Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului României, a declarat că – la nivelul Executivului – vor fi susținute toate măsurile necesare pentru protejarea intereselor celor asigurați și care sunt afectați de evoluțiile de pe piața RCA.
Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a decis să retragă autorizația de funcționare a societății Euroins România, urmează ca instituția să transmită propuneri de soluționare a acestei crize către Ministerul Finanțelor, propunerile urmând a ajunge, apoi, la guvern.
”Guvernul României va susține toate măsurile necesare pentru a proteja interesele asiguraților afectați de evoluțiile de pe piața Răspunderii Civile Auto.
În urma analizei efectuate de Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca institutie responsabilă, aceasta urmează să transmită propunerile de soluționare către Ministerul de Finanțe, pentru înaintarea la nivelul Guvernului”, a precizat Dan Cărbunaru.
ASF a decis să retragă autorizația de funcționare a societății Euroins România. Consiliul a mai hotărât promovarea de către ASF a unei cereri pentru deschiderea procedurii de faliment și numirea Fondului de Garantare a Asiguraților (FGA) ca administrator interimar al societății, cu sarcina de a asigura administrarea și conducerea activității asigurătorului și adoptarea măsurilor necesare pentru conservarea patrimoniului.
Atribuțiile conducerii societății se suspendă de drept. Mandatul FGA încetează la numirea lichidatorului judiciar.
La data de 30.06.2022 societatea nu deține fonduri eligibile pentru acoperirea SCR, situație care se menține și la data de 30.09.2022. Pentru restabilirea cerinței de capital de solvabilitate (SCR) este nevoie de fonduri în cuantum la 2,19 miliarde lei, iar pentru acoperirea MCR fonduri în cuantum de 1,75 miliarde lei. Decizia retragerii autorizației a fost luată în condițiile în care situația Euroins România nu face fiabilă aplicarea unei proceduri de rezoluție (informații detaliate AICI).
”Decizia Consiliului ASF se bazează pe o amplă analiză a situației Euroins România. În acest sens, menționăm faptul că, începând cu anul 2020, Euroins a făcut obiectul unor acțiuni intense de control care au avut drept rezultat evidențierea situației reale a societății. Între februarie 2020 și ianuarie 2023, Autoritatea a aplicat Euroins 26 de sancțiuni, soldate cu amenzi totale de peste 16 milioane de lei, rezultate din 17 acțiuni de control. Toate sancțiunile aplicate de ASF societății Euroins România au fost confirmate, pe fond sau definitiv, de instanțele de judecată cărora societatea li s-a adresat în contestarea măsurilor”, s-a precizat într-un comunicat transmis de ASF.
Citește și: