Mesajul în limba germană al unui deținut politic, datând din 1952, a fost descoperit în zidurile Cazinoului din Constanța.
Un mesaj în limba germană cu mare încărcătură emoțională și chiar istorică a fost descoperit zilele acestea în zidurile Cazinoului din Constanța. Mesajul este al unui deținut politic din Sibiu, ce datează din 1952.
Primarul Municipiului Constanța, Vergil Chițac, este cel care a făcut publice fotografiile cu mesajul scris cu creionul pe o coală de hârtie.
Biletul a fost pus într-o cutie de carton și mai apoi a fost ascuns printre ziduri. Vergil Chițac spune că Cazinoul Constanța a fost renovat la începutul anilor 1950 cu ajutorul deținuților politici.
Astfel, a fost posibil ca deținutul politic să își ascundă mesajul printre zidurile Cazinoului.
Se pare că deținutul politic din Sibiu a fost Marton Iulius, condamnat la nouă ani de temniță, potrivit biletului.
„Iubite prieten ce vei găsi aceste rânduri, Dumnezeu să te binecuvânteze.
Sunt aici ca deținut politic din 1951, 16 Vll (iulie), până (acum) 1952, V (mai), fiind zidar și dulgher la muncă. Am fost condamnat la 9 ani și de la 10 a l-a (ianuarie) 1949 viața mea este în mâinile Domnului, căci liber nu voi fi prea curând. Dar Dumnezeu este milostiv.
Cu salutări, Marton Iulius, domiciliat la Heltau-Cisnădie, lângă Hermannstadt-Sibiu”, este scris pe biletul descoperit în zidurile Cazinoului, conform traducerii postate de Vergil Chiţac pe pagina de Facebook.