LIVE TEXT | Război în Ucraina, ziua 382: Ministrul de Externe Kuleba cere Germaniei accelerarea livrărilor de muniţie şi antrenarea piloţilor ucraineni / Ucraina: Peste 500 de militari ruşi au fost ucişi sau răniţi recent în Bahmut

LIVE TEXT | Război în Ucraina, ziua 382: Ministrul de Externe Kuleba cere Germaniei accelerarea livrărilor de muniţie şi antrenarea piloţilor ucraineni / Ucraina: Peste 500 de militari ruşi au fost ucişi sau răniţi recent în Bahmut
Sursa foto: Profimedia
Publicat: 12/03/2023, 07:06
Actualizat: 12/03/2023, 13:20

Război în Ucraina, ziua 382. Peste 500 de militari ruşi au fost ucişi sau răniţi într-o perioadă recentă de 24 de ore în timpul bătăliei pentru oraşul Bahmut din regiunea Donbas, a declarat un purtător de cuvânt al armatei ucrainene.

Cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, ziua 382

Update 3: Un mercenar rus din gruparea Wagner, prins când încerca să intre în Moldova

Poliția de Frontieră a Republicii Moldova a refuzat intrarea în țară pentru 182 de cetățeni străini. Unul dintre ei ar fi membru al grupării de mercenari ruși Wagner.

Poliția de Frontieră a Republicii Moldova a refuzat intrarea în țară pentru 182 de cetățeni străini. Despre unul dintre ei spune că este membru al grupării de mercenari ruși Wagner.

În ultimele şapte zile, 182 de străini şi 46 de mijloace de transport care au vrut să intre în Republica Moldova au fost respinşi la frontieră, printre aceştia numărându-se şi un reprezentant al Grupării Wagner, compania rusă de mercenari fondată de oligarhul Evgheni Prigojin, un apropiat al Kremlinului.

(Citește mai multe aici…)

Sursă Foto – ProTV

Update 2: Ministrul de Externe Kuleba cere Germaniei accelerarea livrărilor de muniţie şi antrenarea piloţilor ucraineni

Ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba a cerut Germaniei, într-un interviu publicat duminică, să accelereze livrările de muniţie şi să înceapă antrenarea piloţilor ucraineni pe avioanele de luptă occidentale, informează Reuters.

Dmitro Kuleba a declarat pentru ziarul Bild am Sonntag că deficitul de muniţii este problema „numărul unu” în încercarea Ucrainei de a respinge invazia Rusiei. El a adăugat că producătorii germani de arme i-au spus la Conferinţa de securitate de la Munchen luna trecută că sunt gata să livreze, dar aşteaptă ca guvernul să semneze contractele.”Deci problema este la guvern”, a spus Kuleba.

Ministrul ucrainean de externe a precizat că nu se aşteapă ca aliaţii occidentali să livreze prea curând Ucrainei avioanele de luptă pe care le-a cerut, dar consideră că piloţii ucraineni ar trebui oricum antrenaţi, astfel încât să fie pregătiţi odată ce decizia va fi luată. Dacă Germania ar antrena piloţi ucraineni, acesta ar fi un „mesaj clar al angajamentului său politic”, a spus el, citat de Agerpres.

Kuleba a mai declarat că Ucraina va continua să apere oraşul Bahmut, ţinta atacurilor ruseşti din ultimele şase luni.”Dacă ne-am retrage din Bahmut, ce s-ar schimba? Rusia ar lua Bahmut şi apoi ar continua ofensiva împotriva Ceasiv Iar, astfel încât fiecare oraş dincolo de Bahmut ar putea avea aceeaşi soartă”.

Întrebat cât timp ar putea susţine apărarea Bahmutului forţele ucrainene, şeful diplomaţiei ucrainene a refuzat să dea un răspuns precis. El a comparat forţele ucrainene cu oamenii care îşi apără casa împotriva unui intrus care încearcă să îi omoare şi să le ia tot ce au.

Update 1: Patriarhul Kirill cere ajutorul Papei Francisc pentru a convinge Ucraina să renunţe la ordinul de evacuare a Mănăstirii Pecersk din Kiev

Patriarhul Kirill, şeful Bisericii Ortodoxe Ruse, i-a cerut sâmbătă Papei Francisc şi altor lideri religioşi să convingă Ucraina să-şi înceteze „represiunea” împotriva aripii locale a bisericii ortodoxe aliate istoric cu Rusia, relatează Reuters.

Vineri, Kievul a ordonat Bisericii Ortodoxe Ucrainene să părăsească un complex de mănăstiri în care îşi are sediul, aceasta fiind cea mai recentă măsură împotriva unei confesiuni despre care guvernul spune că este pro-rusă şi colaborează cu Moscova.

Kirill a îndemnat liderii religioşi şi organizaţiile internaţionale „să depună toate eforturile pentru a împiedica închiderea forţată a mănăstirii, care va duce la o încălcare a drepturilor a milioane de credincioşi ucraineni”, se arată într-o declaraţie postată pe site-ul Bisericii Ortodoxe Ruse.

Patriarhul Kirill a susţinut cu tărie invazia Rusiei în Ucraina şi spune că Biserica Ortodoxă Ucraineană a rupt legăturile cu Rusia şi cu Patriarhia Moscovei şi este victima unei vânători de vrăjitoare motivate politic.

Din octombrie, Serviciul de Securitate al Ucrainei a efectuat în mod regulat percheziţii la bisericile suspectate de legături cu Moscova, a impus sancţiuni episcopilor şi susţinătorilor săi financiari şi a deschis dosare penale împotriva a zeci de clerici, notează News.ro.

Ucraina estimează că peste 500 de militari ruşi au fost ucişi sau răniţi recent în Bahmut

Peste 500 de militari ruşi au fost ucişi sau răniţi într-o perioadă recentă de 24 de ore în timpul bătăliei pentru oraşul Bahmut din regiunea Donbas, a declarat sâmbătă un purtător de cuvânt al armatei ucrainene, informează Reuters.

Forţele pro-ruse luptă de luni de zile pentru a cuceri Bahmutul. Ambele părţi au recunoscut că au suferit pierderi semnificative, iar cifrele exacte sunt dificil de verificat.

Serhii Cerevati, purtătorul de cuvânt al forţelor militare din est, a declarat că ruşii au lansat 16 atacuri într-o perioadă de 24 de ore, 23 de ciocniri având loc la Bahmut.”Pe parcursul luptelor, 221 de inamici au fost ucişi şi 314 au suferit răni de diferite grade”, a declarat el pentru postul de televiziune al parlamentului naţional.

Din afirmaţiile făcute de Cerevati, pe care Reuters nu le-a putut verifica imediat, nu este clar dacă se referă la pierderile suferite vineri sau în cele mai recente 24 de ore.

Un consilier al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că Kievul a decis să continue luptele la Bahmut deoarece bătălia macină cele mai bune unităţi ale Rusiei, scrie Agerpres.

Pentru Moscova cucerirea Bahmutului este un obiectiv important pentru că ar însemna străpungerea apărării ucrainene şi ar fi un pas spre capturarea întregii regiuni industriale Donbas.

Ce s-a întâmplat în Ucraina în ultimele zile

Război în Ucraina, ziua 380: Rusia are suficiente resurse pentru a continua războiul în Ucraina ÎNCĂ 2 ANI, afirmă oficialii lituanieni / SUA vor să ajute Kievul cu 6 miliarde de dolari în 2024

Război în Ucraina, ziua 379: Alerte de raid aerian în toată Ucraina / Ruşii au lansat 81 de rachete în câteva ore. Mai mulți oameni au murit

Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
Șoc în timpul unei execuții, în SUA. Ce a făcut un bărbat chiar înainte de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști:...
Se schimbă totul pentru români. Ce aduce decizia așteptată de decenii
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Clara Barton, creatoarea Crucii Roșii Americane. „Mi-aș dori doar să pot lucra pentru un scop...