VIDEO EXCLUSIV | Podul Grant se pregătește de reparații. Directorul Administrației Străzilor: „Va fi destul de complicat, pentru că trebuie să ne corelăm cu CFR, să întrerupem curentul”

Publicat: 14/03/2023, 10:00

Marian Bârgău, directorul general al Administrației Străzilor, a declarat, luni seară, în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”, că Podul Grant va intra în reparații în această primăvară. Potrivit lui Marian Bârgău, Podul Grant are nevoie de reparații în proporție de 65%.

„Avem un buget anul acesta de aproximativ 274 de milioane de lei, este în creștere față de bugetul de anul trecut, când am avut undeva la 152 de milioane de lei. O mare parte din acești bani merg pe partea de investiții, aproximativ 97 de milioane de lei, 110 milioane de lei merg către zona de reparații, atât pe zona de străzi și trotuare, cât și pe zona de marcaje rutiere”, a precizat Marian Bârgău în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”.

Potrivit lui Marian Bârgău, în această primăvară vor începe lucrările de consolidare a Podului Grant.

 „În anul 2020 au fost executate lucrări la Podul Grant de 35 la sută”

„În ceea ce privește investițiile, vom începe în această primăvară cu reabilitarea Podului Grant, urmând apoi expertizarea tehnică a tuturor celor 28 de poduri și pasaje”, a detaliat Marian Bârgău.

Directorul Administrației Străzilor București a explicat ce lucrări se vor executa la Podul Grant.

„În anul 2020 au fost executate lucrări la Podul Grant de 35 la sută, dar diferența de 65 la sută a rămas pe zona cea mai dificilă, pe zona unde interacționăm cu CFR, cu liniile de înaltă tensiune. Pe partea de sub pod nu s-au executat lucrări, acolo unde există această interacțiune cu CFR. Este destul de complicat, pentru că trebuie să ne corelăm cu ei, să întrerupem curentul”, a explicat Marian Bârgău.

Când ar putea intra în reparații podurile Ciurel, Fundeni și Timpuri Noi

Directorul Administrației Străzilor a mai spus, în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”, că podurile Ciurel (podul vechi), Fundeni și Timpuri Noi ar putea intra în reparații până la sfârșitul acestui an, după ce se vor face licitațiile pentru lucrări.

„Podul Ciurel vechi, și la ultima expertiză din 2017 avea o stare nesatisfăcătoare, cu risc seismic grad 4 (gradul 4 fiind cel mai grav – n.r.) și vom lansa licitația anul acesta pentru acest pod, cum avem și Podul Fundeni, care este undeva în aceeași situație, și Timpuri Noi (…) Noi, anul acesta, le-am prins pe buget, după expertizare vom actualiza cu siguranță termenii tehnico-economici, vom merge cu ei în Consiliul General, după ce vor fi votați, vom lansa licitația pentru aceste poduri și pasaje, care vor avea o stare nesatisfăcătoare”, a precizat Marian Bârgău.

Potrivit directorului Administrației Străzilor București, aceste poduri ar putea intra în reparații până la sfârșitul anului.

Întreaga emisiune poate fi vizionată AICI:


CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV VIDEO | Șefa ALPAB a anunțat când va fi gata Podul Mare din Cișmigiu. Corina Bega: „Va intra în reparații și Podul de Nuc”

VIDEO EXCLUSIV | Viceprimarul Stelian Bujduveanu, anunț în premieră: „În șase luni este perfect rezonabil ca Pasajul Doamna Ghica să fie dat în trafic”

Nicolae Oprea
Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Detalii nebănuite despre soția lui Călin Georgescu. Cristela are o meserie total diferită față de...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Verificarea ITP, în continuare blocată. RAR a anunțat când se va remedia problema
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Controverse după moartea lui Silviu Prigoană: Copiii minori ar fi fost sedați de frații mai...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Gabriel Cotabiță, înmormântat fără fast, într-un cadru restrâns, similar cu ceremonia lui Silviu Prigoană
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Secretul ochilor în picturile lui Amedeo Modigliani. „Atunci când îți voi cunoaște sufletul, îți voi...