Scene dure la o școală din Bacău! Un copil a fost băgat într-o cușcă metalică, de către mai mulți colegi.
Filmarea, în care se vede cum elevul de 12 ani este închis în cușcă de colegi, a fost făcută publică de tatăl băiatului agresat, care a susținut că de aproape un an, nici Poliția, nici Inspectoratul Școlar Județean nu au luat măsuri față de agresori.
În imaginile apărute în spațiul public se vede cum băiatul este închis într-o cușcă metalică, iar un alt copil râde de el: „Ia uite, cățelul de cușcă, turbalin!”, spune acesta, în timp ce copilul închis cere să fie scos de acolo.
Incidentul s-ar fi petrecut în data de 9 aprilie 2022, iar imaginile ar fi fost filmate la Liceul Tehnologic din localitatea Parincea.
Tatăl elevului a afirmat că a decis să facă public cazul deoarece vrea „ca astfel de fapte să nu se repete”.
„Mai este un filmuleţ pe care eu l-am văzut la fostul director, pe care nici fostul director, nici doamna directoare care este acum nu au vrut să îl dea. În filmuleţul respectiv se vede cum copilul băgat în cuşcă plângea şi striga „Tata, vino şi ajută-mă!”, „Vă spun lui tata”. Şi în jurul cuştii erau mai mulţi copii, dar ăştia patru erau cu beţele, îl băteau şi spuneau „Câine rău”. Conducerea şcolii are filmuleţele. Nu au vrut să ni le dea”, a declarat tatăl copilului agresat, potrivit bzi.ro.
Potrivit bărbatului, polițiștii nu au luat nicio măsură. El este contrazis de Poliția județeană Bacău, care susține că trei adolescenți cu vârste între 14 și 16 ani, la data faptelor, sunt cercetați pentru lovire și lipsire de libertate. Tatăl copilului spune însă că patru copii i-ar fi agresat fiul, nu trei.