EXCLUSIV VIDEO | Fiul lui Mihai Șora face dezvăluiri zdrobitoare despre viața și moartea tatălui său. “Cu tot calmul, mi-au sărit capacele. Nu eram nici pe lista celor care sunt în doliu, mi se pare cam mult”

Tom Șora, fiul filosofului Mihai Șora, a făcut pentru prima dată declarații care lămuresc reacția lui din biserică, în ziua înmormântării tatălui său, și care au dus la controverse, reacții de susținere, dar și critici pentru că a ales să aducă acuzații într-un moment de doliu. La Gândul Exclusiv, Tom Șora a povestit cum a ajuns să nu mai poată vorbi cu tatăl său, dar și ce s-a întâmplat după decesul mamei sale în familia academicianului Mihai Șora.

Moartea tatălui său, venerabilul Mihai Șora, a îndoliat România. Tom Șora și-a făcut apariția la înmormântare și a lansat acuzații la adresa Luizei Palanciuc, femeia cu care Mihai Șora s-a căsătorit în urmă cu aproape 10 ani, când avea 96 de ani.

Tom Șora, care locuiește din anii `80 în Germania, a aflat prin sora lui, pe care o sunase o prietenă, că tatăl lor a murit. Ajuns la biserică, nu intenționa să vorbească, însă un moment din timpul slujbei de înmormântare l-a revoltat: preotul făcea referire la familia îndoială indicând-o doar pe Luiza Palanciuc, fără nicio mențiune că îndoliați erau și copiii și nepoții lui Mihai Șora.

Cu Luiza Palanciuc nu a schimbat nicio vorbă, iar la parastas nu a fost invitat nici el, nici nepotul și strănepotul lui Mihai Șora, cu care venise din Germania pentru înmormântare.

Tom Șora explică și de ce a fost nevoit, pentru a reuși să discute cu tatăl lui, să vină la protestele din Piața Victoriei, în 2019. În interviu, Tom Șora povestește ce s-a întâmplat în acele zile, în care nu a fost primit în casa tatălui său, dar s-a întâlnit cu acesta la restaurante, niciodată însă doar ei doi, ci întotdeauna în prezența Luizei Palanciuc.

Fiul lui Mihai Șora recunoaște că nu a vorbit cu tatăl său la telefon după ce acesta s-a căsătorit cu Luiza Palanciuc, dar explică în detaliu cum s-a ajuns la această situație.

Tom Șora dezvăluie și episoade necunoscute din perioada în care mama sa trăia. Unul dintre acestea este legat de memoriile și corespondențele mamei sale, scriitoarea Mariana Șora, care nu au mai ajuns să fie publicate niciodată pentru că Luiza Palanciuc a spus că volumul ”nu este corect editat”.

În interviul la Gândul Exclusiv, Tom Șora vorbește pentru prima dată și despre moartea fratelui său, Andrei Șora, în octombrie 2022, dar și despre conflictul surorii sale, Sanda Șora, cu Luiza Palanciuc, după oprirea publicării volumului de corespondențe al mamei sale.

Tom Șora o acuză pe Luiza Palanciuc de calomnie, după ce, în postări făcute pe Facebook, spunea că Andrei Șora ar fi fost informator al Securității și că și-ar fi denunțat tatăl. În interviu, el explică în detaliu ce conține dosarul tatălui său și face referire la o situație în care Andrei Șora, când avea 14 ani, a ajuns să fie interogat de Securitate și să dea o declarație.

Despre ce vrea să facă mai departe Tom Șora, aflați în interviul pe care l-a acordat, în exclusivitate, pentru Gândul.

”Despre moartea tatălui meu m-a anunțat sora mea”

În primul rând, condoleanțe, domnule Tom Șora!

Vă mulțumesc foarte mult. Și vă mulțumesc pentru invitație.

Din păcate, tatăl dumneavoastră nu își găsește liniștea nici în veșnicie.

Eu sper să și-o găsească. Poate că oamenii care trăiesc nu și-o găsesc încă, să zicem așa, mai optimist.

Dincolo de durere, cred că vă încearcă și un sentiment de revoltă. Nu ați fost invitat la înmormântare, nu ați avut cunoștință despre moartea tatălui dumneavoastră și ați aflat accidental.

Așa este, trebuie să vă dau dreptate.

Cine v-a anunțat?

M-a anunțat sora mea, prin telefon, și ea a aflat de la o cunoștință, care a citit pe Facebook și care i-a dat telefon. Sora mea mi-a dat telefon și așa am aflat. Era seara târziu și eu seara, adesea, mă duc să mai beau o bere și mă întorc foarte târziu. Nu am telefonul mobil la mine și s-ar fi putut foarte bine să fi aflat a doua zi, și atunci n-aș mai fi putut veni la înmormântare, pentru că nu poți să vii din Germania cu un taxi în București.

