EXCLUSIV | Alexandra Albu, câștigătoarea concursului ”Illustrators of the Future”, unul dintre cele mai prestigioase din lume: „Ca să fii profesionist în domeniul ăsta, trebuie să fii capabil să desenezi oricând și în orice condiții”

Alexandra Albu este din Roman, are 33 de ani și desenează de când se știe. Deși nu are educație formală în zona artelor, talentul, curiozitatea, dar mai ales munca neîncetată pentru a face ilustrații din ce în ce mai bune, cu cele mai potrivite tehnici, au adus-o în punctul în care a câștigat un prestigios concurs de specialitate.

A absolvit Colegiul Național „Roman Voda”, profilul bilingv engleză, locuiește în Iași de câteva luni, în speranța că oportunitățile profesionale vor fi mai numeroase decât în orașul ei natal și cel mai mult își dorește să lucreze ca 2D artist sau conceptual artist, în România.

Anul trecut a descoperit total întâmplător competiția Illustrators of the Future, unde s-a înscris cu trei lucrări. Câștigarea concursului L. Ron Hubbard Illustrators of the Future i-a adus Alexandrei posibilitatea unei  vizite la Hollywood, dar și un workshop de o săptămână. Și, la fel de important, lucrările ei vor  fi publicate în volumul internațional L. Ron Hubbard Presents Writers of the Future (Volume 39), care s-a bucurat în fiecare an de mare succes, fiind în mod constant pe liste de bestseller-uri.

Concursul este unul dintre cele mai prestigioase din lume și se află acum la a 40-a ediție anuală, iar în juriu sunt dintre cei mai renumiți artiști din ficțiunea speculativă modială.

Printre jurații Illustrators of the Future se află și Bob Eggleton (11 premii Chesley și 7 premii Hugo), Larry Elmore (coperte de cărți Dungeons & Dragons), Echo Chernik (design grafic pentru corporații majore, inclusiv ambalaje de ceai Celestial Seasonings), Rob Prior (benzi desenate Spawn, Heavy Metal și Buffy the Vampire Slayer), Ciruelo (Eragon Coloring Book), ca să menționăm doar câțiva.

În urma lansării internaționale în 1982 a romanului său science fiction ”Battlefield Earth”, apreciat de critici și de public, L. Ron Hubbard a creat Writers of the Future (writersofthefuture.com) în 1983, pentru a oferi o șansă scriitorilor aspiranți de ficțiune speculativă. Datorită succesului concursului Writers of the Future, cinci ani mai târziu a fost inaugurat și concursul de ilustrații Illustrators of the Future.

Procesul intens de mentorat s-a dovedit a fi și el unul foarte eficient. Cei 382 de câștigători ai concursului de ilustrații de până acum au produs peste 6.000 de ilustrații, au creat 360 de benzi desenate, au decorat cu arta lor 624 de cărți și albume, au contribuit vizual la 68 de emisiuni TV și 40 de filme importante. Cei 452 de câștigători ai concursului de scriere au publicat 1.150 de romane și aproape 4.500 de povestiri scurte. Aceștia au produs 32 de bestselleruri New York Times și lucrările lor au vândut peste 60 de milioane de exemplare.

Writers and Illustrators of the Future este cel mai prestigios premiu de genul său în lume și a devenit cel mai mare, cel mai de succes și cel mai influent vehicul pentru talentele creative emergente în lumea ficțiunii contemporane.

Gândul a vorbit cu Alexandra Albu, câștigătoarea ediției din 2022, ale cărei desene vor apărea în volumul care se va lansa pe 2 mai, anul acesta. Alexandra a povestit despre pasiunea ei pentru desen, lucrările preferate, greutățile cu care se confruntă un artrist în România, dar și despre ce o inspiră, care sunt artiștii ei preferați și cum își vede viitorul.

Mai jos poți vedea desenele cu care Alexandra Albu a câștigat concursul:

Motoko Kusanagi este personajul, dar ea a numit desenul ”Identity”, pentru că despre asta este vorba în ”Ghost in the Shell” (1995), unul dintre filmele ei preferate.

Emily and the Outsider, personaj din jocul preferat al Alexandrei, ”Dishonored”.

”For her, I’ll cross over”, desenul care reprezintă scena de final a filmului ”Hellboy”  din 2004, în regia lui Guillermo del Toro.

Spune-mi cum a început pasiunea ta pentru desen. 

Cu desenatul digital am început de la terminarea liceului, pentru că vedeam ilustrații pe net și mi se păreau foarte frumoase, și am fost curioasă cum se realizează așa ceva, pentru că m-am gândit că nu poți să le faci în Paint, ai nevoie de unelte serioase. Și după ce m-am interesat, am văzut că se fac cu o tabletă grafică. Apoi, mi-am zis că trebuie neapărat să îmi iau și eu așa ceva, pentru că eu desenam atunci, dar desenam în creion. Am început să strâng bani, am făcut ceva eforturi, dar am reușit să îmi iau prima tabletă grafică, pe care am folosit-o mai bine de 10 ani.

Ce a fost înainte de etapa desenatului digital?

De desenat în creion, desenez de foarte mică. Aveam obiceiul să o desenez pe Albă ca Zăpada peste tot, pentru că aveam o carte de colorat care îmi plăcea foarte mult. Avea ea fusta galbenă și bluza mov cu mânecile albastre. După Albă ca Zăpada a urmat Sailor Moon. Cred că a fost singurul serial de desene animate anime japonez transmis la noi când eram eu mică și mă uitam la el cu prietenele, cu vecinele, eram fascinate de Sailor Moon, așa că și pe ea o desenam peste tot, pe trotuar cu creta, în casă, cu creioane, pe pereți.

Are cineva din familia ta legătură cu zona asta artistică?

Nu. Părinții mei au fost profesori amândoi, sunt pensionari acum. Tata a fost profesor de matematică și mama profesoară de muzică.

Totuși, cum ai ajuns să desenezi? Ai avut vreun om care te-a inspirat, vreo profesoară talentată sau cum ai transformat pasiunea asta în ceva constant în viața ta?

M-am apucat serios de desen după liceu, de una singură. Inspirație, nu prea aveam de unde. Roman este un oraș micuț, deci partea asta de artă, de muzee nu este foarte consistentă. La facultate nu mă puteam duce, neavând o situație financiară foarte bună, așa că nu știam efectiv ce să fac și încotro să o iau. Așa că am încercat cu desenul.

Spune-mi despre desenele tale. Cum sunt, ce tehnică folosești?

A desena pe tabletă grafică este destul de asemănător cu desenul pe coală, dar în loc să te uiți în jos la ce faci cu mâna, te uiți înainte, în ecran. Și, evident, în loc să dai cu pensula pe foaie, ca să se umple de culoare, ca să se îngroașe tușele, o faci cu un instrument grafic. Ai avantajul că poți greși la nesfârșit, fără teama de a strica ceva, pentru că poți rectifica foarte ușor, pentru că desenul este digital.

Cam astea sunt singurele diferențe dintre desenul clasic și cel făcut cu ajutorul unei tablete grafice, pentru că nu ai aceeași libertate când desenezi sau când pictezi în mod tradițional. Și mai este un aspect: când pictezi digital, nu trebuie să investești atât de mult în unelte și în materiale, pentru că nu se consumă. Ai doar o tabletă grafică și o licență de Photoshop, pe care le iei o dată și le folosești foarte multă vreme.

Nu ai educație formală în domeniul artei, dar tehnica ta este una foarte bună. Cum ai învățat să desenezi la nivelul acesta, pentru că presupun ca talentul nu este suficient?

În primul rând, trebuie să exersezi foarte mult, eu am făcut o grămadă de schițe, am multe caiete pline cu ele, dar care nu arată grozav. Fiecare desenator sau pictor are astfel de caiete cu încercări, pe care nu le arată nimănui, pentru că nu sunt ce și-ar dori să fie.

În plus, m-am uitat la tot felul de tutoriale pe internet, pentru că sunt extrem de multe, din orice zonă: fie că e vorba de lumină, de compoziție, de culoare, de așezare în pagină. Deci, pentru orice categorie sunt tutoriale susținute de cei care lucrează în domeniul ăsta, au experiențe diverse. I-am urmărit, am încercat să aplic ce făceau ei și asta m-a ajutat foarte mult.

Îți mai amintești care a fost primul desen de care ai fost foarte mulțumită?

Da, dar este în creion și nu l-am postat pe internet. Îl am și acum și l-am dus la un centru special, ca să mi-l pună în folie din aceea de plastic, pentru a fi mai în siguranță. Pentru că se mai întinde creionul, se mai duce, poate se mai rupe foaia. Este un portret făcut după personajul Leeloo, din „Al cincilea element”. Îmi place foarte, foarte mult de ea, dar și filmul. 

Dar primul desen digital pe care l-ai făcut și l-ai publicat ți-l amintești?

Da, îmi amintesc. Pe vremea aia jucam Dishonored, al cărui personaj principal se numește Corvo Attano. Îl jucam împreună cu nepotul meu, care este cu 11 ani mai mic decât mine și care în copilărie a stat mult timp la noi. Este și acum, după multă vreme, jocul nostru preferat. Desenul se numește Sound of her voice, este cu un bărbat care stă lângă o lampă mov, ține o inimă mecanică în mână și în fundal doarme o fetiță. Am pus și versurile de la melodia din joc la el.

Mai spune-mi despre câteva lucrări pe care le consideri speciale și de ce.

Ar mai fi un desen digital foarte vechi, despre un android și o pisicuță. Și, bineînțeles, apare și o fată care îi găsește pe amândoi pe stradă. L-am numit „And who do you belong to” și, deși tehnic este destul de slăbuț, mie îmi este foarte drag. Și vibe-ul desenului este așa, un cyberpunk.  Chiar dacă am fost destul de dezamăgită de ce a ieșit și mi-am promis că într-o zi am să îl refac, până acum nu m-am încumetat, l-am lăsat așa cum era, dar este un desen care îmi este foarte, foarte drag.

Nu te-ai încumetat pentru că, tehnic, nu ești încă acolo sau pentru că nu ai avut starea necesară să îl refaci?

Da, este vorba de starea necesară. Tehnic, am ajuns acolo, dar nu am avut starea potrivită pentru a-l reface și am zis că, decât să mă apuc și să nu-l pot face, mai bine mai aștept.

Presupun că este important cum te simți când desenezi, pentru că ceea ce faci tu, dincolo de toate, este să transmiți o stare, o emoție.

Da, dar încerc să nu fiu influențată de starea mea când desenez. Ca să fii profesionist în domeniul ăsta trebuie să înveți să fii capabil să desenezi oricând și în orice condiții, fie că ai chef sau nu, ai starea necesară sau nu.

Pentru că, dacă lucrezi, să zicem, la un studio de gaming, ca și concept artist sau 2D artist, tu trebuie să faci nivelul de muncă necesar jobului tău, nu poți să te împiedici în ce simți.

Te semnezi Cyberaeon. Spune-mi cum ți-ai ales numele.

Mie îmi place foarte mult genul SF. Și fantasy-ul îmi place foarte tare, dar SF-ul reprezintă pentru mine o modalitate de a vedea ce s-ar putea întâmpla în viitor. Acesta este motivul pentru care îmi place mult și literatura SF, dar și filmele științifico-fantastice și a fost o vreme când mă încânta foarte tare genul cyberpunk. Și acum îmi place, recunosc, deși clar nu aș vrea să trăiesc într-un viitor ca ăla. Dar din punct de vedere al stilisticii, al felului în care arată orașele, hainele, este o zonă care mă pasionează.

