Tom Sizemore, actorul cunoscut pentru rolurile din filmele „Saving private Ryan” şi „The Relic”, a murit la vârsta de 61 de ani, în urma unui anevrism cerebral.
„Cu mare tristeţe trebuie să anunţ că actorul Thomas Edward Sizemore… a murit liniştit în somn, astăzi, la Spitalul St Joseph din Burbank. Fratele său Paul şi băieţii gemeni Jayden şi Jagger (17 ani) au fost alături de el”, a spus reprezentantul lui Sizemore, Charles Lago.
Sizemore a fost în comă în unitatea de terapie intensivă a Centrului Medical Providence Saint Joseph din Los Angeles, după ce a suferit un anevrism cerebral pe 18 februarie.
Pe 28 februarie, Lago a spus că medicii au transmis familiei actorului că „nu mai există nicio speranţă”, scrie The Guardian, citat de News.ro.
Născut în Detroit în 1961, Sizemore şi-a câştigat o reputaţie pentru rolurile de tip dur în filmele de război şi de acţiune în anii 1990 şi 2000. A avut roluri mici ca oameni de aplicare a legii în „Point Break” şi „True Romance” şi roluri mai mari ca detectiv în thrillerul ultraviolent „Natural Born Killers” şi membru al unui echipaj de hoţi din „Heat”.
Rolurile ulterioare au fost în filmele „Black Hawk Down”, „Splinter” şi „Mark Felt: The Man Who Brought Down the White House”. Mai recent, Sizemore a fost distribuit în seriale TV, inclusiv în „Robbery Homicide Division”, „Dr Vegas” şi reboot-ul „Hawaii Five-0”. În 2017, a apărut ca agent de asigurări Anthony Sinclair în a treia serie din „Twin Peaks”.
Viaţa privată turbulentă a lui Sizemore l-a făcut să dobândească o reputaţie de persoană violentă şi a abuzat de substanţe. În 2003, a fost condamnat penal pentru violenţă domestică şi ameninţări împotriva iubitei sale de atunci, Heidi Fleiss, şi condamnat la şase luni de închisoare; el a fost din nou condamnat pentru abuz domestic în 2017 şi i s-a acordat o perioadă de probă de trei ani. El a fost arestat în mod repetat pentru consum de droguri şi a fost condamnat la 16 luni de închisoare în 2007 pentru deţinere de metamfetamină.
Sizemore a fost căsătorit cu Maeve Quinlan între 1996 şi 1999 şi are doi copii.