Trebuie să facem această mențiune: dumneavoastră locuiți la Munchen de la începutul anilor ’80. Și trebuie să mai facem încă o mențiune: regretatul Mihai Șora a avut trei copii: pe dumneavoastră, pe sora Alexandra și încă un fiu, Andrei, care s-a stins și el. Ați aflat în Germania, de la sora dumneavoastră, care întâmplător a găsit anunțul pe Facebook.

Nu, a fost anunțată de o cunoștință care a văzut. Sora mea nu folosește nici Facebook, nici Twitter, nici nimic și, deci, un prieten sau o cunoștință i-a dat telefon și i-a spus: «Am citit pe Facebook că tatăl tău a murit» și, atunci, sora mea mi-a zis.

Era credibilă informația pentru dumneavoastră, în condițiile în care a doua soție a domnului Mihai Șora nu vă telefonase până atunci.

Din momentul acela, s-a repetat știrea în cascadă, bineînțeles. Pentru că eram acasă, am primit după aceea, o oră-jumătate de oră mai târziu, telefoane de la prieteni de-ai mei. Atunci a fost evident.

Se rostogolea informația ca un bulgăre de zăpadă.

Bineînțeles. Eu nu m-am uitat pe Facebook, că nu aveam chef. La un moment dat, în momentul în care mi-au spus niște buni prieteni că a murit, era clar că nu aveam ce să mai cercetez.

”Luiza Palanciuc a blocat orice comunicare”

Ați încercat să o contactați pe doamna Luiza Palanciuc?

Nu, nu am încercat, pentru că această contactare a fost blocată sistematic anterior și deci nu avea rost să dau telefon, când era evident că ea ar fi trebuit, în mod normal, să îmi comunice, ca fiu, un telefon, un mail, ceva.

În momentul în care am văzut că nici după ore – nici nu știu la ce oră a murit taică-miu, dar în sfârșit, să zicem că a murit după-masa zilei de sâmbătă, trebuia să aflu și dacă după cinci sau șase ore și mai ales, după 20 de ore, a doua zi – nu am aflat, însemna că nu voia să îmi comunice moartea.

V-ați găsit cu doamna Palanciuc la biserică.

Da, au fost două slujbe. Înmormântarea a fost marți și a fost o slujbă seara, la ora opt sau nouă, foarte târziu, foarte frumoasă slujba. Eu am călătorit în ziua acelei slujbe și am ajuns direct la biserică, practic.

Acolo am văzut-o, dar începuse deja slujba și am stat și eu și ne-am văzut. Dar, am văzut că nu există nicio intenție de a comunica, din ochi, și atunci, nici eu nu am comunicat, mai ales că situația, în general, era clară, nu era nimic nou, era totul cunoscut de mine, de ani de zile. Deci, am stat acolo, o oră, la slujbă, și cam asta a fost.

Am vorbit cu două-trei cunoștințe și am plecat. Eram împreună cu nepotul lui Mihai Șora și fiul lui, adică nepotul și strănepotul, deci eram trei. Asta a fost, nu aveam ce să comunic, am venit la slujbă.

Nu v-a invitat, ulterior, la parastas?

Nimic, nimic. A blocat orice comunicare și doar n-o să mă duc să îmi impun acolo prezența. Adică, în ultimă instanță, n-am nicio relație de subordonare, ca să zic așa, deci n-aveam nicio treabă.

”Nici măcar nu am fost pus pe lista celor care sunt în doliu. Mi se pare cam mult”

Au apărut în presă informații cu privire la această izolare a tatălui dumneavoastră și informația potrivit căreia dumneavoastră nu ați mai putut să îl contactați de foarte mulți ani. Când ați discutat ultima oară cu tatăl dumneavoastră?

Acum trei ani și jumătate, în august 2019.

Ați povestit faptul că ați încercat să rupeți acest embargo și că ați venit la București. Ne puteți povesti? Ați venit la București, în Piața Universității și l-ați găsit acolo.

Sigur, vă povestesc cu plăcere, dar aș vrea înainte să mă întorc puțin la ultima întrebare a dumneavoastră: a doua zi, când a fost slujba principală, înaintea înmormântării, la ora prânzului, eu eram în cumpănă dacă să spun ceva sau nu. Repet și subliniez că am citit în ziare: ”scandal”. Unu, eu nu sunt scandalagiu și doi, nici n-am vrut să fac scandal și nici acum nu vreau să fac scandal.

