În această dimineaţă, casa în care locuiau o femeie şi fiul ei imobilizat într-un scaun cu rotile a fost cuprinsă de foc. Tragedia s-a petrecut în Bihor, din nefericire, cei doi și-au pierdut viața în urma incendiului puternic.
O femeie și fiul ei au murit arși de vii, în noaptea de marți spre miercuri, după ce casa în care locuiau a fost curprinsă de flăcări.
Focul, cred pompierii, ar fi pornit de la un scaun cu rotile electric, lăsat la încărcat peste noapte. În incendiu și-a pierdut viața și câinele familiei.
Incendiul a izbucnit în localitatea Voivozi din judeţul Bihor şi a fost anunţat la 112 de un nepot al femeii, care stă în apropiere.
Bărbatul a văzut vâlvătaia înainte de ora 6:00 şi a încercat să îşi salveze rudele, însă focul era prea puternic, astfel că a cerut ajutorul pompierilor.
La faţa locului au ajuns de urgenţă mai multe echipaje de pompieri, iar la sosirea lor, flăcările se manifestau violent în dormitorul şi holul locuinţei.
Femeia, de 65 de ani, şi fiul ei, de 44 de ani, au fost găsiţi de fără suflare, în holul locuinţei, semn că au încercat să fugă din calea focului, dar nu au reuşit.
Se pare că drumul le-a fost blocat de căruciorul electric al bărbatului, care era la încărcat şi de la care a pornit vâlvătaia.
„În urma cercetărilor efectuate la fața locului, s-a stabilit faptul că evenimentul a fost, cel mai probabil, generat de acumulatorul scaunului electric cu rotile, lăsat sub tensiune, nesupravegheat.
Pentru gestionarea evenimentului, la adresa indicată de apelant au fost mobilizate de urgenţă, trei echipaje de pompieri militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Marghita, dintre care două de stingere şi unul paramedici, cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă şi o autospecială tip ABROLL, respectiv cu ambulanţa de tip B2 a subunităţii, fiind alertat totodată și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Popești (SVSU), care a intervenit cu o autospecială de stingere”, transmite ISU Bihor.
În incendiu a murit şi un căţel, pe care flăcările l-au surprins în locuinţă, iar bunurile din dormitor şi din hol au fost complet distruse.