Deci, din punct de vedere stilistic, îmi place să desenez în genul acesta, să creez povești în acest stil. Deocamdată bucățele de povești, pentru că nu am ilustrat până acum o poveste întreagă. Acesta a fost motivul pentru care mi-am ales numele acesta. Și pentru că nu puteam sau, mai bine zis, nu voiam să îmi pun Cyberpunk simplu, dar „aeon” știam că este un sinonim pentru epocă, eră, perioadă foarte lungă de timp, și cum nu voiam să pun nici cyberage, am ales să mă semnez Cyberaeon.

Cum ți-ai defini stilul artistic?

Din ce am observat la cei care fac asta de multă vreme, stilul meu poate fi încadrat în zona semi realistic/realistic.

Cum faci o lucrare nouă? Ai vreun ritual, cum e procesul?

Păi, pur și simplu când îmi vine o idee și îmi place foarte mult ceea ce îmi imaginez, încep să o pun pe foaia digitală. Întâi fac o schiță în creion, fie pe foaie, fie în Photoshop, pentru că există și acolo diferite pensule pe care le poți folosi și cu ajutorul cărora obții aceleași efecte ca cele de atunci când desenezi pe foaie. Apoi, pe un alt layer încep să mai pun culoare peste.

Când desenul este aproape gata, mai pun un alt strat, apoi lumină, un alt accent de culoare. Pentru că, în primul rând, ele fac diferența, și chiar dacă desenul este corect din punct de vedere tehnic, imaginea rezultată, chiar dacă arată destul de bine, totuși, e cam ștearsă, fără viață. De aceea, ultimele accente de lumină sunt foarte importante.

Uneori mai corectez ceva după o zi-două, pentru că, de regulă, nu postez desenul imediat după ce îl termin. Am nevoie să mă mai uit la el cu ochi proaspeți, pentru că abia atunci îmi dau seama ce mai lipsește. Alt lucru pe care îl fac e să îl întorc, ca și cum l-aș privi în oglindă, pentru că trebuie să se vadă bine pe ambele părți, altfel nu arată cum trebuie. Eu, tehnica asta nu o foloseam de la început, nici nu știam că trebuie să fac așa ceva. Abia după ce am văzut cum fac alți artiști digitali, dintre cei pe care îi urmăresc, am început să o aplic și eu, alături de alte lucruri pe care le-am învățat de la ei.

Spune-mi câțiva artiști digitali care îți plac și te inspiră. 

În primul rând, mă uit mult la Marc Brunet, asta și pentru că are tutoriale interesante, dar și pentru că are o pictură care m-a fascinat, efectiv, și nu doar pe mine, pentru că este una dintre cele mai cunoscute lucrări ale lui. Este canadian și numele lui profesional este Blu fley, are un canal care se numeste Cubebrush. Iar desenul despre care îți vorbesc și care m-a fascinat pe mine și m-a făcut să îl urmăresc se numește Impossible Love. Este cu o fată care plânge în timp ce atinge fața unui android.

Ar mai fi unul care îmi place la nebunie, aș vrea să pot desena ca el, motiv pentru care încerc să fac și eu unele din desenele lui. Nu ca să îi copiez stilul, ci doar vreau să împrumut anumite chestii de la el. Se numește Cedric Peyravernay, este francez și nu are nici canal de YouTube, nu găsesc nici interviuri cu el. Nu găsesc tutoriale, dar are un portofoliu impresionant pe care îl studiez. El este cel care a făcut desenele pentru Dishonored, jocul despre care ți-am spus că îmi place foarte mult, și între timp a ajuns să deseneze fenomenal. Și atunci era foarte bun, dar acum efectiv îmi place la nebunie ce face.