Oricum eram revoltat. Preotul principal, în cuvintele lui, în care îi prezenta pe cei care sunt îndoliați, a spus familia, adică văduva și atât. Dar mai erau trei copii, iar un copil era acolo, nu a fost pomenit nici de preot. Nu a fost pomenit că au fost copii, dar noi eram acolo, în biserică, și nepoți.

În momentul acela, mi-am dat seama că mă enervez și, atunci, am hotărât clar ca după ultimul vorbitor oficial – au fost doi domni care au vorbit foarte frumos despre tatăl meu, apoi a vorbit preotul principal și, în principiu, trebuia să decurgă serviciul religios mai departe, în mod normal sau cum este uzual -, atunci, am spus că eu mai am de spus ceva. Deci această luare de cuvânt a fost realmente spontană.

Și determinată cumva de mâhnirea faptului că ați fost omis.

Păi cum se poate așa ceva? Chiar pot să spun, cu tot calmul, că atunci mi-au sărit capacele, pe bună dreptate. Deci nici măcar n-am fost pus pe lista celor care sunt în doliu. Mi se pare cam mult, totuși, și eram în biserică. Atât am vrut să spun, aranteză închisă.

Despre întâlnirea cu Mihai Șora din august 2019, la protestele din Piața Victoriei

Discutam mai devreme despre acea ultimă întâlnire dintre dumneavoastră și domnul Mihai Șora, din Piața Victoriei, când l-ați căutat pentru a vă adresa. V-a întâmpinat cu ostilitate?

El cu o mare mirare. Vă răspund cu mare plăcere la această întrebare, dar aș vrea să schițez puțin contextul și mai ales cronologia a ce s-a întâmplat. Eu, înainte de 2019, nu aveam niciun contact, timp de ani de zile, adică încercam și eram refuzat, nu puteam vorbi, mail-urile nu erau citite, nu erau răspunse, nimic.

Un prieten de-al meu, cu ani înainte, tot timpul îmi spunea: «Măi, tu nu poți să te comporți ca și cum tatăl tău ar fi deja mort» și eu ziceam: «Da, dar nu am ce să fac». «Dar trebuie să încerci» și mă tot pisa, pe bună dreptate. Și, atunci, în iunie, mi-a zis: «Fii atent, în august este o demonstrație la Piața Victoriei, tatăl tău este întotdeauna acolo. Acolo ai posibilitatea să-l vezi fizic». Pentru că nu aveam cum să ajung fizic la el, nici la vorbe.

Și așa am făcut, m-am dus, a fost o acțiune de comandă, cum s-ar spune – știam că la data de atât august, la ora atât, eu sunt la girafă, din Germania. Am făcut asta și atunci l-am văzut, m-am dus la el și am spus: «Da, uite, sunt aici». În primele 30-40-50 de secunde, să zicem, nu știu ce a gândit, a fost imobil. După aceea, a intervenit soția lui și eu m-am îndepărtat.

Ulterior, acest prieten al meu, care m-a susținut foarte mult, jurnalistul Petre Iancu, a insistat să mă duc din nou și să încerc să ne întâlnim. Și, într-adevăr, am reușit să îi fac să accepte, ea și el, să ne întâlnim a doua a zi, să le dau un telefon. Ne-am întâlnit a doua și a treia zi, în câte un restaurant.

”Luiza Palanciuc era prezentă întotdeauna, nimeni nu putea fi singur cu el”

Nu v-a invitat acasă?

Nu m-a invitat acasă. Ne-am întâlnit la o terasă, era vară, și a doua zi la altă terasă. Am stat câteva ore, de fiecare dată, și am discutat, și discuțiile au fost bune. Eu am vorbit și cu el, dar eram întotdeauna în trei, nu se putea altfel, decât în trei.

Doamna Palanciuc asista la aceste discuții în permanență?

Întotdeauna. În permanență, dintotdeauna, deja din 2012. Nu puteam fi singuri, nimeni nu putea fi singur cu el, nimeni. Dar tata era absolut lucid și foarte drăguț.

Am discutat diverse chestii de fond și am convenit după aceste două zile de întâlniri intense – care m-au bucurat foarte mult, pentru că a fost o excepție – să păstrăm comunicarea. Și când am ajuns în Germania, a funcționat chestia asta vreo săptămână – două, după care iarăși n-am mai putut da telefon.

A apărut o fractură de comunicare.

Da, eu așa interpretez, că prin gestul acela al meu, prin acțiunea aceea de comandă, am impus o rupere de ritm – nu știu cum, nu știu de ce – pentru un timp.

