A MURIT „pustnicul zăpezii” din Brașov. Călugărul Ioan Onufrie a trecut la cele veșnice cu câteva zile înainte de a împlini 70 de ani

Călugărul Ioan Onufrie, cunoscut și sub numele de „pustnicul zăpezii” din Brașov, s-a stins din viață chiar în luna în care urma să împlinească 70 de ani, după aproape 30 de ani trăiţi în singurătate, la circa 1.800 de metri altitudine.

După ce a trăit aproape 30 de ani izolat de lume, în Muntele Postăvaru, părintele Ioan Onufrie din Brașov a trecut la cele veșnice.

Pustnicul era cunoscut și iubit de multă lume, și-a petrecut toată viața aproape de cer, nu numai pentru că a trăit la 1.800 de metri altitudine, ci și pentru că își petrecea viața în rugăciune.

Acesta și-a început călugăria la Mănăstirea Cernica și și-a ales singur locul de sihăstrie, scrie adevărul.ro.

Marți seară, inima părintelui Onufrie a încetat să mai bată. Cineva l-a descoperit în suferință și a cerut ajutor.

Cătălin Petrescu, reprezentant Salvamont Poiana Brașov: ”O echipă de prim-răspuns de la baza Bradul a plecat spre locul solicitării. S-au început manevrele de resuscitare, însă, din păcate, acestea nu au dat niciun rezultat”.

Părintele Onufrie ar fi împlinit luna aceasta 70 de ani.

Acum, credincioșii care s-au bucurat de-a lungul anilor de slujbele celui cunoscut drept „pustnicul zăpezilor” sau „ultimul sihastru autentic”, depun eforturi să-i împlinească dorința de-o viață: să fie îngropat în locul pe care și l-a pregătit acolo unde a trăit.

Ultima dorință: să fie îngropat în Postăvaru

„În fiecare an, de hramul bisericuței, la Sfântul Onufrie, se adunau mai mulți preoți și dânsul le-a zis că își dorește să fie îngropat acolo. Acuma, mă gândesc că a trăit atâția ani acolo, aproape 30 de ani și chiar nu a vrut să părăsească acest loc. Ne-a zis că, indiferent ce ar păți, când va pleca la Domnul, acolo să fie mormântul lui și ne-a rugat să-i săpăm mormântul acolo, ca să-și petreacă veșnicia în acel loc”, a spus Romică Blaj, unul dintre credincioșii care îl frecventau, pentru aceeași sursă.

Trăind departe de oameni, călugărul și-a făcut prieteni din rândul celor care nu cuvântă. Chiar lângă chilie era bârlogul unui urs, despre care pustnicul spunea că îi mai dă câte o bucată de pâine și îi vorbește ca unui om. Iarna era nevoit, de multe ori, să sape tuneluri prin zăpadă ca să poată ajunge la izvorul de unde își lua apă.

În urmă cu 12 ani, la extinderea domeniului schiabil, s-a pus la un moment dat problema mutării pustnicului. În cele din urmă, justiția i-a dat dreptate și a rămas în chilia sa până la finalul călătoriei sale pe pământ.

Născut la Cluj, dintr-o mamă rusoaică foarte religioasă, care îl ducea la biserică în fiecare duminică, părintele Onufrie și-a găsit sfârșitul lumesc în locul de care s-a îndrăgostit la începutul anilor 1990, când a fost trimis de la Mănăstirea Cernica la o familie din zona Brașovului.

Și-a făcut chiar și o cruce, pe care a scris așa cum a trăit: „Un umil viețuitor”. Dumnezeu să-l odihnească!