Și îmi mai plac foarte mult desenele lui Norman Rockwell, mai ales felul în care desena expresiile feței. Îmi mai place și Bobby Chiu, el desenează mai mult creaturi fantastice, dar are niște tutoriale și un fel de școală online, la care m-am înscris și eu la un moment dat și am încercat să învăț cât mai mult de acolo.

Care este cea mai mare realizare profesională a ta de până acum?

Deocamdată, cea mai mare realizare profesională este că am câștigat concursul Illustrators of the Future, în SUA.

Spune-mi mai multe despre această competiție. 

Am aflat despre concursul ăsta din pură întâmplare. Eu sunt foarte atentă la ce se discută pe forumurile de specialitate, la comentariile de la tutoriale, pentru că vreau să văd dacă sunt companii la care îmi pot trimite portofoliul sau dacă găsesc vreun concurs care mă interesează. Știu că am aflat despre el de pe YouTube, din comentarii la un videoclip al lui Marc Brunet.

Mă uitam la un tutorial și citeam comentariile, ca de obicei, pentru că e foarte interesant să vezi cu ce se confruntă alți oameni și experiențele lor sunt foarte folositoare. În unul dintre comentarii, cineva menționa de Illustrators of the Future. Am căutat să văd despre ce e vorba, în speranța că pot să particip și eu, pentru că sunt unele concursuri și expoziții la care nu poți participa decât dacă ai tu bani și la alea nu am cum să aplic, pentru că, așa cum am spus, situația mea financiară nu este una bună.

Așa am descoperit că poate participa oricine, de oriunde, cu excepția țărilor astea mai problematice, dacă le pot spune așa, gen Coreea de Nord, spre exemplu. Am decis să încerc și acolo poți trimite orice desen vrei tu, care ți se pare mai reușit. Concursul se desfășoară pe parcursul a patru trimestre și, pe fiecare dintre ele, tu, ca ilustrator, poți trimite trei desene, iar un scriitor – pentru că este și pentru scriitori și pentru ilustratori – poate trimite trei povești scurte. Pe fiecare semestru este câte un câștigător.

Suntem șase ilustratori și șase scriitori declarați câștigători și noi vom fi publicați într-un volum care va apărea pe 2 mai. Și mai participăm la un workshop organizat de ei, în aprilie, când este și gala de premiere.

Ce se întâmplă în continuare?

În primul rând, aștept să primesc viza, pentru care am aplicat abia anul ăsta, așa că am ceva emoții, dar sper să se rezolve. Ilustratorii pleacă din țara lor pe 22 aprilie, pentru că workshopul pentru noi începe pe 24 aprilie, iar pe 28 este gala de decernare a premiilor, pentru toată lumea. Nu știu foarte bine sistemul, fiind prima dată când particip la așa ceva, dar nu cred că va fi o ceremonie pentru ilustratori și una pentru scriitori.

Oricum, abia aștept, ce pot să sper este că o să ni se acorde viza, și mie, și mamei mele. Încercăm să mergem amândouă, pentru că este o ocazie unică în viață și vreau foarte mult să fie alături de mine acolo și să mă susțină, mai ales că și ea a trăit același emoții ca și mine. Când am fost sunată și mi s-a spus că am câștigat, pe lângă că nu îmi venea efectiv să cred, când i-am spus și ei, a început să plângă de fericire, de nu se mai oprea. Ea mă susține foarte mult și pentru ea a fost ceva extraordinar, efectiv nu am cuvinte să exprim.

Ce faci în prezent?

M-am mutat la Iași, în decembrie anul trecut – Romanul fiind un oraș foarte micuț, unde nu sunt oportunități, mai ales pentru cei ca mine, care nu au facultate – și pentru că îmi doresc să-mi găsesc un job și să pot face o facultate.