După aceea, iarăși a venit cenzura – asta acum trei ani și jumătate. Am încercat o săptămână, două, trei, cinci și am văzut că din ce în ce mai mult nu mi se răspunde la mail-uri. La telefon, o aveam întotdeauna pe doamna Palanciuc, care îmi explica ce face tata, îmi explica întotdeauna ce face, deci era undeva. Și, la un moment dat, am renunțat.

Am auzit reproșuri cum că eu nu i-aș fi dat telefon sau noi nu i-am fi dat telefon de ziua lui. Păi cum să îi dai telefon de ziua lui sau de Crăciun în condițiile astea?

Am să citez și eu postarea doamnei Luiza Palanciuc – subliniez, este partenera de viață din ultimii 14 ani a tatălui dumneavoastră: «Ca și sora lui, Sanda Șora, nu i-au telefonat, pur și simplu, lui Mihai Șora, ani la rând, nici chiar de sărbători sau de ziua lui, când a împlinit 100 de ani».

Absolut, așa este, dar v-am explicat motivul și am mai spus acest gând, îl repet, pentru că mi se pare foarte bună imaginea – este să pui carul înaintea boilor, pentru că acesta a fost un efect.

Este adevărat că nu i-am dat telefon, dar de ce nu i-am dat telefon? Pentru că i-am dat telefon înainte, de sute de ori, am încercat tot. Și fratele meu, care a murit, de atâtea ori a venit în tot felul de etape și, într-adevăr, la un moment dat, n-a mai dat telefon.

Sora dumneavoastră, Alexandra, și-ar fi dorit să participe la înmormântare?

Da, dar din motive de boală – a avut o operație la ochi și nu putea să vină -, era exclusă treaba, așa că am venit numai eu și cei doi nepoți.

Mai păstrați în inimă, acum, câteva cuvinte pe care tata vi le-a lăsat la acele ultime două întâlniri?

Nu cred că erau chestii memorabile în sensul esențial. Sigur, au fost discuții foarte interesante și cu mult haz de multe ori. Taică-miu, de exemplu, îmi aduc aminte că a apucat și a cântat niște romanțe de prin anii ‘30, dar le-a cântat extraordinar, niște cântece din acestea de pahar sau așa ceva.

Aș vrea să povestesc un lucru despre tata, că m-ați întrebat și ceva care într-adevăr m-a marcat: să zicem că aveam vreo 12-13 ani, înainte de a deveni pubertar, și o dată – am făcut atâtea plimbări cu el și ne-am înțeles fantastic toată viața, de altfel, până prin 2010 – mergeam pe o stradă din București, unde erau garduri de fier forjat și erau plante care ieșeau prin gard, gen zorele. Eu am trecut pe lângă zorelele acelea și am rupt o frunză. Atunci mi-a zis el: «Poți să o refaci?» Și am zis: «Nu». Atât. Am înțeles și nu mai rupeam frunzele. Mi-a plăcut, adică m-a marcat chestia asta. N-am făcut mare filosofie, dar mi-a rămas.

”În 2009 a început relația cu Luiza Palanciuc și asta a fost o problemă pentru noi. Mama trăia atunci”

Ați amintit anul 2010. Ce a intervenit în 2010?

2009, 2010, 2011, să zicem așa, 2012, este o perioadă. A intervenit faptul că mama mea a devenit grav bolnavă, în 2009, și a trebuit să își mute reședința într-un azil îngrijit, unde a murit în 2011.

Vreau să spun că tatăl meu și mama mea nu au divorțat niciodată, așa cum figurează în unele spații. Mama mea este văduva lui tata, nu a fost niciun divorț niciodată. În 2009, deja a început relația cu doamna Palanciuc și asta a fost o problemă pentru noi.

Dar mama dumneavoastră trăia.

Trăia, bineînțeles. În sfârșit, nu vreau să intru în detalii, că este cam mult ce am de povestit și mă rezum acum să schițez ce a fost.

”Luiza Palanciuc a blocat publicarea unui volum de corespondențe al mamei mele”

Nu ați putut accepta faptul că tatăl dumneavoastră intră într-o nouă relație.

Nu așa aș formula. Este un subiect mai dificil pe care n-aș vrea să îl discut așa, aici, în condițiile astea. Fapt este că, după ce a murit mama – nu pot să spun exact anul -, au intervenit niște probleme de acaparare.

Mama mea a fost o scriitoare și, nu numai că a scris și publicat cărți, a avut o corespondență foarte bogată și foarte interesantă cu oameni foarte interesanți – români, dar nu numai români. Mama a scris și memorialistic, are mii de pagini de jurnal nepublicate, dar are și o corespondență, cum am spus, foarte bogată. Și această corespondență, mama, în timpul vieții, când era încă lucidă – deci în anii 1998, 1999, 2005 – și-a ordonat-o și a publicat-o parțial, în volume selective, adică nu cronologic, nu pe alfabet.

