Sihastrul de 140 de ANI, vizitat de Securitate într-o peșteră. Ce mânca românul ascuns în pădure

Peșterile de pe Valea Mureșului au fost locuite de oameni din timpuri apuse. Un „om al peșterilor” a devenit faimos în trecut pentru vârsta pe care o atinsese: sihastrul ar fi avut peste 140 de ani.

În satele comunei Ilia, de pe Valea Mureșului, un astfel de om a intrat în legendele locale. Se numea Iancu lui Dida (Călăbăț), trăia singur într-o peșteră de la marginea satului Săcămaș și ar fi ajuns la 140 de ani.

A trăit până în anii 1950, iar povestea sa a fost relatată, ulterior, de profesorul Ieronim Lazăr.

„Prin anii ‘50 mă aflam pe strada gării din Deva de vorbă cu un consătean din Brănişca. La un moment dat prietenul meu mă făcu atent: ”Uite-l pe Iancu ăsta. Nu ştie câţi ani are”. Pe lângă noi trecuse un omuleţ de vreun metru şi ceva îmbrăcat cu fustă, desculţ, cu o ploscă legată la cingătoare, iar pe umăr cu o traistă agăţată în toporişcă. Avea pe cap un păr foarte des şi purta barbă. Omuleţul a auzit că despre el este vorba, a întors capul, dar şi-a văzut de drum. Era vară, în zi de miercuri, când la Deva se ţine târg săptămânal. Iancu pornise dis-de-dimineaţă de la Săcămaş, pe jos, şi călca sprinten ca un tinerel”, susținea acesta, într-un articol din 2015, publicat de zhd.ro.

De la Săcămaș la Deva sunt peste 20 km, dar Iancu îi putea parcurge fără probleme, chiar și la o vârstă care avea să îi uluiască pe cei care au aflat-o.

Securiștii au devenit curioși să afle secretele bătrânului sihastru.

„După o vreme când stăteam pe o bancă publică cu colonelul Călugăru, pe atunci medicul securităţii regionale, amicul meu a scos din buzunar nişte fotografii în care pe cine îl văd? Pe omuleţul din Săcămaş. ”Vezi pe pişpiricul ăsta?” – îmi zice doctorul. ”Ar putea fi recordman naţional sau chiar european la longevitate. Doctorul îmi dete câteva poze pe care fotograful securităţii le făcuse la faţa locului, adică la peştera din pădurea unde Iancu avea ”domiciliul”. Fiindcă era un om singuratic şi de o vârstă necunoscută, Iancu fusese dat în atenţia Ministerului de Interne, iar doctorul personal trebuia să-l aibă de grijă. Aflând că aici trăieşte un om ciudat şi semisălbatic, autorităţile l-au trimis la Institutul C.I. Parhon din Bucureşti, pentru studii de geriatrie. Cei de la Institut i-au analizat părul şi i-au evaluat vârsta la circa 140 ani”, arăta profesorul.

Cum a murit sihastrul Iancu din peșteră

Iancu nu a avut niciodată documente de identitate. În timpul petrecut la spital, bătrânul a vrut să fugă din cameră, ieșind pe fereastră. Ar fi fost legat de pat și a refuzat să mănânce, cu riscul de a muri de foame.

Ulterior, Iancu a fost trimis în locurile natale, unde a continuat să trăiască în grota sa. Localnicii povesteau că în grotă erau două lespezi, pe care le încălzea și dormea pe ele.

„La intrarea în peşteră a înjghebat o uşă din lemn prin care intra aerul, dar nu puteau intra lupi. Iancu nu îşi retezase unghiile şi ele crescuseră ca nişte ghiare. Administraţia pădurilor l-a obligat să poarte pe cap o basma roşie pentru a nu fi confundat cu vânatul. Cu ce se hrănea Iancu? Cu măcriş, flori de salcâm, fructe de pădure, bea apă de izvor şi respira aer curat. Gospodinele din sat îi aduceau de-ale gurii, iar Iancu le dădea în schimb linguri de lemn şi fluiere din soc”, arăta profesorul care îl cunoscuse.

Iancu era o fire veselă și a devenit un personaj cunoscut, pe care îl vizitau chiar și demnitarii comuniști. „Ministrul minelor, Bujor Almăşan, i-a dat lui Iancu 500 lei, adică 5 bancnote noi de câte 100. El nu prea umbla cu bani, dar i-a luat. A doua zi, pe acolo a trecut băiatul cârciumarului din Leşnic. Acesta a văzut bancnotele şi le-a cerut. Iancu s-a împotrivit şi tânărul l-a lovit cu o bâtă în cap, i-a luat banii şi dus a fost. Din acel moment Iancu s-a îmbolnăvit. El de mult nu mai vorbea, ci doar gângăvea ceva şi se înţelegea prin semne. Arăta cu mâna spre cap şi dădea de înţeles că a fost lovit. Colonelul Rusu, pe atunci şef la pază şi ordine, mi-a relatat că o săptămână a fost în anchetă. A aflat cine era făptaşul şi s-au luat măsuri de rigoare. Iancu, care nu se mai putea descurca singur, a fost dus în gârliciul unei pivniţe din sat, unde s-a mai chinuit o vreme până când şi-a încheiat socotelile cu lumea asta. Sătenii au pus mână de la mână şi i-au făcut o înmormântare creştinească”, relata Lazăr.

Peștera de pe valea Mureșului, cămin pentru Fii luminii

În anii 1990, povestea lui Iancu era încă vie în folclorul local. Unii chiar au spus că ar fi trăit și mai mult, dacă nu ar fi fost agresat.

În aceeași zonă de pe valea Mureșului, o altă peșteră a devenit adăpstul „fiilor luminii”, câțiva români membri ai unei mișcări spirituale, conduse de Francis Maitreya, care a stârnit numeroase controverse la sfârșitul anilor 1950.

Grota aflată la marginea Roșcaniului păstrează și în prezent urmele amenajării sale de către „bărboși”, ucenicii gurului Maytreia.

Guru Maitreya și ucenicii săi au ocupat grota de la marginea satului în 1997. Pe numele său adevărat Francisc Horvath, învățătorul care la acea vreme avea 50 de ani, se născuse în Deva și fusese profesor de alte plastice în tinerețe.

După 1990 s-a dedicat crezului său spiritual, a scris mai multe cărți spirituale și a câștigat mulți adepți. Peștera din pădure, folosită ca loc de întâlnire a gurului cu ucenicii, „fii ai luminii”, a fost transformată apoi într-un schit modest, în centrul căruia, pe altarul cu lumânări, poza care îl înfățișa pe Maitreya a devenit obiect de adulație.

Unii dintre oaspeții sectei păreau hipnotizați. Maitreya a trecut în neființă în 2004, iar peștera a fost părăsită, scrie sursa citată.