A fost sau n-a fost numit nelegal directoratul Hidroelectrica? Decizia Curții de Apel București și poziția companiei de stat

A fost sau n-a fost numit nelegal directoratul Hidroelectrica? Decizia Curții de Apel București și poziția companiei de stat
Publicat: 06/03/2023, 18:49

Hidroelectrica, unul dintre cei mai mari actori de pe piața energiei din România, a anunțat calendarul de recrutare a membrilor directoratului, după ce a pierdut, în apel, procesul cu fostul președinte al companiei de stat.

Decizia instanței, care nu e definitivă, ci poate fi atacată cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, a declanșat o serie de declarații politice, în contextul în care compania de stat se pregătește de listarea pe bursă. Conform datelor oficiale, prospectul de listare ar urma să fie publicat în aprilie, iar listarea propriu zisă să fie făcută în lunile următoare, iunie sau iulie.

„Peste 500.000 de români care sunt clienți ai celui mai mare furnizor de energie din România – Hidroelectrica – ar putea fi afectați. De ce? Concursurile pentru conducerea companiei de stat, Hidroelectrica, au fost viciate. O spune o instanță din România, iar sentința este executorie. Licența de furnizare a energiei electrice a fost obținută de companie în anul 2020, sub semnătura actualei conduceri. Între timp aflăm că directoratul Hidroelectrica a fost numit nelegal. Asta înseamnă că toate actele semnate din 2019 și până astăzi ar putea fi lovite de nulitate în instanță. În plus, toate salariile și bonusurile luate din 2019 și până astăzi de actuala conducere sunt puse sub semnul întrebării”, a comentat pe Facebook deputatul USR Cristina Prună, fost candidat pentru portofoliul Ministerului Energiei.

Concret, Curtea de Apel București a respins, în 1 martie, ca nefondat, apelul Societății de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale (S.P.E.E.H) Hidroelectrica S.A. și a obligat-o să îi  plătească fostului președinte, Petronel Chiriac, aproximativ 17.300 de lei cu titlul de cheltuieli de judecată, conform informațiilor din dosar, publicate pe portalul instanțelor.

Decizia CAB a venit după ce Hidroelectrica a atacat hotărârea Tribunalului București din aprilie 2022, după ce fostul președinte ceruse și obținuse anularea procedurii de recrutare şi selecţie pentru ocuparea a 5 posturi de membri ai Directoratului S.P.E.E.H. Hidroelectrica SA desfăşurată în perioada 10.04.2019-04.06.2019 și obligarea societății pentru a emite o nouă decizie privind o nouă procedură de recrutare şi selecţie, după cum se arată pe portalul instanțelor.

Când se reia procesul de recrutare a membrilor directoratului Hidroelectrica

În replică, Hidroelectrica a anunțat că a luat act, luni, 6 martie 2023, de decizia Curții de Apel București de respingere a apelului societății cu privire la soluția pronunțată de Tribunalul București în luna aprilie a anului 2022 referitoare la anularea procedurii de recrutare și selecție pentru ocuparea a cinci posturi de membri ai directoratului societății.

„Practic, instanța de judecată «Obligă societatea pârâtă să emită o nouă decizie privind o nouă procedură de recrutare și selecție». În aceste condiții, trebuie spus că hotărârea instanței – atacabilă cu recurs, se referă exclusiv la procedura de recrutare și nu desființează mandatele actuale ale directorilor Hidroelectrica. De asemenea, decizia Curții de Apel nu produce efecte retroactiv”, a transmis compania de stat, într-un comunicat de presă.

Directoratul Hidroelectrica este format din membrii cu o durata a mandatului de 4 ani, începând cu data de 10 iunie 2019, Bogdan Nicolae Badea, președintele directoratului, Marian Bratu, Răzvan Ionuț Pațaliu, Cristian Vlădoianu și Andrei-Dominic Gerea, provizoriu, pentru un mandat de 4 luni, din 7 decembrie 2022.

Potrivit companiei, directoratul societății își respectă în continuare angajamentele și sarcinile încredințate la preluarea mandatului, urmărind îndeplinirea cu succes atât a obiectivelor economice și de investiții ale societății, cât și ale celor legate de procesul de listare a societății la Bursa de Valori București. Decizia instanței nu produce efecte asupra calendarului de listare, acesta urmând a fi respectat conform etapelor deja stabilite. Societatea urmează să promoveze recurs în termenul legal.

„Trebuie menționat că în prezent este în desfășurare un proces de selecție pentru noul Consiliu de Supraveghere al Hidroelectrica, numirea noilor membri urmând să aibă loc în martie 2023. În urma desemnării acestora, una dintre responsabilitățile cheie ale noului Consiliu de Supraveghere va fi lansarea unei noi proceduri de selecție pentru Directorat. Este important de precizat că mandatul actualului directorat va expira în iunie 2023, prin urmare se preconizează că procesul de selecție va fi inițiat în viitorul apropiat”, a comunicat Hidroelectrica.

Reprezentanții societății precizează că Hidroelectrica este una dintre cele mai performante companii aflate în portofoliul statului român, declarație susținută de cele mai recente rezultate. Hidroelectrica a înregistrat în 2022 un profit net de 4 miliarde de lei, o creștere cu 33% față de anul anterior.

Acţionarii Fondului au aprobat vânzarea acţiunilor deţinute de FP în Hidroelectrica SA în cadrul AGA din 15 noiembrie 2022. Fondul şi Hidroelectrica SA continuă să se pregătească pentru o ofertă publică iniţială în cursul anului 2023. Statul român s-a angajat, în cadrul PNRR, să listeze Hidroelectrica până la sfârşitul primului semestru din 2023.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de...
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Cutremur în România vineri dimineață! Care au fost zonele afectate și ce magnitudine a înregistrat...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
2024: Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h? Se suspendă permisul?
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Informația dimineții despre Corina Chiriac. Ce s-a întâmplat cu marea artistă a României
Exclusiv. Iubita lui Bromania, iritată în plină stradă. Cum a fost surprinsă Fabiola
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Dan Ciotoi suflă și în iaurt după ce s-a vindecat de cancer. Ce regim strict...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
„Stocarea cuantică” este mai aproape de realitate după ce oamenii de știință au rezolvat o...