Plănuia să își publice integrala corespondență, care ar fi fost mai multe volume – patru, ceva de genul acesta, nu pot să spun exact – și plănuise deja, nu știu la ce editură, că am uitat, dar era un domn, un fost coleg de-al tatălui meu, la Editura pentru literatură – se chema Tiberiu Avramescu – cred că a murit, bănuiesc, că nu am contact cu el. Domnul Tiberiu Avramescu, pe care îl știu din copilărie, fost redactor la ESPLA (Editura de Stat pentru Literatură și Artă), prieten cu tata și cu mama, s-a ocupat de editarea acestor scrisori și volumul 1 era gata, erau literele A B C D, ceva de genul acesta.

Era înaintea publicării și doamna Palanciuc a spus: «Nu este bine, nu este corect editat. Trebuie să nu știu ce notă de subsol, trebuie să fie o ediție supraștiințifică» și a blocat chestia asta.

Dar în ce calitate?

Prin tata, și tata… Nu intru în detalii, fapt este că a blocat. Deci a blocat ceva ce era poate nu perfect, dar era ceva și era un început.

Era o creație a mamei dumneavoastră.

Sigur că da, sunt scrisorile pe care doamna Palanciuc le-a blocat, ca să le editeze ea perfect.

”Conflictul dintre Luiza Palanciuc și sora mea a devenit din ce în ce mai mare”

Și au fost editate vreodată?

Acelea nu, nu s-a mai editat nimic. Deci rezultatul a fost distructiv. Eu nu m-am implicat în chestia asta, dar sora mea, care a fost foarte vehementă, a protestat. Nu mai știu amănuntele, pentru că a trecut mult timp și, cum vă spun, eu nu am fost implicat direct în chestia asta, că ziceam: «Lasă-mă, nu mă interesează, fă tu, eu am alte treburi».

Acest conflict între sora mea și doamna Palanciuc a devenit din ce în ce mai mare și doamna Palanciuc are o doză de agresivitate sporită, aș spune.

În ce sens?

În sensul strict al cuvântului, dar nu fizic, bineînțeles, o agresivitate a reacțiilor. Și, deci, a început un conflict foarte ascuțit între doamna Palanciuc și sora mea, pe tema asta. Nu aș putea să vă dau prea multe detalii, pentru că nu le știu foarte concret, este o chestie foarte veche, de zece ani. La un moment dat, după un an de conflict, eu păstram niște relații acceptabile, pentru că eu întotdeauna am zis: «Voi vă certați, dar eu încerc să fie bine, ca să avem un contact, cât de cât».

Să păstrați o anumită diplomație.

Un fel de diplomație. Și, la un moment dat, nu mai știu unde, nu mai știu cum, am povestit ce vă povestesc eu acum, adică varianta surorii mele.

În momentul acela, eu am devenit dușman pentru doamna Palanciuc și, din momentul acela, s-a terminat. Asta a fost prin 2012, 2013,2014, nu pot să spun exact, că nu mai știu. Acesta n-a fost motivul, dar a fost provocatorul acestei situații.

Acum unde se află acea corespondență a mamei?

Acea corespondență a mamei și nu numai, ci în integralitatea jurnalelor ei de șase decenii sau cinci decenii – nu integralitatea, marea majoritate a acelor nepublicate -, când a murit mama, eu am pus toate hârtiile, scrisorile, totul, în nouă cartoane de transport. Au fost 110 kilograme de hârtie, pe care le-am transportat când am golit locuința mamei, le-am transportat la București, în locuința lui tata. De ce? Pentru că am spus că tata se va ocupa aici, în România, de editarea acestor lucruri și nu s-a ocupat deloc. Eu am fost o dată în locuință – tot așa, a fost un moment în care am putut merge acolo -, mai știu că au fost în această lungă poveste de nonacțiune, niște oaze, cum a fost aceea din 2019, a mai fost una mai devreme, în 2012, nu mai știu.

”Cu tata, am fost prieten la cataramă, cine mă cunoaște, știe asta. Apoi, deodată, a fost așa”

Au existat perioade de detensionare.

Da, scurte, în care am putut să merg și ultima dată când am fost acolo, în locuință, acum vreo zece ani, atunci am văzut că acele cartoane sunt acolo – erau într-un anumit colț, un munte de cutii. Atunci le-am văzut ultima dată, dar după aceea, am văzut clar că nu se întâmplă nimic cu acestea și nici noi – eu cu sora-mea și cu fratele meu – nu avem acces la acele manuscrise.

I-ați reproșat vreodată tatălui dumneavostră faptul că nu a publicat acea creație a mamei?

Nu, nu i-am reproșat, că n-am avut ocazia. Când am fost în 2019, nu am venit pentru reproșuri, eu am venit pentru pace și nu am început chestii din acestea ca temă.

Ați avut un comportament ostil din partea lui?

Nu, nu, deși la început era foarte rezervat, pentru că el a fost foarte influențat de doamna Palanciuc.

Eu cu tata am fost prieten la cataramă. Cine mă cunoaște, cine îl cunoaște, știe treaba asta. A fost extraordinar și deodată a fost așa.

Mama aflase de faptul că tata începuse o altă relație?

Bănuia. Era foarte bătrână, dar da, mi-a spus o dată în 2009, mi-a făcut o aluzie la asta. Deci nu era proastă mama. Avea instinct.

În mod, să numim așa, oficial, tata v-a prezentat-o vreodată ca fiind partenera de viață pe doamna Luiza Palanciuc?

Am înțeles, n-a prezentat-o, am priceput.

”Fratele meu a cumpărat casa, pe numele tatălui nostru. Apoi, s-a văzut deposedat și de dreptul de a intra în casa aceea”

Aveți o soră, Alexandra – Sanda, și fratele Andrei, care s-a stins, din păcate. Fratele dumneavoastră a murit împăcat cu această situație?

A fost pentru el groaznic, a suferit groaznic.

Aș vrea să mai adaug niște chestii concrete în legătură cu locuința tatălui meu. Locuința noastră, în care am crescut și în care am trăit toți, și mama, era un spațiu special, așa-numita casă din Jules Michelet, pe care o știu mulți, mulți oameni. Noi eram foarte legați de această casă.

În anii ‘90, când chiriașii aveau prioritate pentru achiziționarea caselor și sute de mii de oameni și-au cumpărat casa în care locuiau, cred că era în 1993 și tata locuia acolo. Noi veneam, plecam, el era chiriaș, dar n-avea bani. Adică, avea bani să mănânce, dar n-avea să-și cumpere o casă, deși pe vremea aia nu erau foarte scumpe, dar 20-30.000 de mărci tot costa.

Fratele meu a finanțat casa. Deci, el a cumpărat casa, cu banii lui, pe numele tatălui. Proprietar era tata, chestia a fost în familie. Ca în familie, ce e al tatălui, e și al fiilor. Dar, de fapt, casa e a lui Andrei, el a plătit-o. Dacă tata nu era chiriaș, Andrei nu putea să plătească, să zicem, nu știu, 20.000 de mărci o casă care valorează mai mult, dar nu valorează mult mai mult. E un apartament într-un-bloc, un apartament frumos într-un-bloc, atât.

În momentul în care Andrei a avut, cum să spun, a fost persona non grata absolută, ostracizat absolut. La un moment dat, s-a văzut deposedat și de dreptul de a intra în casa pe care a cumpărat-o, iar după aceea, și noi toți.

Pentru el, această comportare a fost foarte dură. Fratele meu a fost un om cu mare voință și care nu se lamenta sau așa ceva, dar eu știu că pentru el a fost groaznic și a rupt relațiile definitiv, și din cauza asta.

”Luiza Palanciuc a scris pe Facebook că fratele meu și-ar fi denunțat tatăl. O calomnie”

La înmormântarea fratelui dumneavoastră, tata a trimis vreun mesaj sau a apărut informația că nu a fost prezent, dar a trimis un mesaj?

Să vă răspund la întrebarea asta sau vă doriți să vă răspundeți dumneavoastră singur? Ba da, vă răspund ca să fie clar. Bineînțeles că nu. Acum, e adevărat că noi nu l-am înștiințat, având în vedere situația pe care am explicat-o acum un sfert de oră, cu carul cu boi, că era carul înaintea boilor. Păi, normal că nu l-am înștiințat, dar bineînțeles că ar fi putut afla.

Mai ales că vreau să mai spun un lucru. Când a murit fratele meu, în octombrie 2022, doamna Palanciuc a reiterat – cum se spune asta, e un cuvânt care îmi scapă, când învinuiești pe cineva pe nedrept – o calomnie pe care o făcuse deja de două ori public prin Facebook, în ziua morții fratelui meu. Doamna Palanciuc a afirmat de mai multe ori în zilele respective, pe Facebook, că fratele meu ar fi fost informator al Securității și că și-ar fi denunțat tatăl, și că a fost ceva groaznic.

