Ziua de 9 martie marchează, în fiecare an, atât sărbătoarea Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia, cât și Ziua Deținuților Politici Anticomuniști din perioada 1944-1989. Această comemorare a fost fixată de Parlamentul României în 2011, prin legea 247/05.12.2011, numai că, în luna septembrie a anului 2022, a fost dezvelit, în cimitirul Eroilor din Pitești, un monument controversat dedicat ”eroilor” fostei Securități comuniste, ceea ce a dat naștere unor controverse prelungite.
Evenimentul a fost organizat de Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul Român de Informaţii (ACMRR-SRI), condusă de fostul ofiţer de securitate şi şef al SRI Argeş, col.(r) Dumitru Șovar.
Organizatorii au transmis, la momentul respectiv, că nicio controversă nu și-ar avea locul, în contextul în care ”pe frontul nevăzut” au luptat ”eroi ai informațiilor”, rămași în anonimat, iar aceștia merită să fie cinstiți peste ani pentru că au apărat ”valorile fundamentale ale României”.
Monumentul a fost ridicat cu ”sprijnul cadrelor în rezervă din SRI care au activat pe frontul nevăzut în activitatea de apărare a valorilor fundamentale ale României”.
Potrivit informațiilor obținute, în exclusivitate, de Gândul, acest monument contestat de societatea civilă și de urmașii deținuților politici care au fost torturați și au murit în temnițele comuniste apare din nou în centrul atenției, iar ”lupta” se va muta la tribunal, acolo unde se va cere demolarea monumentului.
Gândul l-a contactat pe col.(r) Dumitru Șovar, cel care coordonează activitatea Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul Român de Informaţii (ACMRR-SRI) – încercând să găsească răspunsuri la mai multe semne de întrebare -, însă acesta a specificat că accesul la justiție este liber și că nu dorește să comenteze pe marginea acestui subiect.
Cei care vor demara demersurile pentru ca o instanță de judecată să decidă demolarea Monumentului eroilor fostei Securități sunt reprezentanții asociației non-guvernamentale ”Ocnele Mari”.
Astăzi, 9 martie, asociația a transmis un mesaj în care este adus ”un pios omagiu” celor peste 2 milioane de români care au fost încarcerați în perioada 1948-1989.
”Memorialul Ocnele Mari, organizație non-guvernamentala care își propună sa aducă la cunoștința publicului ororile petrecute, sub regimul comunist, la penitenciarul Ocnele Mari, penitenciar ce se afla sub coordonarea Securității din Regiunea Argeș, cu sediul în Pitești, aduce azi, 9 martie, un pios omagiu celor peste 2 milioane de români care au fost încarcerați în perioada 1948-1989”, s-a transmis pe pagina de Facebook a asociației.
Potrivit informațiilor obținute de Gândul, în perioada următoare vor fi efectuați toți pașii necesari pentru ca ”Justiția din România să intervină și să decidă demolarea monumentului controversat ridicat chiar în Cimitirul Eroilor din Ploiești”.
Tot astăzi, pe pagina de Facebook ”Sfinții închisorilor” – ” Pagină închinată martirilor și tuturor mărturisitorilor ai Secolului XX, din închisori și toată țara”, a fost marcată ziua de 9 martie printr-un mesaj în care se reamintește că în închisorile României comuniste au avut loc tragedii care nu pot fi uitate.
Întreaga elită a țării a fost, astfel, decimată prin tortură și distrugere fizică și psihică.
”În România comunistă, închisorile au fost transformate, la sfârşitul anilor ’40, în locuri destinate reeducării, torturării, distrugerii fizice şi psihice, eliminării tuturor celor care se opuneau sau ar fi putut să se opună regimului.
În temniţele comuniste a fost decimată întreaga elită a ţării: politică, economică, religioasă, culturală.
Potrivit Raportului Final de Condamnare a Crimelor Comunismului din România, prin închisorile, lagărele şi alte locuri de detenţie şi deportare, au trecut, în cei aproape 50 de ani de comunism, 2.000.000 de oameni, cu un vârf – şi ca număr de deţinuţi, şi ca atrocităţi comise – atins în perioada cuprinsă între primăvara anului 1948 şi vara anului 1964”, s-a transmis în mesaj.
Experimentul Piteşti a fost cel mai mare și cel mai agresiv program de spălare a creierului prin tortură din blocul comunist. A distrus mii de oameni împreună cu generaţiile lor. Esența metodei folosite la Piteşti era transformarea victimelor în călăi.
”Spălarea creierelor” deținuților din Pitești este cel mai dur experiment de acest fel înfăptuit în lumea comunistă europeană. Disidentul rus anticomunist Alexandr Soljenițin se referea la aceste evenimente că fiind ”cea mai cumplită barbarie a lumii contemporane”.
Deținuții din închisoarea Pitești erau studenți ce făceau parte din partidele istorice, dar și legionari sau chiar comuniști considerați deviationisti. Odată cu intrarea pe ușile închisorii, sunt supuși unor violente chinuitoare: degetele le erau strivite, erau bătuți cu capul de ciment, erau arși pe corp. În timpul interogatoriilor, folosindu-se de tortură, sunt obligați să recunoască fapte imaginare, precum relațiile incestuoase dintre membrii familiei.
Cei credincioși aveau parte de un tratament și mai crud, deoarece se punea accent pe același comportament deviant în descrierea personajelor biblice. Unii dintre ei erau îmbrăcăți ca Iisus în timp ce restul deținuților îi insultau, mereu sub imboldul gardienilor care supravegheau atent din împrejurimi (mai multe detalii AICI)
Citește și: