Tragedia feroviară din Grecia. Ministrul Transporturilor și-a anunțat DEMISIA

Tragedia feroviară din Grecia. Ministrul Transporturilor și-a anunțat DEMISIA
Sursa FOTO: Profimedia
Publicat: 01/03/2023, 18:22

Ministrul Transporturilor din Grecia, Kostas Karamanlis, şi-a anunţat demisia la scurt timp după ce două trenuri s-au ciocnit în centrul ţării, accident soldat cu moartea a 36 de persoane şi zeci de răniţi.

Într-un comunicat transmis presei, Karamanlis a spus că demisia este una de onoare şi că „măcar atât” poate face „pentru a onora memoria victimelor”.

Kostas Karamanlin: „Durerea este de nedescris”

Eforturile făcute nu au fost suficiente pentru a preveni un accident”, a scris fostul ministru în demisia înaintată, menționând, totodată, că îşi asumă responsabilitatea pentru „eşecurile vechi” ale statului elen.

Tocmai m-am întors de la locul tragediei. Durerea este de nedescris. Am moștenit calea ferată greacă într-o stare care nu se potrivește secolului actual. În acești 3,5 ani, am depus toate eforturile pentru a îmbunătăți această realitate. Din păcate, aceste eforturi nu au fost suficiente pentru a preveni un accident. Sunt în politică de puțini ani, dar consider că este un element necesar al democrației noastre ca cetățenii să aibă încredere în sistemul politic. Se numește responsabilitate politică. Din acest motiv, am demisionat din funcția de ministru al Infrastructurii și Transporturilor”, a declarat Karamanlis, citat de Greek Reporter.

„Cel mai grav accident feroviar din istorie”

Cel puţin 36 de persoane au murit şi 85 au fost rănite într-o violentă coliziune produsă marţi noapte între un convoi de marfă şi un tren de pasageri care efectua o cursă între Atena şi Salonic. Dintre răniţi, 66 au fost spitalizaţi (șase persoane sunt în stare gravă, la terapie intensivă). Din primele informații, se pare că multe dintre victime ar fi studenți care se întorceau dintr-un weekend prelungit de vacanță.

Din cauza violenţei şocului, locomotivele şi vagoanele din faţă ale trenurilor au fost complet distruse. Se așteaptă ca numărul morților să crească în continuare deoarece temperaturile în vagoanele cuprinse de flăcări au ajuns și la 1300 de grade Celsius!

Presa elenă a descris incidentul drept „cel mai grav accident feroviar cu care s-a confruntat vreodată Grecia”.

Până în prezent nu s-a furnizat cauza pentru care trenurile au intrat în coliziune, dar un purtător de cuvânt al Guvernului a afirmat că cele două trenuri circulau pe acelaşi tronson de cale ferată „de mai mulţi kilometri”, fără ca cineva să observe lucrul ăsta. Șeful gării din Larisa (oraș situat în centrul țării) a fost arestat.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Nicolae Ciucă a demisionat de la conducerea PNL! Ce mesaj a transmis politicianul odată cu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...