În plus, a spus că și fiul celălalt, adică eu, ar putea să fie așa ceva. Și această calomnie a fost făcută de ea. Când i-am întâlnit în 2019, la acele mese, mi-a spus și eu i-am zis: ”Nu cred, trebuie să văd, dar dacă tu spui, așa o fi, da. Eu nu cred ce spui, pentru că îl cunosc pe fratele meu, nu”. După aia am vorbit cu el și mi-a spus: nu. Și nu este.

”Nu există niciun act că Andrei Șora ar fi denunțat pe cineva”

Pentru că nu vi s-a prezentat nicio probă în acest sens.

Așa i-am spus: «Prezintă-mi proba». Nu mi-a prezentat, bineînțeles, și vreau să spun că eu știu clar că este o minciună, pentru că am văzut probele, am studiat. Deci este o minciună sfruntată și doresc să spun foarte pe scurt despre ce e vorba, ca să fie clar, pentru că mi se pare abominabil să fie murdărită onoarea postumă a fratelui meu, dar și a mea, pentru că nici eu n-am fost și dosarul meu are patru file în care scrie: cutare a locuit acolo, a cerut să plece în Germania și cam ăsta e dosarul meu. Dar nu-i vorba de mine acum, ci de fratele meu.

Fratele meu, în 1959, avea 14 ani, era în clasa a 8-a, deci nici măcar la liceu. Un golan de 14 ani, era golan și avea prieteni de-ăștia golani. Da, golan de 14 ani, și unul avea un pistol cu capse. Am avut și eu Colt cu capse și în `59 a fost o problemă la Miliție, la Securitate, cu pistolul ăsta cu capse.

Există două hârtii la dosar, în dosarul tatălui meu pe care le-a văzut, una explică situația cu capsele, cu nu știu ce și a doua hârtie este într-adevăr semnată de fratele meu, în 1959, că declară solemn că nu va spune nimănui că a fost interogat de Securitate și că dacă spune cumva, va fi pedepsit, ceva de genul ăsta. Asta e tot.

Prin această declarație, cumva reabilitați și memoria fratelui dumneavoastră.

Păi sigur că da. Adică el a fost un copil de 14 ani care a fost luat de Miliție, Securitate, ceva. Și pentru că am citit acum în dosare, sunt niște chestii de aberație absolută, adică pentru ce erau, și cum a fost forțat să semneze ceva, că nu povestește că a fost, cum se spune, interogat. Asta-i tot. Deci el nu a semnat că va denunța și în niciun caz nu există niciun act că ar fi denunțat pe cineva.

Despre postările pe pagina de Facebook a lui Mihai Șora

Vorbeați despre faptul că doamna Palanciuc a postat referitor la fratele dumneavoastră… Le numiți dumneavoastră calomnii. Cine posta în numele tatălui dumneavoastră? Sau posta personal tatăl dumneavoastră?

La această întrebare nu vă pot răspunde categoric, pentru că nu am probe. Deci, cum să spun…

Era familiarizat cu Facebook, cu rețele sociale?

Nu. Și vă răspundeam indirect. Deci, eu nu afirm nimic aici, dar indirect… Deci, el nu se pricepea deloc. El bătea la mașină cam așa… Și toată chestia cu Facebook-ul și Internetul, el nu…

Gândiți-vă că, acum 10 ani, tatăl meu avea 96 de ani. Care om de 96 de ani face Facebook? Bun, deci cu asta am răspuns.

Și mai vreau să mai spun un lucru: când a împlinit sora mea o cifră rotundă de vârstă, acum două săptămâni, a apărut o postare foarte ciudată, foarte ciudată, pe contul tatălui, în care spunea ”fetița mea” și era o poză cu sora mea la două luni, să zicem. ”Acum 80 de ani s-a născut fetița mea, Alexandra». Niciodată în familie, noi nu am spus Alexandra, ci Sanda.

În urmă cu mai mulți ani, Sanda Șora a suferit un AVC masiv, un atac cerebral și se spune că ați fi încercat să vă anunțați tatăl, dar n-ați fi reușit.

Un atac cerebral? Nu.

Încercăm să parcurgem informațiile din presă și cu această ocazie să le și clarificăm.

Le-am clarificat. Din fericire, sora mea n-a avut niciun atac cerebral, niciodată.

O altă informație din presă susține faptul că dumneavoastră ați fi mers la casa tatălui, zilele trecute, când v-ați întors și că nu v-ar fi primit în casă.

Nu, n-am fost. N-are niciun sens să mă duc. Deci ultima dată am fost acum vreo 10 ani.

Referitor la cine postează această informație și această întrebare care a persistat în spațiul public – la un moment dat, dumneavoastră ați fi cerut insistent doamnei Palanciuc o dovadă că tatăl trăiește.

