început”.

Între seturi se bea ceai cald, nu apă

Uneori, se joacă volei și la minus 14 grade, iar pentru a se încălzi, sportivele nu beau apă în timpul time-out-urilor sau între seturi, ci ceai cald. Uneori iau și vitamine.

„De preferat ceai. Mai bem și apă și mai luăm și vitamine. Însă eu prefer să joc la 40 de grade, la beach volley, decât la minus 14”, a anunțat Ioana Miu, componentă a echipei naționale de volei pe zăpadă a României.

Am jucat la minus 15 grade și pe o vijelie nu aveai ce să faci. Mai mult încercam să ne coordonăm cu vântul ca să treacă mingea peste fileu – Ioana Hododi, componentă a echipei naționale de volei pe zăpadă a României.

Atât Ioana Miu, cât și Ioana Hododi, evoluează vara pe nisip. Ele spun că preferă să facă plonjoane pe nisip decât pe zăpadă, chiar dacă la primele mai intră nisipul și în gură. „Când te arunci pe zăpadă e altceva. Îți îngheață mâinile și tot. Pe nisip măcar intră nisipul, îl scuipi și atât”, a mai spus Ioana Hododi.

Eu prefer voleiul pe plajă, pentru că îmi place mult mai mult vara, clima e mult mai favorabilă, deși și la beach când joci la 40 de grade e neplăcut. Fără îndoială, plonjonul pe nisip e mult mai ușor decât cel pe zăpadă – Ioana Miu

România are două turnee în luna martie

După anularea, din cauza cutremurului, a celor trei etape – două de Cupă Mondială și una din circuitul european – programate în februarie și martie în Turcia, pentru echipa națională mai rămân două competiții în calendar.

„La sfârșitul lunii martie vom avea în Austria o etapă la Wagrain, iar în premieră anul acesta se va organiza un Campionat Balcanic, unde sperăm să câștigăm o medalie. Iar în data de 28 martie vom avea Campionatele Naționale, ediția a patra, la Straja”, a declarat Răzvan Ifrim, antrenorul lotului național de volei pe zăpadă al României.

Selecționerul României spune că prezența Roxanei Bacșiș în echipa noastră reprezintă un mare plus. „Eu zic că experiența Roxanei va ajuta această echipă, care în anii anteriori a pierdut trei finale cu medalia de bronz pe masă. A fost exact factorul care ne-a lipsit: experiența. Dincolo de valoare, dincolo de voleiul pe care îl stie Roxana, experiența unei jucătoare ca ea cred că va ajuta această generație de 18 ani care deja are doi-trei ani de jucat pe zăpadă”.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Cutremur în România vineri dimineață! Care au fost zonele afectate și ce magnitudine a înregistrat...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Informația dimineții despre Corina Chiriac. Ce s-a întâmplat cu marea artistă a României
22 noiembrie, ziua care a zguduit omenirea. Misterul persistă, multe întrebări au rămas fără răspuns
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Record de turiști în Japonia! Cât au cheltuit cei 3,31 milioane de vizitatori?