Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Gabriela Firea, a postat un mesaj pentru femeile din România, cu prilejul zilei de 8 Martie.
Gabriela Firea încurajează femeile din țara noastră să își cunoască propria valoare, să știe că fac o mulțime de lucruri de care ar trebui să fie mândre!
”La mulți ani, femeie! La mulți ani, doamnă! Dragi femei, sunteți puternice, uneori mai puternice decât credeți! Sunteți mame, soții, fiice, surori, colege. Îndepliniți toate aceste roluri cu succes, așa că puteți face orice vă propuneți. În același timp, toate femeile au drepturi și ele trebuie respectate. Toate aceste zile, de la Mărțisor încoace, sunt despre lupta pentru drepturile femeii, o expresie a dorinței femeilor care s-a transformat, de-a lungul timpului, într-un prilej de sărbătoare a feminității, indiferent de religie și rasă. Trebuie să fim unite. Împreună suntem mai puternice!”, a scris Gabriela Firea pe pagina sa de Facebook.