Asta nu poate să fie așa, pentru că noi nu comunicam cu ea. S-a pus întrebarea și mi s-a pus întrebarea de către prieteni. Și noi ne-am pus întrebarea dacă mai trăiește – acum un an, acum doi ani. Și acum doi ani, știu că am telefonat cu o vecină cu care suntem prieteni și care stă la același etaj, să se uite dacă este ceva mișcare, lumină, și ea mi-a spus: «Da, este lumină», atât, dar direct. Nu am mai pus întrebări de-astea, pentru că nu avea sens.

”Probabil că există un testament, dar eu nu știu de el și de conținutul lui”

Ce intenționați de acum înainte? Să deschideți un proces?

N-aș vrea să mă pronunț aici asupra acestei teme, din două motive. Primul motiv este pentru că trebuie să vedem cum evoluează, ce se întâmplă, ce este și așa mai departe. Doi, este pentru că, de fapt, asemenea preziceri nu trebuie făcute într-o emisiune de televiziune. Deci vom vedea.

Un eventual proces ar putea să vizeze și drepturile asupra operelor mamei dumneavoastră.

Ar putea fi și drepturile de autor asupra cărților tatălui.

De altfel, acel apartament achiziționat de fratele dumneavoastră.

Da, dar aici sunt într-un domeniu mai mult juridic în care nu mă pricep, nu sunt deloc competent în jurisdicție și deci nu vreau să fac nu știu ce declarații care să fie incorecte.

Încercăm să facem lumină asupra tuturor acestor amănunte, care au fost rostogolite în presă, în spațiul public în aceste zile. Aveți cunoștință? Există vreun testament?

Nu. Nu știu. Sigur există unul, dar eu nu știu de el și de conținutul lui. Oricum, noi nu știm nimic. Deci probabil că există un testament.

”Tatăl meu vorbea perfect”

Ce nu ați apucat să îi spuneți tatălui dumneavoastră?

Cred că am discutat tot ce trebuie. Pachetul tematic a fost complet când el a avut 96 de ani, nu cred că se mai adăugau. Ar fi fost interesant de discutat ultimii 10 ani. Asta poate lipsește. Dar nu cred că aflam lucruri fundamental noi.

A apărut și o altă informație potrivit căreia dumneavoastră, în privința testamentului, ați avea în vedere faptul că, dacă ar fi fost și dacă ar exista acest testament lăsat de tatăl dumneavoastră, el ar putea fi contestat, întrucât nu s-ar mai fi aflat în deplinătatea facultăților mintale.

Nu mă pronunț. Cum am spus, din motivele deja amintite și pentru că e prea devreme pentru așa o afirmație, nu mă pronunț.

Nu știu cum este asta cu facultățile mintale, nu cred. Eu cred că tatăl meu era – adică eu l-am văzut acum trei ani jumate – absolut perfect, perfect. Nu pot să știu intermitent cum era, dar cu mine, în alea două, trei ore, a fost perfect, perfect.

Și acum, ce s-a văzut la televizor, eu nu l-am urmărit, nu mă interesa subiectul, că mă enervam, dar, din câte am aflat, vorbea absolut perfect. Deci, nu cred că avea capacitățile mentale diminuate.

”Dialogul cu Luiza Palanciuc ar fi perfect, dar atitudinea a fost ostilă atâția ani”

Sunteți în măsură astăzi să lansați o invitație la dialog doamnei Luiza Palanciuc?

Dialogul este foarte frumos, sigur, un dialog ar fi soluția ideală, dar atitudinea a fost atât de ostilă atâtia ani. Și cu situații asta în care să nu fim anunțați că a murit tatăl nostru, și cu telefoanele și așa mai departe, nu prea cred că un dialog este…

Credeți că o puteți ierta pe doamna Palanciuc?

Nici nu sunt supărat pe ea. Nu mă interesează. Eu n-am niciun fel de emoții viscerale, deloc, dar consider că anumite acțiuni nu pot fi și atitudini, acțiuni, nu pot fi, cum să zic eu… răspunsul la anumite acțiuni nu poate fi prietenesc. Dar n-am niciun fel de sentimente agresive sau așa ceva.

Domnule Șora, vă mulțumesc pentru că ați acceptat această invitație de a dialoga. Sunt multe informații care, zilele acestea, au răsărit în presa din întreaga Românie și, cel puțin pentru memoria tatălui dumneavoastră, ele meritau clarificate, lămurite, și pentru memoria mamei, pentru memoria fratelui dumneavoastră și pentru dumneavoastră, până la urmă.

Da, absolut, aveți dreptate. Și eu vă mulțumesc și mă bucur foarte mult că am dus acest dialog, din aceleași motive pe care le spuneți și dumneavoastră. Mulțumesc!