În ultima vreme, din păcate, nu am mai prins, ca să zic așa, cine știe ce proiecte. Oricum, și proiectele pe care le obțin în general sunt micuțe, gen portrete pe care le fac pentru persoane individuale, nu pentru companii, să zicem. S-a întâmplat foarte rar să fac ceva mai mare, precum coperți de cărți sau cărți de joc, sau lucruri de genul acesta. Deci, în general, eu cam asta fac: portrete din imaginația oamenilor.

Unde găsești proiectele astea?

În general, de pe DeviantArt, pentru că sunt foarte mulți care postează lucruri de genul: „Am nevoie de cineva care să deseneze personajul ăsta”. Ei dau descrierile lor și, dacă ești de acord să îl faci, răspunzi la genul ăsta de cereri.

Cât timp îți ia să faci o lucrare de care să fii mulțumită?

Depinde. Unele desene le termin și într-o zi, la altele lucrez două-trei zile și sunt desene care îmi iau chiar și o săptămână, poate două. Depinde oricum foarte mult și de cât de complex e desenul, dacă, spre exemplu, e o scenă cu personaje, o scenă de acțiune, clar îmi ia mai mult decât un portret. Mai ales dacă portretul e făcut după o poză dintr-un film – genul acesta de lucrări într-o zi-două sunt gata, pentru că deja am modelul și știu după ce să mă ghidez.

Ți-a dat vreodată cineva vreun sfat valoros legat de artă, de ceea ce faci tu?

Așa, să mi se adreseze personal, nu. M-am folosit de sfaturile generale ale artiștilor pe care îi urmăresc și am încercat să folosesc ce au spus ei cu diferite ocazii.

Ai încercat să aplici la firme care fac jocuri pe computer, animații?

Da, am încercat, dar, din păcate, nu am reușit să obțin un job acolo. În România, firmele de genul acesta sunt doar în București și cred că mai sunt vreo două în Cluj-Napoca, și ca să poți lucra acolo, trebuie să vii măcar două-trei zile pe săptămână la birou, ceea ce pentru mine este imposibil. Nu mă pot muta acolo și să fac naveta de la Iași ar fi nu doar extrem de obositor, ci și foarte costisitor. La interviuri, am încercat să îi întreb dacă nu aș putea să lucrez de acasă, dar se pare că nu este o variantă, deși mi-e greu să înțeleg de ce și sunt foarte dezamăgită din acest motiv.

Ce îți dorești pentru tine ca artist? Ce ai vrea să reușești să faci la un moment dat? Unde vrei să ajungi?

Chiar de când am terminat liceul și mai ales la câțiva ani după, când mă obișnuisem cu pictatul digital, îmi doream să lucrez în România, la un studio de gaming. Deși încă nu a fost să fie, sper ca la un moment dat să se întâmple. Deocamdată asta mi-aș dori, să pot lucra pe aici, ca 2D artist sau concept artist. Asta este meseria pe care mi-aș dori-o foarte, foarte mult. Îmi place mult ce fac și am avut noroc și de sprijinul și înțelegerea părinților mei.

Poți vedea și alte lucrări din potofoliul Alexandei Albu aici.

Foto: Arhiva personală a Alexandrei Albu.

CITEȘTE ȘI:

INTERVIU | Adrian Nicolae, despre filmul „Taximetriști”: „Mi s-a părut o ocazie foarte bună de a sparge un pic pojghița acestor locuri comune conform cărora taximetriștii sunt doar guralivi, păreriști, obositori și țepari”

EXCLUSIV VIDEO | Marc Levy, scenaristul serialului „Toate acele lucruri”, cu Jean Reno și Alexandra Maria Lara: ”Poți să faci un film de suspans cu multe explozii, dar cel mai inteligent suspans este cel din viața reală”

INTERVIU | Ofelia Popii: „Mi-a plăcut să joc în filmul «Om Câine», tânjesc după momente din astea. Este mai greu în filme decât în teatru, nu am suficientă experiență pentru a fi creativă la capacitatea maximă, dar îmi plac enorm amândouă”