ANRE a început controalele la operatorii de distribuţie a gazelor naturale, în urma petițiilor trimise de 1.397 de clienți

ANRE a început controalele la operatorii de distribuţie a gazelor naturale, în urma petițiilor trimise de 1.397 de clienți
Publicat: 17/03/2023, 14:48

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a demarat controale la 10 operatori de distribuţie a gazelor naturale în urma petiţiilor adresate de către clienţii finali.

„Având în vedere faptul că am constatat existenţa unui număr consistent de petiţii adresate ANRE de către clienţii finali, respectiv 1.397, care se referă la modul de îndeplinire de către operatorii de distribuţie a gazelor naturale a obligaţiilor instituite prin Regulamentul privind racordarea la sistemul de distribuţie a gazelor naturale, am dispus demararea unor acţiuni de control la un număr de 10 operatori pentru a verifica modul de respectare a următoarelor aspecte:

  • soluţionarea cererilor de racordare la sistemul de distribuţie a gazelor naturale completate incorect şi/sau în situaţia în care documentele justificative care le însoţesc nu sunt complete;
  • întocmirea, actualizarea şi publicarea registrului electronic de evidenţă a cererilor de racordare;
  • actualizarea tarifului de racordare la sistemul de distribuţie din oferta contractului de racordare;
  • etapele şi termenele pentru execuţia, recepţia şi punerea în funcţiune a lucrărilor pentru racordarea la sistemul de distribuţie gaze naturale;
  • publicarea valorii componentelor tarifului de racordare la sistemul de distribuţie, fără TVA, aferentă activităţilor prestate de operatorul economic autorizat ANRE pentru proiectare şi/sau operatorul economic autorizat ANRE pentru execuţie; respectarea termenelor asumate pentru rambursarea tarifului de racordare”, precizează ANRE printr-un comunicat.

Companiile verificate sunt: Delgaz Grid, Distrigaz Sud Reţele, Premier Energy, CPL Concordia Filiala Cluj, Gaz Est, Gaz Vest, Gazmir Iaşi, Megaconstruct, Prisma Serv Company şi Progaz P&D.

„Vom verifica şi modul de îndeplinire a obligaţiilor legale privind acordarea compensaţiilor financiare”

În cadrul aceloraşi acţiuni de control, ANRE va verifica şi costurile aferente componentelor tarifului de racordare stabilite atât prin oferta de racordare transmisă solicitantului, cât şi după regularizare, conform prevederilor Metodologiei de calcul al tarifelor aferente procesului de racordare la sistemele de transport şi distribuţie din sectorul gazelor naturale şi de determinare a valorii medii a unui racord, aprobată prin Ordinul ANRE nr. 9/2022.

„De asemenea, vom verifica şi modul de îndeplinire a obligaţiilor legale privind acordarea compensaţiilor financiare prevăzute în Standardul de performanţă pentru serviciul de distribuţie şi de sistem al gazelor naturale, aprobat prin Ordinul ANRE nr. 162/2015, cu modificările şi completările ulterioare, pentru nerespectarea termenelor aferente procesului de racordare la sistemul de distribuţie a gazelor naturale”, conform sursei citate.

În plus, ANRE a dispus acţiuni de control la patru operatori ai sistemelor de distribuţie a gazelor naturale pentru a verifica executarea lucrărilor de dezvoltare a sistemelor de distribuţie a gazelor naturale prevăzute în programele de investiţii, realizate şi raportate la ANRE aferente anilor 2021 – 2022. Este vorba despre Distrigaz Sud Reţele, Delgaz Grid, Premier Energy şi Megaconstruct.

„Menţionez că vom monitoriza în continuare respectarea ansamblului de reglementări obligatorii instituit de ANRE operatorilor de distribuţie cu impact asupra consumatorilor finali”, a arătat Dumitru Chiriţă, preşedintele ANRE.

Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Protest în fața universității împotriva lui Călin Georgescu! Peste 400 de tineri au strigat „Nu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluirea serii despre Călin Georgescu. Traian Băsescu a dat șah-mat: E mult peste!
Se întocmesc liste de buncăre şi adăposturi. Toate clădirile sunt inventariate
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...