Liderul talibanilor, Hibatullah Akhundzada, a ordonat oficialilor afgani să își concedieze rudele pe care le-au angajat în funcții guvernamentale, relatează BBC. Talibanii au concediat unii membri ai personalului superior când au preluat puterea în 2021,angajându-și fiii pe aceste poziții, relatează BBC.
Decretul lui Hibatullah Akhundzada spune că oficialii ar trebui să înlocuiască fiii numiți sau alți membri ai familiei și să se abțină de la angajarea rudelor pe viitor, potrivit BBC. Au existat acuzații conform cărora personal fără experiență a fost angajat pe baza legăturilor lor personale.
Presa islamică afgană, cu sediul în Peshawar, Pakistan, a relatat că decretul a urmat acuzațiilor potrivit cărora mai mulți oficiali talibani înalți și-ar fi numit fiii în roluri în cadrul guvernului. Afganistanul s-a confruntat cu o criză economică și umanitară din ce în ce mai adâncă de când talibanii au pătruns în Kabul și au recâștigat controlul asupra țării.
Forțele militare străine se aflau în țară de două decenii, ducând un război care a ucis zeci de mii de oameni și a strămutat alte milioane.
De atunci, au fost aplicate sancțiuni asupra membrilor guvernului taliban, activele băncii centrale în străinătate au fost înghețate și majoritatea finanțărilor externe au fost suspendate, întrerupând un sprijin economic.
Se estimează că Afganistanul dispune de resurse naturale, inclusiv gaze naturale, cupru și pământuri rare, în valoare de peste 1 miliard de dolari, dar aceste rezerve rămân neexploatate din cauza deceniilor de tulburări din țară.
Tratamentul femeilor de către guvernul taliban a indignat comunitatea internațională și a sporit izolarea acestei țări, în timp ce economia se prăbușește.
Educația femeilor și fetelor este deosebit de controversată. În prezent, fetelor și femeilor li se interzice accesul la școlile secundare și universitățile din cea mai mare parte a Afganistanului.